Amenințării nucleare lansate de Putin i se adaugă și cea venită de pe câmpul de război: rușii au dat lupte pentru cucerirea centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa. Motiv suficient pentru a pune întreaga omenire pe jar. Doar că acest fapt nu-l oprește pe Putin.
Vladimir Putin nu va da înapoi, vrea să ocupe întrega Ucraină, iar acest lucru a devenit limpede atât din discursul ținut joi la Consiliul de Securitate al Rusiei, cât și în urma unei discuții purtate în aceeași zi cu președintele francez, Emmanuel Macron.
„Ce este mai rău abia urmează să vină, având în vedere ceea ce i-a spus președintele Putin. Ambiția sa este de a cuceri toată Ucraina”, se arată într-un comunicat de la Élysée.
Orice îndoială a fost spulberată de discursul lui Putin, care dincolo de mantra cu „denazificarea”, „demilitarizarea” Ucrainei și a operațiunilor militare care se „desfășoară conform planului” a arătat hotărărea de a merge „până la capăt”. Indiferent de ce ar putea să însemne aceasta. Lucru pe care nu îl știe nimeni, se pare că nici măcar serviciile de informații americane nu au suficiente informații.
Faptul că nimic nu îl determină pe Vladimir Putin să dea înapoi este modul în care a ignorat rezoluția Organizației Națiunilor Unite, votată cu o majoritate covârșitoare, prin care este condamnă invadarea Ucrainei și se cere retragerea imediată a forțelor armate ruse.
141 din cele 193 de state membre au votat pentru rezoluție, 35 s-au abținut și cinci au votat împotrivă: Belarus, Coreea de Nord, Eritreea și Siria. China, Cuba și Venezuela s-au abținut.
Dilema Vestului: datoria morală sau războiul mondial
De aici îngrijorarea maximă - starea psihică a lui Putin e pusă semnul întrebării -, dublată de o precauție pe măsură. NATO și Statele Unite insistă că nu vor trimite nici trupe, nici avioane și nici nu vor institui o zonă de interdicție aeriană în spațiul aerian ucrainean. Motivul a fost explicat foarte clar de secretarul general al NATO: ar începe al treilea război mondial.
„Impunerea unei no-fly zone ar însemna trimiterea de avioane NATO și doborârea avioanelor ruse deasupra Ucrainei, ceea ce ar duce la un război generalizat în Europa. De aceea am luat această decizie dureroasă”, a spus Jens Stoltenberg.
Erau două opțiuni: începe un al treilea război mondial, începe un război fizic cu Rusia, sau opțiunea numărul doi: asigură-te că o țară care acționează atât de contrar dreptului internațional ar plăti prețul pentru ceea ce a făcut.
Decizia a fost criticată în termeni severi de președintele ucrainean Zelenski: „Conducerea NATO a dat undă verde Rusiei să continue bombardarea orașelor și satelor ucrainene, refuzând să închidă cerul deasupra Ucrainei”.
Nemulțumirea președintelui Zelenski se întâlnește cu frustarea ucrainenilor, care se simt lăsați singuri în fața invadatorului. Dar liderii NATO și cei americani sunt prinși într-o capcană: datoria morală vs războiul mondial.
Ce obligații au americanii și britanicii față de Ucraina
Ucraina are o memorie aparte în legătură cu armele sale nucleare și cu situația în care a ajunsa acum.
Pe fondul dezmembrării Uniunii Sovietice, anunțată de ultimul ei președinte, Mihail Gorbaciov, Ucraina a fost încurajată de Occident, în frunte cu Statele Unite și Marea Britanie să renunțe la arsenalul său nuclear în favoarea Rusiei.
Un tratat în acest sens a fost negociat îndelung. E vorba de Acordul de la Budapesta din 1994, prin care Kievul a renunțat la armele sale nucleare. În schimb, Rusia, Statele Unite și Marea Britanie se angajau să-i asigure independența.
La articolul 1 al Acordului se spune că Statele Unite, Marea Britanie și Federația Rusă își „reafirmă angajamentul față de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE, să respecte independența și suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei”.
Dacă în primul articol sintagmele folosite sunt „angajament” și a „respecta”, în cel de-l doilea e vorba de „obligația lor de a se abține de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei”.
Potrivit specialiștilor consultați de Europa Liberă, aceste articole nu obligă Statele Unite și Marea Britanie să intervină militar în Ucraina, așa cum se întâmplă în cazul articolului 5 din Tratatul NATO în cazul statelor membre.
În schimb, Federația Rusă și-a asumat, potrivit acestui Acord, obligația de a nu folosi forța împotriva Ucrainei, ceea ce, evident, nu respectă.
Tratatul de la Budapesta instituie o „obligație de mijloace, nu de rezultat”, ceea ce înseamnă că Ucraina este ajutată, dar nu se intră automat în război pentru ea, spune pentru Europa Liberă profesorul Universitar Valentin Constantin, expert în drept international.
