Linkuri accesibilitate

Cum a câștigat Buzăul premiul de „Cel mai bun brand de oraș din Europa” | Referendum pentru a depăși Timișoara


Buzăul vrea să atragă investiții de ordinul miliardelor de euro după ce își va mări suprafața. Imagine din municipiul Buzău
Buzăul vrea să atragă investiții de ordinul miliardelor de euro după ce își va mări suprafața. Imagine din municipiul Buzău

Municipiul Buzău se pregătește să își dubleze suprafața în luna septembrie prin referendum, anunță primarul Constantin Toma. Edilul se așteaptă ca peste trei miliarde de euro să fie câștigate în urma acestui proces. Până atunci, municipiul a câștigat titlul de „cel mai bun brand de oraș din Europa”.

Referendumul pentru dublarea suprafeței municipiului Buzău ar urma să aibă loc pe 26 septembrie. Dacă acest lucru se va întâmpla, Buzăul va avea o suprafață mai mare decât municipii precum Timișoara, Iași, Craiova sau Oradea.

„Am putea ajunge la municipii de pe locul 24 până pe locul 7. Autostrada A7, tronsonul București – Buzău, va trece pe la jumătatea distanței dintre municipiul Buzău și comuna Țintești și avem acolo 1000 de hectare pe care am putea să le punem pentru investiții”, a declarat Constantin Toma pentru Europa Liberă.

Potrivit acestuia, intenția este de a se construi și un aeroport civil la Boboc.

Primarul spune că a fost șocat să vadă că municipiul său a câștigat concursul privind brandul de oraș la nivel european.

„Aseară nu ne-a venit să credem, a fost incredibil. Noi știam că suntem cu Parisul, când ai spus cele cinci litere (n.r. – Paris), acela e cel mai mare brand din Europa, e Paris, orașul Luminilor. Când am văzut silver pentru Paris și gold pentru Buzău e un șoc. Brandul înseamnă o poveste pentru viitorul, nu pentru acum. Ne întărește identitatea, ne întărește încrederea în noi”, spune primarul.

Câștigarea acestui premiu nu înseamnă că turiștii sau investitorii vor apărea peste noapte în municipiul Buzău.

„Orașele sunt în competiție, am fost în competiție cu Parisul, Budapesta, dar și cu Ploieștiul, care e lângă noi. Aici nu vorbim de turism, e vorba de atragerea investitori. Contează brandul. Brandul nostru e Buzăul oraș deschis, Open city”, a precizat edilul pentru Europa Liberă.

Brandul orașului Buzău a fost dezvoltat de primărie împreună cu compania ieșeană de branding WIRON. Premiul a fost decernat pe 23 iunie, într-o gală care a avut loc la Londra.

„Rolul unui brand de loc este de a ghida cum orașul inspiră, acționează, animă și livrează experiențe noi pentru locuitorii săi, investitori și vizitatori. Nu este vorba despre cum este văzut orașul acum, ci despre cum vrem să fie văzut mâine! Cheia transformării este implicarea fiecăruia dintre noi. Este nevoie de un oraș să crești un brand”, a spus Adrian Mironescu, cel care s-a ocupat din partea WIRON de campania de branding.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG