Linkuri accesibilitate

La Ministerul Agriculturii au fost angajați membri PSD în perioada în care DNA susține că Adrian Chesnoiu ar fi trucat concursurile


Adrian Chesnoiu a anunțat că se retrage din politică până la finalizarea anchetei.
Adrian Chesnoiu a anunțat că se retrage din politică până la finalizarea anchetei.

Procurorii anticorupție susțin că Adrian Chesnoiu, după ce a fost numit ministru al Agriculturii, s-a implicat activ în aranjarea unor concursuri pe funcții publice din subordinea sa. În perioada și pe posturile indicate de DNA, în minister au fost angajați membri PSD din teritoriu. 

Două din cele patru selecții de personal de la Ministerul Agriculturii, pentru care fostul ministru Adrian Chesnoiu este suspectat de DNA de fapte de corupție, au dus în final la angajarea unor membri PSD, partid din care face parte și fostul ministru.

Adrian Chesnoiu este primul ministru din actualul guvern al coaliției PSD-PNL-UDMR pentru care Direcția Națională Anticorupție (DNA) cere ridicarea imunității ca să-l poată ancheta pentru comiterea unor presupuse fapte de corupție.

Conform anchetatorilor, Chesnoiu ar fi cerut și obținut subiectele pentru concursuri anunțate de Ministerul Agriculturii în perioada 9 februarie - 11 aprilie și care urmau să fie organizate la date ulterioare.

Cele patru concursuri în care Chesnoiu s-a implicat și a încălcat legea, conform anchetatorilor, ar fi pentru pozițiile de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

În acest sens, procurorii anticorupție au cerut, joi, ridicarea imunității parlamentare a lui Adrian Chesnoiu, deputat PSD, pentru a-l putea pune sub urmărire penală.

Parlamentarii vor vota marți dacă permit sau nu procurorilor să-l ancheteze.

Angajări pe pile la direcțiile din Dâmbovița și Arad

Din lista concursurilor anunțate de Ministerul Agriculturii în perioada indicată de procurori reiese că primele două posturi sunt în cadrul Serviciul Patrimoniu din cadrul ministerului.

Restul de două posturi aranjate de Chesnoiu, conform anchetatorilor, au fost la direcțiile de agricultură din Dâmbovița și Arad. Din datele oferite de Ministerul Agriculturii reiese că instituția în cauză nu a organizat alte concursuri pentru funcții de conducere la direcțiile județene în perioada februarie-martie.

Pe posturile respective, din Dâmbovița și Arad au fost angajați:

Ionuț Lăscaie - în funcția de director general executiv al Direcției pentru Agricultură Județene din Dâmbovița. Acesta este un consilier județean PSD și membru al acestui partid.

Mihai Pârv - în funcția de director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură Județene din Arad. Și acesta este membru PSD și consilier local al acestui partid în comuna arădeană Șepreuș.

Ionuț Lescaie a declarat pentru Europa Liberă că nu a fost audiat până în acest moment de DNA. El susține că nici măcar nu a auzit de ancheta în care este implicat Adrian Chesnoiu, ministrul în subordinea căruia a fost angajat. „Nu am nicio legătură cu aceste lucruri (...), nu știu despre anchetă, că nu mă uit la televizor. Este o glumă?”, a întrebat șeful Direcției pentru Agricultură Dâmbovița, Ionuț Lăscaie.

Întrebat dacă a fost audiat de procurori și dacă ar fi beneficiarul unui concurs trucat, acesta a declarat că nu are „nicio legătură cu aceste lucruri.”

Mihai Pârv nu a răspuns până la ora publicării articolului întrebărilor Europei Libere.

Și Adrian Chesnoiu a negat acuzațiile procurorilor într-o declarație postată pe Facebook.

„Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune! Mă retrag din funcția de ministru - nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale”.

Acuzațiile

Chesnoiu este acuzat de procurori că ar fi reușit să trucheze trei concursuri de angajări în minister.

În baza comunicatului DNA, reiese că Adrian Chesnoiu este suspectat de anchetatori că a comis următoarele două infracțiuni:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
- instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni).

Imediat după anunțul DNA, Adrian Chesnoiu a anunțat că se retrage din guvern și se autosuspendă din PSD până la încheierea anchetei și judecarea dosarului, în cazul în care procurorii îl vor trimite la instanță. El a mai precizat că nu este vinovat și că va încerca să o demonstreze în perioada următoare.

„În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene”, transmite DNA.

  • 16x9 Image

    Marian Păvălașc

    A intrat în echipa Europa Liberă în ianuarie 2021. Este un jurnalist freelancer care își propune să publice știri importante, dar și reportaje, investigații. A intrat în presă în primii ani ai studenției, în urmă cu 15 de ani, atunci când a început să scrie pentru un cotidian din Galați. 

XS
SM
MD
LG