Linkuri accesibilitate

Covid | 442 de decese în ultimele 24 de ore, cel mai grav bilanț de la începerea pandemiei până acum


1.667 de persoane se află în unitățile de terapie intensivă din spitalele românești. 39 dintre ei sunt copii.
1.667 de persoane se află în unitățile de terapie intensivă din spitalele românești. 39 dintre ei sunt copii.

Potrivit datelor prezentate, marți, de autorități, în România au murit în ultimele 24 de ore 442 de persoane infectate cu coronavirus, aproape dublu față de numărul înregistrat luni. Numărul cazurilor noi a fost de 16.743, un alt record negativ de la începerea pandemiei până acum.

În spitale se află 17.141 de pacienți Covid, cel de-al treilea record al datelor prezentate marți, în 12 octombrie. Dintre aceștia, 1.667 sunt internați la terapie intensivă.

467 de copii sunt internați cu Covid, 39 dintre ei în stare gravă, la terapie intensivă.

Din totalul de 442 pacienți decedați, 397 erau nevaccinați. România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privința vaccinării, cu un procent de 34,1% de imunizări complete, cu două doze, față de 95,2% în Danemarca, 90,4% în Portugalia sau 84,9% în Franța. În Italia, rata vaccinării cu două doze a persoanelor peste 18 ani este de 77,9%, în Spania, 83,3%.

Situația din București

În Capitală, rata incidenței cumulate la 14 zile a ajuns la 14,71 cazuri la mia de locuitori, față de 10,31 acum o săptămână și 5,57 acum două săptămâni.

Și marți, Bucureștiul a avut cel mai mare număr de cazuri, 2.380.
Cea mai mare incidență a cazurilor este cea din Ilfov, 15 cazuri la mia de locuitori.

În România au fost efectuate în ultimele 24 de ore 26.586 de teste RT-PCR (14.434 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.152 la cerere) și 52.959 de teste rapide antigenice. Rata de pozitivare depășește 20%.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG