Linkuri accesibilitate

CCR: Titlul de doctor nu poate fi retras dacă a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice


CCR a consfințit o prevedere din Legea contenciosului administrativ care prevede că un act administrativ emis de o instituție nu poate fi retras dacă a produs efecte, singura cale prin care acesta poate fi anulat fiind doar în justiție.
CCR a consfințit o prevedere din Legea contenciosului administrativ care prevede că un act administrativ emis de o instituție nu poate fi retras dacă a produs efecte, singura cale prin care acesta poate fi anulat fiind doar în justiție.

Curtea Constituțională a decis miercuri că retragerea titlului de doctor poate fi făcută de Ministerul Educației doar în cazul în care acesta „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”.

„A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.170 alin.(1) lit.b) din Legea educației naționale nr.1/2011 sunt constituționale în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”, a transmis CCR într-un comunicat remis presei miercuri.

Potrivit Legii contenciosului administrativ, o instituție care emite un act administrativ nu poate retrage acest act dacă acesta a produs efecte, retragerea sa putând fi decisă doar în justiție.

„Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice”, potrivit prevederilor articolului 1, alin.6, din Legea Contenciosului administrativ.

Daniel David despre plagiatul de care e acuzat premierul Nicolae Ciucă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:29 0:00

În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea.

Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.

Curtea Supremă a decis în 2012 că o universitate nu poate anula o diplomă emisă nelegal, amintește G4Media.

„S-a terminat cu integritatea academică în țara asta. Curtea Constituțională a României (CCR) tocmai a amnistiat în masă toți plagiatorii din România cărora de acum înainte nu li se va mai putea retrage titlul de doctor pentru plagiat”, scrie Emilia Șercan pe pagina sa de Facebook.

„Și acum să vă traduc decizia: un titlu de doctor obținut în baza unei teze de doctorat plagiate va putea fi retras doar înainte ca ministrul Educației să semneze ordinul de ministru prin care atribuie titlul de doctor. Ce s-a plagiat până acum, rămâne bun plagiat. Va deveni bun național, va putea intra în patrimoniul cultural al țărișoarei! Totuși, această decizie, care încă nu este motivată, este una lipsită nu numai de logică, dar și de fundament juridic”, spune jurnalista Emilia Șercan, autoarea deconspirării celor mai multe plagiate din spațiul politic și universitar.

Jurnalista atrage atenția că un titlu de doctor nu există decât în momentul în care ministrul semnează ordinul de atribuire a acestuia și se întreabă „ce să intre în circuitul civil și ce efecte juridice ar putea produce?”

În opinia sa, decizia CCR, „ilogică și lipsită de fundament juridic” a fost dată „ca să scape hoardele de impostori din politică, justiție, servicii, administrație”.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG