Vizita a inclus opriri în Africa de Sud, Republica Democratică Congo, Rwanda, într-o perioadă în care China își desfășoară strategiile de extindere a influenței economice, comerciale și financiare în Africa, iar Rusia este tot mai prezentă militar pe continent prin intermediul grupului paramilitar Wagner, serviciul privat de securitate al Kremlinului folosit pentru acțiuni violente în numeroase țări, inclusiv în Siria, Libia, Sudan, Ucraina.
În paralel, multe țări africane au evitat să condamne în rezoluțiile ONU războiul ordonat de Vladimir Putin, iar Occidentul, remarcă expertul în relații internaționale Ștefan Popescu în interviul pentru Europa Liberă, are tot mai multe probleme economice, care îi încetinesc ofensivele diplomatice.
„SUA nu vor dicta alegerile pe care le face Africa, dar nici altcineva nu ar trebui să o facă. Dreptul de a alege aparține africanilor, și doar africanilor”, a insistat Antony Blinken la începutul săptămânii, în Africa de Sud, sugerând că a respinge Occidentul nu ar trebui să însemne îmbrățișarea Chinei și a Rusiei.
În plus, după cum remarcă Ștefan Popescu, SUA încearcă să contracareze un discurs promovat cu succes de Rusia și China și care prinde cu ușurință în Africa - trecutul colonial, care ar transforma Occidentul în „dușmanul” prezentului.
„Atât China, cât și Federația Rusă instituie, de fapt, un alt tip de colonialism, mult mai dur decât cel care a avut loc până la decolonizarea din anii ’60”, atrage atenția expertul în relații internaționale.
1. Care a fost miza vizitei de aproape o săptămână făcută de secretarul Blinken în Africa?
Ștefan Popescu: Vizita are loc într-o perioadă în care interesul este foarte mare pentru competiția care vizează țările din emisfera sudică. Africa ocupă aici un rol extraordinar. Există o competiție tot mai ascuțită în ultimii ani, în special între China și țările occidentale, dar, recent, se manifestă și Federația Rusă.
Observăm cu toții prezența grupărilor paramilitare, așa cum este formațiunea Wagner, care nu numai că provoacă o destabilizare a unor țări cu rol cheie (Sahel, Mali, Republica Centrafricană) în echilibrele continentului african, atât în ce privește lupta împotriva terorismului, cât și fenomenul migratoriu, dar vizează puternic și resursele acestora, fluxurile comerciale.
În plus, această vizită a șefului diplomației americane trebuie văzută ca o vizită complementară celei efectuate luna trecută de președintele Franței, Emmanuel Macron.
Observăm și pe dosarul african o strângere a rândurilor în coaliția occidentală pentru a face față strategiilor complementare dezvoltate de chinezi și ruși în direcția statelor africane, dar nu numai - și în direcția Americii Latine și a statelor din Asia de Sud-Est.
2. În privința Africii, cine pare să câștige în acest moment? Occidentul, China sau Rusia?
Ștefan Popescu: Este foarte greu de spus în momentul de față, pentru că Rusia și China sunt țări care nu pun deloc condiții în ce privește respectarea drepturilor omului, în privința valorilor democratice, spre deosebire de Occident care, în momentul în care oferă ajutoare umanitare sau asistență financiară, pune tot felul de condiții de bună guvernanță.
Or, Rusia și China nu pun astfel de condiții și mai mizează pe un aspect, și anume, instrumentează trecutul colonial al țărilor occidentale, al Franței, Marii Britanii, în primul rând, dar asimilează în acest discurs anticolonial și Statele Unite.
3. De altfel, secretarul Blinken a insistat în discursul din Africa de Sud că SUA nu vor să dicteze ce alegeri ar trebui să facă Africa și a insistat că nici altcineva nu ar trebui să o facă.
Ștefan Popescu: Exact, discursul care instrumentează trecutul colonial al țărilor occidentale este unul înșelător. Atât China, cât și Federația Rusă instituie, de fapt, un alt tip de colonialism, mult mai dur decât cel care a avut loc până la decolonizarea din anii ’60.
4. Interesul care primează în Africa din partea celor trei actori – Occident, China, Rusia - e cel economic sau cel geopolitic?
Ștefan Popescu: Sunt ambele și, în plus, așa-numitul nuisance, termenul francez care descrie capacitatea de a încurca lucrurile, de a deranja. În momentul în care te poziționezi în Mali, în Republica Centrafricană, ajuți forțele mareșalului Haftar în Libia, țară care joacă rol de dig în ce privește fluxurile migratorii spre Europa, bineînțeles că te poziționezi pe un dosar care are capacitatea de a destabiliza Europa.
În Libia, de pildă, în zonele controlate de mareșalul Haftar, forțele Wagner (gruparea paramilitară condusă de un apropiat al lui Vladimir Putin, care acționează în conflictele din numeroase țări, inclusiv Ucraina n.r.) controlează, de fapt, terenurile și infrastructurile de exploatare și export ale gazului natural.
Iată de ce Libia, care ar fi putut contribui și ea la întărirea securității energetice europene sau la livrarea unor cantități suplimentare de gaz natural, nu poate fi luată în calcul. Rușii controlează, de fapt, tocmai aceste zone strategice.
5. Iar pârghiile Beijingului care sunt?
Ștefan Popescu: Mai ales Rusia investește militar, dar și China a deschis o bază militară în Djibouti. Este doar una, deocamdată, dar e semnificativă din punct de vedere al erodării pozițiilor occidentale.
