Asociația internațională Reporteri Fără Frontiere (Reporters Sans Frontieres - RSF) a publicat prin intermediul partenerilor români de la Active Watch, un comunicat în care atrage atenția asupra presiunilor care se fac asupra presei în cazul disputei între primarului de la Sectorul 4, Daniel Băluță, versus publicația „Libertatea” și jurnaliștii acestuia.
„Pe baza unei plângeri penale depuse fără nicio probă, procurorii români au început să audieze jurnaliști care au raportat nereguli legate de achizițiile publice. Reporteri Fără Frontiere și ActiveWatch, organizația sa parteneră din România, avertizează împotriva unui precedent periculos cu un posibil efect asupra exprimării libere și solicită o anchetă internă cu privire la modul cum procurorii au tratat acest caz”, scriu cei de la Reporteri Fără Frontiere într-un comunicat.
Reprezentanții organizației anunță că vor înștiința Consiliul Europei cu privire la acest caz prin intermediul „Platformei de Promovare a Protecției Jurnalismului și a Siguranței Jurnaliștilor”. „Jurnaliștii nu trebuie reduși la tăcere”, mai spun cei de la RSF.
Problemă presiunea audierilor DIICOT
Jurnaliștii de la „Libertatea”, dar și de la alte publicații sau reporteri independenți au considerat că audierile procurorilor Anti-Mafie sunt forme de presiune și hărțuire. Inclusiv Reporteri Fără Frontiere consideră acest lucru.
Europa Liberă a discutat cu un reprezentant al DIICOT, care ne-a explicat că, din punctul său de vedere, opiniile potrivit cărora audierea unui jurnalist este o formă de presiune nu sunt justificate și pot părea lamentări și forme de presiune de genul celor folosite de politicieni care se consideră victime politice când sunt cercetați pentru corupție.
După „o plângere penală, mai ales una fără substanță, este audiată partea cealaltă pentru a se putea închide mai repede dosarul, dar și pentru a se face acte minime de cercetare penală. Așa e legea”, ne-a explicat reprezentantul DIICOT.
„Așa e procedura. Vine cineva și face plângere penală, procurorul trebuie să facă un minim de cercetare înainte să decidă dacă se dă clasare sau nu. La orice dosar de genul acesta, trebuie audiată partea cealaltă. Nu e dosar de proxenetism, de trafic de droguri, să stea procurorul să supravegheze șase luni, să adune probe să vadă cât de mare este rețeaua și apoi să-l cheme pe suspect la audieri sau să facă descinderi”, ne-a explicat sursa.
Cât despre faptul că Parchetul Anti-Mafie audiază jurnaliști, procurorul ne-a explicat că: „A fost alegerea celui care a făcut sesizarea, în acest caz domnul Băluță, să facă plângerea la DIICOT. Sesizarea a fost preluată de un procuror care putea decide să audieze jurnaliștii și să vadă apoi dacă are caz sau nu și atunci declina plângerea la altă unitate de parchet. Dar asta înseamna că jurnaliștii erau audiați de alt procuror sau de alt polițist către care era repartizată ancheta cazului”.
Prin urmare, DIICOT ar fi putut să își decline competența, iar jurnaliștii nu ar mai fi ajuns să fie audiați, fie și „pentru închiderea dosarului” de aceeiași procurori care anchetează de obicei traficanți de persoane și infractori care fac diverse tipuri de contrabandă în rețele transfrontaliere.
Procurorul susține însă că însăși Justiția ar fi cea presată în acest caz din cauza emoției stârnite pe scena publică de audierea unor jurnaliști. „Nu cred că domnul Tolontan sau orice jurnalist onest dorește ca un procuror să ignore total, cu de la sine putere, o plângere penală, că nu i se pare lui interesantă sau credibilă. Oricât de evident ar fi faptul că o plângere penală nu e credibilă, un procuror trebuie să facă o minimă cercetare penală, înainte să dea clasare. E foarte bine că a fost audiat, așa procurorul de caz poate decide să claseze dosarul și să o facă motivat. Nu cred că e bine pentru Justiție să ne dăm ochii peste cap că un jurnalist este audiat”, ne-a mai transmis sursa.
Procurorul de caz, relație cu avocata celor care au făcut plângerea
Procurorul care instrumentează dosarul jurnaliștilor de la Libertatea și Newsweek a fost dat pe mâna Inspecției Judiciare (IJ), au anunțat jurnaliștii de la Rise Project.
Conducerea DIICOT a sesizat IJ pentru a verifica dacă procurorul Edi Oprea se află în stare de incompatibilitate, arată un răspuns DIICOT trimis către Rise.
Totodată, Oprea nu a înștiințat conducerea unității sale de parchet despre potențialul conflict de interese generat de faptul că partenera sa de viață a fost avocata lui Marian Goleac într-un dosar DNA.
Goleac este considerat mâna dreaptă a primarului Daniel Băluță de la Sectorul 4, autorul plângerii împotriva jurnaliștilor.
La capitolul incompatibilități, Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor (303/2004) spune că magistrații sunt obligați să înștiințeze conducerea în cazul unor situații similare: „Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății, cu excepția cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoștință, în scris, colegiului de conducere al instanței sau conducătorului parchetului și s-a considerat că existența conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparțială a atribuțiilor de serviciu”, precizează Rise Project.
Hărțuirea jurnaliștilor se face prin instanțele civile
După schimbarea Codului Penal și al celui de Procedură Penală, niciun jurnalist din România nu a fost trimis în judecată de procurori pentru articolele pe care le-a publicat. Toate plângerile au fost clasate de procurori.
În schimb, în ultima perioadă tot mai multe publicații și jurnaliști sunt dați în judecată - de politicieni, oameni de afaceri, instituții de stat, firme - în Civil și li se cer însemnate daune morale. Aceste cereri de judecată reprezintă căi de hărțuire a jurnaliștilor, așa cum reiese din cazurile din instanțe consultate de Europa Liberă. Aceasta pentru că:
- Persoanele publice/instituții/firme care dau în judecată jurnaliștii o fac prin intermediul unor case de avocatură, pe care își permit să le angajeze, în schimb mulți jurnaliști nu își permit să angajeze avocați.
În presă, numai cele mai importante trusturi își permit să aibă contracte de reprezentare în instanță cu avocați sau case de avocatură. Foarte mulți jurnaliști se reprezintă singuri în instanță. 1.500 de euro este onorariul minim pentru stadiul procesual cerut de avocați pentru a reprezenta un jurnalist în astfel de cauze.
Radu Budeanu, om de afaceri și patron de presă, a fost recent printre inițiatorii unor procese împotriva presei, deși își recunoscuse vinovăția în fața procurorilor.
- Conform actualelor reglementări, se pot cere daune de milioane de euro unui jurnalist, fără a se plăti nicio taxă de timbru.
Sunt cazuri în instanțele din Capitală, când unor jurnaliști li s-au cerut și daune de un milion de euro sau peste această sumă, iar pentru a instrumenta o asemenea imensă formă de presiune s-au plătit taxe de timbru de numai 100 sau 200 de lei.
„România a pierdut multe procese la CEDO pentru că nu permitea accesul la decizie prin plata unor taxe de timbru proporționale cu daunele cerute. Din această cauză au fost eliminate. Șansa la justiție trebuie să fie egală și nu trebuie să țină cont de cât de bogată este o parte sau de valoarea daunelor”, ne explică avocata Isabela Țigănuș.
Din fericire, cel puțin deocamdată, majoritatea proceselor îndreptate contra jurnaliștilor sunt câștigate de aceștia. Jurisprudența CEDO este de asemenea favorabilă transparenței și principiului răspunderii oficialităților pentru felul în care administrează bunurile publice. Jurisprudența CEDO garantează și protecția surselor jurnalistice.
Judecătorii, pe post de editori
Există însă situații recente în care magistrații resping daunele de un milion, dar să decid că jurnaliștii trebuie să achite daune de câteva mii de euro. O astfel de decizie aduce prejudicii de credibilitate asupra jurnalistului și pune sub îndoială investigațiile acestuia.
De exemplu, Rise Project, una dintre cele mai cunoscute platforme de investigații din România a pierdut, pe fond și la apel, un proces cu europarlamentara Ramonei Mănescu. Deși a cerut daune de 15.000 de euro, judecătorul a considerat că europarlamentarul merită 5.000 de euro. Jurnaliștii trebuie să plătească despăgubiri, deși magistratul a admis că articolul prezenta dovezi rezonabile privind averi nejustificate de 4 milioane de euro în dreptul rudelor fostului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.
Mai mult, magistrații sunt puși să analizeze un articol din punct de vedere editorial și să aprecieze personal dacă un articol aduce daune cuiva și nu analizează dacă informațiile sunt sau nu adevărate.
