Linkuri accesibilitate

Președintele Iohannis l-a revocat din funcție pe ministrul Justiției


Klaus Iohannis a susținut imediat după alegerile parlamentare un guvern de coaliție între PNL - USR PLUS - UDMR.
Klaus Iohannis a susținut imediat după alegerile parlamentare un guvern de coaliție între PNL - USR PLUS - UDMR.

Decizia președintelui de a aviza cererea de revocare a venit la mai bine de 14 ore de la momentul solicitării trimisă de prim-ministrul Florin Cîțu.

Președintele a avizat, totodată, și numirea în funcția de ministru interimar al Justiției al lui Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.

Anunțul revocării lui Stelian Ion a fost făcut de premierul Florin Cîțu miercuri seară, la scurt timp după ce USR PLUS a boicotat o ședință de guvern în care Executivul intenționa să adopte programul Anghel Saligny - „PNDL 3”.


Reprezentanții USR PLUS au acuzat că proiectul prin care ar urma să fie alocate 50 de miliarde de lei primăriilor din țară este, în forma prezentată de prim-ministrul Florin Cîțu, „o hoție”.

„Este programul becurilor de 1.800 de euro și al toaletelor din Teleorman de 80.000 de euro. Programul celor 44,5 miliarde de lei scurși în buzunarele baronilor. Dezvoltarea României nu se poate face cu programele de îmbogățit baronii locali, moștenite de la Liviu Dragnea”, a acuzat USR PLUS.

Proiectul nu a mai fost adoptat în ședința de guvern de joi, în schimb, la finele acesteia, Florin Cîțu a făcut anunțul că a trimis președintelui propunerea de revocare a lui Stelian Ion. Cîțu a motivat că Stelian Ion este un ministru care „nu a reușit să se impună în coaliție” și l-a acuzat că blochează activitatea Guvernului.

„Voi propune un ministru interimar care va înțelege prioritatea zero a investițiilor în România. Îmi doresc ca partenerii noștri de coaliție, USR-PLUS, să aibă înțelegerea, să aibă responsabilitatea să nu aleagă ieșirea de la guvernare, așa cum comunică de azi dimineață, pe diverse canale. Această coaliție este datoare să livreze reforme pentru români”, a declarat Cîțu.

Stelian Ion a reacționat și a declarat că premierul „nu are respect pentru lege, pentru Constituție” și a spus că prin decizia de miercuri „și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă.

„Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului”, a spus Ion.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG