Linkuri accesibilitate

Timișoara. De Ziua Independenței Ucrainei, copiii au învățat semnul victoriei. Mărturii ale refugiaților ucraineni


Polina și Tania s-au refugiat în România împreună cu familiile lor puțin după începutul războiului. Polina vine din Mikolaev, Tania din Nipro, orașe intens bombardate. Ele speră să se întoarcă în țara lor și sunt convinse că Ucraina va ieși învingătoare din război.
Polina și Tania s-au refugiat în România împreună cu familiile lor puțin după începutul războiului. Polina vine din Mikolaev, Tania din Nipro, orașe intens bombardate. Ele speră să se întoarcă în țara lor și sunt convinse că Ucraina va ieși învingătoare din război.

24 august a fost o zi plină de zâmbete la Timișoara. Printre participanți, mulți copii în costume populare ucrainene, cu baloane și stegulețe galben-albastre. La poză au ridicat degetele în semn de victorie. Sunt peste 1000 de refugiați ucraineni în Timișoara. Jumătate din aceștia sunt copii.

După o perioadă cu ploi abundente, ziua când Ucraina a sărbătorit 31 de ani de independență a fost privilegiată la Timișoara, cu soare și temperaturi suportabile. Asociații și autorități au pus umărul ca momentul să atenueze drama din patria aflată sub bombe.

Costumele tradiționale ucrainene sunt purtate cu drag de cei mici
Costumele tradiționale ucrainene sunt purtate cu drag de cei mici

După slujba de la Biserica ortodoxă ucraineană, o imensă pictură murală tematică semnată Lux a fost inaugurată pe un cămin studențesc.

La Casa Tineretului s-a organizat un picnic cu gustări din bucătăria ucraineană și bănățeană, pe seară video mapping-ul intitulat „Sensitive Content” a îmbrăcat fațada Operei, iar concertul de jazz a încheiat târziu în noapte seria de evenimente.

Pe scenă s-a cântat Imnul Ucrainei
Pe scenă s-a cântat Imnul Ucrainei

Dialogul cu câțiva refugiați arată că amintirea celor îndurate și dorul de casă nu se șterg.

Ucrainenii au prins gustul libertății

Katia vine din Odesa împreună cu fiul ei, Vania, în vârstă de 4 ani. Au ajuns în România în 8 martie 2022, la o săptămână de la începerea războiului. Au stat la Sibiu câteva zile, apoi au călătorit la Timișoara cu gândul de a ajunge în Germania. Dar planul s-a schimbat pe parcurs.

Katia a decis să rămână la Timișoara împreună cu fiul ei Vania până se termină războiul
Katia a decis să rămână la Timișoara împreună cu fiul ei Vania până se termină războiul

„Am vrut să ajungem la Berlin împreună cu o prietenă care avea mama acolo. A plecat numai ea. Când a ajuns, și-a dat seama că sunt condiții mai rele acolo, cazarea era într-o sală de sport, era frig, era aglomerație. Așa că s-a întors aici, unde am fost primiți cu prietenie și avem condiții bune pentru copiii noștri, inclusiv un club pentru ei, unde se joacă și se împrietenesc cu alți copii. Mai cunosc cazuri de prieteni care au revenit în România din Portugalia sau din Olanda”, ne-a mărturisit Katia.

La Odesa a lucrat ca asistent de marketing online, dar în România a lucrat ca voluntară când i s-a cerut și plătită câteva săptămâni pentru o firmă din Ucraina care s-a închis din cauza războiului.

Primarul Timișoarei Dominic Fritz a celebrat Ziua Ucrainei alături de refugiați
Primarul Timișoarei Dominic Fritz a celebrat Ziua Ucrainei alături de refugiați

La Odesa limba uzuală e rusa. Recensământul de acum 20 de ani înregistra acolo aproape 300.000 de ruși și puțin peste 600.000 de ucraineni. Am întrebat-o pe Katia ce înțeleg rușii din Ucraina din acest război.

„Mama mea este rusoaică, născută în URSS, dar trăiește de 30 de ani în Ucraina. Nu s-ar întoarce nici în ruptul capului în Rusia. Își amintește exact cum a fost: nu se putea vorbi nimic, propagandă, condiții de mizerie. Nu aveai nicio șansă. Rușii din Ucraina înțeleg că Putin vrea din nou un imperiu ca URSS și că vrea să împiedice apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană și de NATO. Și ei, ca și ucrainenii, au prins gustul libertății. Nu vor să fie trași înapoi cu un secol”, spune foarte apăsat Katia.

Pictura murală de pe Căminul studențesc reprezintă o alegorie a suferinței și speranței ucrainene. Autor: Andrei Drăgan alias LUX
Pictura murală de pe Căminul studențesc reprezintă o alegorie a suferinței și speranței ucrainene. Autor: Andrei Drăgan alias LUX

Primește vești de acasă unde i-a lăsat pe părinții ei și pe soț. Uneori veștile sunt tragice: au murit la Mariupol părinții unui prieten, fiul unor cunoștințe și-a pierdut un braț pe câmpul de luptă. Orice ar fi, gândul este să se întoarcă acasă cândva.

Dublu abandon: țara și familia

Voluntarii de la Asociația LOGS sunt ocupați să servească oaspeții veniți la picnic. La un stand nepoata își fotografiază bunica mândră cu felurile ucrainene pe care le-a pregătit cu mâna ei: un fel de plăcințele din cartofi și găluște cu brânză, cum fac și româncele.

Flavius Loga, președintele LOGS, s-a întors acum trei zile dintr-o tabără la Muntele Mic unde a dus 21 de adolescenți refugiați. Și acolo a aflat alte povești dramatice din război.

Flavius Loga (stânga), președintele Asociației LOGS, cu trei tineri care au fost în tabăra de la Muntele Mic
Flavius Loga (stânga), președintele Asociației LOGS, cu trei tineri care au fost în tabăra de la Muntele Mic

„După zece ani de când lucrez pentru refugiați, eu devin și acum emoțional la poveștile lor. Mai spre finalul taberei, am aflat că patru din cei 21 de adolescenți sunt orfani de ambii părinți. Au fost luați în plasament de o familie care are în grijă, pe lângă cei șase copii ai lor, șapte orfani sau abandonați. Copiii aceștia vin, pe lângă drama războiului, cu o traumă adițională. Am organizat în tabără mai multe ateliere de art-terapie, exerciții de introspecție. M-am uitat la orfani: sunt sensibili și oricât ar masca, e multă durere. Ei suferă un dublu abandon: țara și familia”.

Olia, în vîrstă de 16 ani, este una dintre fetele abandonate. Cazul ei este oarecum diferit, fiindcă a fost abandonată înainte de război de mama ei și luată în asistență maternală de cei care au devenit acum familia ei. „Când am ajuns la Timișoara, eram cea mai mare familie, 13 copii și mama”, își amintește Olia. Ea urmează un liceu pedagogic, învață online și speră să se întoarcă în Ucraina.

La Ziua Ucrainei s-a organizat și un picnic
La Ziua Ucrainei s-a organizat și un picnic

Polina din Mikolaev și Tania din Nipro, ambele în vârstă de 12 ani, refugiate în România cu familiile lor, speră același lucru. Ele sunt convinse că războiul va fi câștigat de ucraineni fiindcă așa e drept. Așezate la poză, ridică instictiv degetele cu semnul victoriei.

În Ucraina oamenii își fac buncăre

Helena vine din Odesa cu copiii ei de 7 și 8 ani. Este jurnalistă, a lucrat la un ziar local online. Până când a decis să plece, a stat de vorbă cu mulți dintre compatrioții ei rămași fără case, a înregistrat dramele celor care și-au pierdut aparținătorii. Aici, la Timișoara, este o mamă refugiată cu doi copii.

Helena este o jurnalistă refugiată din Odesa la Timișoara împreună cu cei doi copii
Helena este o jurnalistă refugiată din Odesa la Timișoara împreună cu cei doi copii

„Ne-am trezit în toiul nopții cu bombele aproape de locuință și ne-am dat seama că trebuie să fugim. Am plecat la părinții mei, la 200 km de Odesa. Ei stau în oraș, dar au și o casă mică în afara orașului unde ne-am adăpostit zece zile, urmărind la TV ce se întâmplă. N-a durat mult până au început și aici bombardamentele. Am înțeles că trebuie să iau copiii și să plec”, își amintește Helena.

Nepoata și bunica ucraineancă cu bunătăți tradiționale la picnicul timișorean
Nepoata și bunica ucraineancă cu bunătăți tradiționale la picnicul timișorean

La Timișoara au parte de asistență și ajutor. Își amintește cu plăcere că de Ziua Timișoarei a avut ocazia să îi vadă pe scenă pe câștigătorii Eurovision, trupa Kalush. Acum așteaptă să se deschidă o școală după programa din Ucraina, pe care o organizează Fundația pentru Tineret în colaborare cu alte organizații.

I-a lăsat în urmă pe tatăl copiilor, pe părinți, toate rudele și prietenii. Sora ei a decis să rămână în Ucraina: „Și-au făcut un buncăr sub casă și stau acolo, cu copiii care sunt mai mari, de 11 și 12 ani. Speră să scape cu viață”.

  • În șase luni de război au intrat în România 1,3 milioane de refugiați ucraineni, conform Poliției de Frontieră.
  • 80.000 au rămas pe teritoriul României, arată un Raport al Uniunii Ucrainenilor din România.
  • 96% sunt femei, dintre care mai mult de jumătate mame cu copii sub 18 ani, arată un studiu al EWL Migration Platform şi al Centrului de Studii Est-Europene de la Universitatea din Varşovia publicat la sfârșitul lunii iunie 2022.
  • 70% dintre ucrainenii care locuiesc în România au studii universitare, iar 26% dintre aceştia sunt specialişti înalt calificaţi.
  • 27% din refugiații ucraineni din România vor să se angajeze, față de 63% din cei refugiați în Polonia și 52% în Cehia.
  • 16x9 Image

    Brîndușa Armanca

    BRÎNDUŞA ARMANCA PhD este jurnalistă şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. A publicat mai multe volume de media și istorie literară. Filmele de televiziune i-au fost recompensate cu numeroase premii internaţionale şi naţionale, iar activitatea culturală cu  Distincția culturală a Academiei Române și cu o înaltă distincție din partea ministrului culturii al Ungariei pentru diplomație culturală. Este membră a unor prestigioase organizații civile și de media.

    armancab-fl@rferl.org

XS
SM
MD
LG