Linkuri accesibilitate

One-to-One | Generalul (r) Ben Hodges: Prezența navală redusă a NATO în Marea Neagră a fost o greșeală


Generalul Ben Hodges, fostul comandant al Forțelor Terestre ale SUA (US Army) în Europa, spune că mobilizarea parțială a armatei ruse reprezintă următorul pas în catastrofa armatei.
Generalul Ben Hodges, fostul comandant al Forțelor Terestre ale SUA (US Army) în Europa, spune că mobilizarea parțială a armatei ruse reprezintă următorul pas în catastrofa armatei.

Generalul american (r) Ben Hodges, fost comandant al armatei SUA în Europa, spune în interviul pentru Europa Liberă că mobilizarea ordonată de Vladimir Putin se va întoarce împotriva Rusiei, iar falsele referendumuri din Ucraina vor crea Kremlinului probleme cu aliații pe care îi mai are.

Într-un interval de doar o săptămână, situația din Rusia a escaladat fără precedent. Președintele Vladimir Putin a decretat mobilizarea parțială a armatei ruse fără a preciza câți și care din cei care au făcut armata vor fi trimiși pe frontul de luptă. Mii de ruși s-au grăbit să părăsească țara, prețurile zborurilor explodând și ajungând să-i coste pe unii cel puțin 10.000 de dolari pentru o călătorie, spre exemplu, la Belgrad (Serbia).

Alții au ieșit în stradă în mai multe orașe din Rusia, inclusiv în Moscova și în Sankt Petersburg. Autoritățile au intervenit brutal și au arestat mii de demonstranți, iar unii dintre ei au primit ordine de înrolare.

În paralel, Kremlinul organizează așa-zise referendumuri de alipire la Rusia în patru regiuni din estul și sudul Ucrainei, cu amenințarea că odată integrate în Federația Rusă, acestea vor trebui apărate cu orice preț - o redeschidere a dezbaterii cu privire la posibilitatea folosirii armelor nucleare.

Generalul (r) Ben Hodges spune că deși astfel de predicții sunt greu de făcut, e de părere că Rusia se va abține de la a ataca nuclear Ucraina sau Occidentul.

Mai mult, Hodges adaugă în interviul pentru Europa Liberă România că în cazul în care Moscova se va folosi de arme chimice sau nucleare pe teren, Statele Unite vor fi pregătite să răspundă pe măsură, chiar dacă nu va fi neapărat un răspuns de tip nuclear.

Principalele declarații:

  • Despre situația de securitate din Marea Neagră: Cred că am făcut o greșeală prin faptul că nu am asigurat o mai mare prezență navală a NATO în Marea Neagră, chiar și în limitele Convenției de la Montreaux. Iar acest lucru a fost rezultatul faptului că nu am avut o strategie pentru regiunea Mării Negre. /.../ Anticipez o prezență maritimă mult mai bună și mai eficientă în regiunea Mării Negre în anii următori.
  • Despre consecințele mobilizării ordonate de Vladimir Putin: Se pare că președintele Putin le-a aruncat politicienilor ruși un os, numind-o mobilizare parțială pentru a-i mulțumi pe extremiștii din politică. Dar (mobilizarea, n.r.) se va prăbuși de la sine, pentru că logistica necesară pentru a mobiliza, echipa, antrena și pregăti 300.000 sau chiar 100.000 de oameni este uriașă. Adică, nu va fi o infuzie de soldați bine antrenați și bine echipați.
  • Despre pregătirea necesară unui militar: Durata este de cel puțin zece săptămâni pentru a transforma un civil într-un soldat care poate folosi o armă, care este apt din punct de vedere fizic, care înțelege regulile și regulamentele și care știe cum să își monteze echipamentul.
  • Despre referendumurile din Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie: Aș fi surprins dacă India, China sau orice altă țară ar acorda vreo legitimitate acestui referendum fals. Ar fi o rușine atât de evidentă.

Europa Liberă: Președintele Vladimir Putin a decretat miercurea trecută mobilizarea parțială a armatei ruse. Este o nouă fază în războiul din Ucraina?

Ben Hodges: Aș descrie această mobilizare parțială drept următorul pas spre o catastrofă tot mai mare pentru Rusia. Această decizie, după cum am putut vedea din modul în care a fost prezentată - discursul confuz, incoerent, informațiile mixte despre câți vor fi mobilizați de fapt, dacă sunt 300.000 sau un milion – este cu adevărat neclară.

Ben Hodges: Mobilizarea parțială este următorul pas spre o catastrofă tot mai mare pentru Rusia.
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:21 0:00

Și cred că acest lucru reflectă dezbaterea uriașă care a avut probabil loc în interiorul Kremlinului în ultimele luni, cu (politicienii, n.r.) șoimi care pledează pentru creșterea forței militare.

