Sonda Parker a fost lansată în spațiu în urmă cu trei ani, iar în aprilie 2018, în timpul celui de-al optulea zbor în jurul Soarelui, aceasta a pătruns în atmosfera delicată a stelei, numită și coroană.
Nicola Fox, directoarea Diviziei de Știință Heliofizică a NASA, este de părere că trăim clipe istorice. „Aterizarea pe Lună a permis oamenilor de știință să înțeleagă procesul de formare a acesteia; așa este și atingerea Soarelui - un pas gigantic pentru umanitate. Acum, putem să descoperim informații despre cea mai apropiată stea de Pământ, influența ei asupra sistemului nostru solar și cel mai important, modul în care putem trăi în armonie cu ea”.
Nour Raoafi, cercetător al Universității Johns Hopkins, spune că momentul a fost așteptat de zeci de ani. Până în prezent, coroana a putut fi privită și studiată numai de pe Pământ, acesta fiind și motivul pentru care Parker a zburat în „regiunea mistorioasă”.
„Știm că vântul solar și radiațiile periculoase cauzate de exploziile solare se nasc în coroană, dar nu știm cum se întâmpla asta și ce proces fizic se află în spatele evenimentelor”.
Redefinind cercetarea solară
Sonda Parker a traversat pe sub suprafața Alfvén în 28 aprilie 2021, aflându-se la o distanță de 8 milioane și jumătate de mile de centrul Soarelui. Practic, Parker a pătruns în atmosfera Soarelui, afirmă cercetătorii.
Pe baza observațiilor aduse de sonda spațială, suprafața Alfvén ar avea o textură încrețită. În plus, în timpul tranziției spre coroană, câmpul magnetic al soarelui a crescut mult mai puternic și a dominat mișcarea particulelor. „Așadar, nava spațială a fost înconjurată de material care era cu adevărat în contact cu soarele și cu atmosfera soarelui”, adaugă Justin Kasper.
Cercetările din ultimii ani au impact asupra înțelegerii unor fenomene legate de soare, de vântul solar, de interacțiunea vântului cu alte planete și de condițiile climatice din spațiu.
„Seria de misiuni, care și-a propus o privire în detaliu a sistemului solar, implică obiecte create de mâna omului. De la sonda Parker, ce s-a aproapiat cel mai mult de Soare, pâna la Voyager 1 și 2, care se află la cea mai mare distanța față de Pământ, în spațiul interstelar. Împreună, aceste misiuni ne ajută înțelegem totul, de la fizica de bază a Soarelui, până la modul în care vântul solar accelerează și suflă prin sistemul solar, interacționând cu Pământul și cu alte planete, sateliți din spațiu sau tehnologii de pe planeta noastră”, explică Kelly Korreck, om de știință.
Pe lângă toate realizările, sonda NASA oferă o înțelegere și asupra fenomenelor stelare, nu doar asupra celor solare. „Parker ne ajută să învățăm despre procesele și caracteristicile Soarelui, ne ajută să înțelegem impactul sistemelor solare asupra Pământului. În plus, ele sunt elemente cheie pentru înțelegerea modului în care alte stele ar putea oferi viață în alte sisteme”, încheie Kelly Korreck.
Următoarea cea mai apropiată călătorie de Soare va avea loc în ianuarie 2022, iar până în 2025, Parker ar trebui să pătrundă la o distanță de două ori mai mică, față de cea din prezent, adică la aproximativ 4 milioane de mile de centrul Soarelui.