„Dreptul internațional are o clauză care este subînțeleasă, rebus sic stantibus, care înseamnă că acest angajament este valabil atât timp cât circumstanțele au rămas neschimbate. Instituie mai mult o obligație de mijloace, nu de rezultat, asta înseamnă că Ucraina este ajutată, dar nu intră automat în război. Statele Unite și Marea Britanie chiar sancționează Rusia. Ei se angajează să reacționeze, dar Tratatul nu precizează tipul de reacție prin care invadarea teritoriului ucrainean să-i pună în stare de război cu rușii”, explică profesorul Valentin Constantin.
Regretele că Ucraina a renunțat la armele ei nucleare, care ar fi așezat-o în altă poziție de forță în raport cu Putin și Rusia, sunt însă tardive.
„Am avut armele, am renunțat la ele și acum uitați-vă ce se întâmplă. La nivel popular, asta este narațiunea”, constată Mariana Budjeryn, specialist în probleme de securitate în zona est-europeană, la Universitatea Harvard, citată de The New York Times.
Așadar, spectrul războiului mondial, din ecuația căruia nu poate fi scoasă amenințarea nucleară a Rusiei, este cel care lasă Ucraina singură pe front, chiar dacă ajutoarele miliare primite sunt consistente și ar putea deveni substanțiale.
Servieta nucleară a Ucrainei era a treia din lume
Servieta nucleară pe care Mihail Gorbaciov i-a înmânat-o lui Boris Eltîn pe 25 decembrie 1991 conținea unul din cele mai redutabile arsenale nucleare din lume. Acesta era însă împărțit între patru țări: Belarus, Kazahstan, Ucraina și Rusia.
Americanii și aliații lor au considerat că ar fi bine ca întregul arsenal să aparțină unei singure țări, adică Rusiei. Dacă Belarusul și Kazahstanul au acceptat imediat, cu Ucraina procesul a fost lung și complicat.
În 1990, când Ucraina și-a declarat independența, iar în Declarația de Suveranitate se spunea că țara vrea să devină un stat fără arme nucleare. Pe parcurs însă, poziția Kievului s-a mai nuanțat.
La începutul anilor '90, relațiile Ucrainei cu Rusia s-au răcit rapid, iar politicenii de la Kiev voiau ca țara să fie recunoscută ca stat succesor al URSS pe picior de egalitate cu Rusia.
Arsenalul nuclear al Ucrainei în 1990
176 de rachete balistice intercontinentale (ICBM), 1.240 de focoase nucleare și 44 de bombardiere strategice înarmate cu sute de rachete nucleare de croazieră. (sursa War on the Rocks)
Pe teritoriul Ucrainei se afla la acel moment al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume; iar Ucraina afirma că este proprietarul de drept al arsenalului aflat pe teritoriul său.
Dilema: democrație sau arsenal nuclear
De fapt, Ucraina s-a aflat vreme de patru ani într-o mare dilemă: între aspirația de a deveni o democrație liberală și lobby-ul industriei militare care susținea păstrarea rachetelor nucleare pe teritoriul Ucrainei, plus presiunile occidentale de a renunța la arsenalul nuclear.
Țara avea posibilitatea tehnică și know-how-ul de a continua dezvoltarea arsenalului nuclear, așa cum susțin experții citați de War on the Rocks. Avea două institute prestigioase de fizică la Kiev și Harkov, o fabrică de apă grea pe Nipru, la Dniprodzerjînsk, în prezent Kameanske, componente electronice de precizie, acces la modelele sovietice de ultimă generație pentru focoasele nucleare sovietice și cercetători de top.
Armele nucleare din Ucraina au ajuns în mâna lui Putin
Pe de altă parte, dacă Ucraina ar fi dezvoltat un program nuclear propriu ar fi fost supusă sancțiunilor internaționale. Or, tânara țară voia integrarea în economia internațională și nu avea aspirații de putere nucleară. Își vedea altfel de drumul pe care tocmai intrase.
Așa că, în 1994, Kievul s-a alăturat Tratatului de Neproliferare Nucleară ca stat non-nuclear, fiind de acord să transfere toate focoasele sale nucleare Rusiei și să dezmembreze, cu asistență tehnică din partea Statelor Unite, toate ICBM-urile, silozurile, bombardierele și rachetele nucleare de croazieră de pe teritoriul său.
Președintele SUA, Bill Clinton, liderul rus, Boris Elțin și președintele ucrainean Leonid Kravciuk au semnat la Moscova acordul de dezarmare nucleară a Ucrainei.
A primit în schimb despăgubiri pentru materialele de fisiune din focoase și garanții de Securitate, așa cum figurează ele în Acordul de la Budapesta.
Cine s-ar fi gândit atunci că peste ani arsenalul nuclear al Rusiei va ajunge pe mâna unui dictator ca Vladimir Putin, care va amenința cu el întreaga lume, iar Ucraina va rămâne descoperită?