În Djibouti, un stat care era practic sub protectorat francez, iată că într-o veche bază lăsată de Franța, dezafectată, s-a instalat o bază chineză. De asemenea, China încearcă să pătrundă și în Africa de Vest cu o infrastructură militară.
Rusia e însă cea care, fără resursele economice ale Chinei, mizează în special pe angajamentul militar. Or, acest angajament militar este numai o gardă pretoriană oferită elitelor aflate la putere în aceste state, fără a se implica în lupta împotriva terorismului, în buna guvernanță, în asistență financiară care să ajute la reconstruirea economiei, așa cum fac statele occidentale.
În același timp, instrumentează acest discurs anticolonial, care prinde, din păcate, la unii.
6. Poate obține ceva concret Washingtonul, după această vizită?
Ștefan Popescu: V-aș răspunde printr-un exemplu: Africa de Sud, unde secretarul de stat Blinken chiar a mers, o țară în care Occidentul (Franța, Germania, Marea Britanie, SUA) a început să investească foarte mult. La summitul de anul trecut pe tema schimbărilor climatice de la Glasgow s-au angajat să asiste masiv Africa de Sud pentru tranziția energetică și, cu toate acestea, Africa de Sud nu s-a asociat Occidentului în adoptarea de sancțiuni la adresa Federației Ruse după declanșarea Războiului din Ucraina.
Este și un timp istoric dificil pentru că statele africane conștientizează importanța lor foarte mare în acest joc al echilibrelor și atunci profită pentru a-și crește profilul internațional.
Trebuie să recunoaște o erodare a pozițiilor occidentale.
Un alt caz interesant este cazul Senegalului, care s-a aflat într-o adevărată simbioză cu fosta metropolă colonială Franța, și care, am văzut că a făcut chiar un titlu de mândrie, nu a mai votat la ONU așa cum a votat Franța în condamnarea agresiunii rusești din Ucraina.
De asemenea, președintele Senegalului a efectuat recent o vizită în Federația Rusă pentru a discuta pe tema deblocării exporturilor de cereale.
7. Înseamnă că Occidentul începe să piardă în Africa, în competiția cu Rusia și China?
Ștefan Popescu: Occidentul are numeroase atuuri și bătălia nu este încheiată, dar trebuie să recunoaștem o erodare a pozițiilor occidentale pe măsură ce alte puteri se uită spre continentul african.
China, dar și Federația Rusă, mizează și pe anumite relații existente în perioada comunistă și, bineînțeles, China mai ales, dar și India sau Turcia (chiar dacă aliată Occidentului, în NATO), sunt țări care dezvoltă discursuri anticoloniale pentru a-și întări poziții și a câștiga segmente de piață în dauna țărilor occidentale.
8. Au apărut recent informații despre modul în care Rusia, cu ajutorul aceluiași grup Wagner, transportă masiv aur din Sudan. Sunt țări africane pe care Occidentul nu ar mai avea cum să le recupereze?
Ştefan Popescu: Nimic nu e ireversibil, dar, din păcate, resursele Occidentului sunt foarte limitate – criza economică, inflația, prețurile materiilor prime, reconstrucția post-pandemică pe care nici nu am apucat să o ducem la capăt pentru că a apărut o nou criză, cea din Ucraina, toate acestea afectează capacitatea Occidentului. Iar China și Rusia dezvoltă un alt tip de prezentă, una mult mai oportunistă, jefuind practic, în unele cazuri, resursele naturale ale acestor țări.
În plus, aceste țări sunt folosite pentru „spălarea” produselor rusești aflate sub embargo, ca petrolul, produse care ajung pe piața internațională fără a se putea stabili dacă e vorba de petrol rusesc sau nu.
9. Vedeți un risc iminent în legătură cu mobilizarea tuturor acestor interese diferite în Africa?
Ștefan Popescu: Văd, în primul rând, miza pe care o reprezintă Africa. Populația Africii are cea mai mare dinamică demografică. La jumătatea secolului, populația Africii se va dubla și, dacă se produc dezechilibre, dacă se ajunge în situația de foarte multe state eșuate, state fragile, acest lucru va pune în dificultate Uniunea Europeană, pentru că ne gândim la fenomenul migratoriu.
Africa este foarte importantă ca să nu se creeze dezechilibre, să nu se fragilizeze state precum Mali. Mali este deja un stat afectat de terorism, cu foarte mare greutate armata franceză a reușit să dea lovituri foarte dure Statului Islamic din Africa și branșei saheliene din Al Qaeda. Acum toată această acțiune franceză este, practic, făcută țăndări de prezența paramilitarilor ruși.
10. Și atunci secretarul Blinken a încercat doar să încetinească un proces deja în curs sau mai poate schimba Occidentul ceva?
Ștefan Popescu: Împreună cu statele occidentale, Administrația de la Washington promovează un proiect paralel noilor drumuri ale mătăsii. Un drum al mătăsii propus de China trece și prin Africa. Or, SUA, încă din primele luni ale administrației Biden, au propus în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) un proiect al țărilor Occidentale pentru a contracara această prezență chineză.
Însă este și o chestiune structurală, de emancipare africană. Țările africane au ajuns într-un punct al istoriei în care nu mai doresc să se alieze Occidentului. Din păcate, această tendință este instrumentată cinic de China și Rusia pentru că ele nu sunt ajutate să se consolideze, ci, din contră, să instituie o nouă tutelă. O altă tutelă, care este una mult mai dură decât ceea ce au cunoscut în trecut.