Este o conduită criminală să trimiți în luptă soldați care nu sunt antrenați.

Se pare că președintele Putin le-a aruncat un os, numind-o mobilizare parțială pentru a-i mulțumi pe extremiști. Dar (mobilizarea, n.r.) se va prăbuși de la sine, pentru că logistica necesară pentru a mobiliza, echipa, antrena și pregăti 300.000 sau chiar 100.000 de oameni este uriașă. Și probabil că mulți dintre ei vor avea parte de două săptămâni de pregătire. Adică, nu va fi o infuzie de soldați bine antrenați și bine echipați. Vorbim de ofițeri, structură, toate ce e necesar pentru a avea o mobilizare eficientă.

În schimb, ei doar trimit cât mai mulți (la război, n.r.). Iar lucrul ăsta, din perspectiva mea personală de ofițer pensionat, este o conduită criminală - să trimiți în luptă soldați care nu sunt antrenați.

Așadar, ceea ce vedeți, desigur, este o conștientizare din ce în ce mai mare a faptului că cea mai mare parte a mobilizării cade pe umerii minorităților etnice. (Armata rusă, n.r.) nu recrutează prea mulți oameni din Moscova sau Sankt Petersburg, ci din orice altă parte. Și cred că acest lucru va contribui la mai multe tulburări interne.

Europa Liberă: Știm că o mare parte dintre soldații ruși care au fost trimiși în Ucraina fac parte din armata profesionistă a Rusiei, dar am asistat la pierderi din ce în ce mai mari ale Rusiei pe câmpul de luptă. De cât timp este nevoie pentru a pregăti o armată profesionistă?

Ben Hodges: În cazul armatei Statelor Unite, ceea ce noi numim pregătire de bază, în care luăm pe cineva de pe stradă și îl transformăm într-un soldat, este un proces care durează zece săptămâni. Întotdeauna se discută că ar putea dura mai mult.

Însă vreau să spun că durata este de cel puțin zece săptămâni pentru a transforma un civil într-un soldat care poate folosi o armă, care este apt din punct de vedere fizic, care înțelege regulile și regulamentele și care știe cum să își monteze echipamentul. Vorbim de lucruri de bază, inclusiv de acordarea primului ajutor...

Ben Hodges: Antrenarea militară a civililor americani, 10 săptămâni
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:33 0:00

Iar pentru un soldat, încrederea în sine vine de pe urma faptului că este apt fizic și că știe cum să folosească o armă. Acestea sunt cele două lucruri de bază pentru încrederea (fiecărui soldat, n.r.).

Apoi, desigur, trebuie să fii într-o organizație în care ai încredere în cel din stânga și din dreapta ta, în care ai încredere în ierarhia de comandă și în care faci totul pentru a te asigura că îți poți îndeplini misiunea și că poți supraviețui. Așa că zece săptămâni este minimul absolut.

Situația de față este o povară pentru Kremlin – se bazează pe un sistem logistic deja epuizat, într-un moment în care forțele ucrainene au parte de un avânt ireversibil.

Europa Liberă: Va folosi Rusia arme neconvenționale (nucleare sau chimice) pe câmpul de luptă?

Ben Hodges: Bineînțeles, nu pot ști răspunsul la această întrebare, dar am sentimentul că este foarte puțin probabil ca rușii să folosească o armă nucleară. Cred că, bineînțeles, este o situație periculoasă. Și, desigur, au mii de arme nucleare, arme nucleare tactice, dar și strategice.

Însă cred că este puțin probabil să folosească o armă nucleară, cred că ar fi imposibil ca Statele Unite să nu se implice și să nu se implice direct. Statele Unite ar trebui să răspundă dacă Rusia ar folosi undeva o armă nucleară tactică, în Ucraina sau în vecinătatea ei.

Poliția din Moscova arestează un tânăr protestatar, ieșit în stradă pentru a se opune mobilizării parțiale a armatei ruse, anunțate de președintele Vladimir Putin, 21 septembrie 2022.
Poliția din Moscova arestează un tânăr protestatar, ieșit în stradă pentru a se opune mobilizării parțiale a armatei ruse, anunțate de președintele Vladimir Putin, 21 septembrie 2022.

Ar trebui să răspundă deoarece China privește, Iranul privește, Coreea de Nord privește, Pakistanul privește. Cu toții urmăresc cum am putea răspunde. Și dacă nu dăm un răspuns clar, atunci s-ar putea gândi că nu-i va opri nimeni din a folosi și ei, la rândul lor, o armă nucleară. Așadar, acesta este motivul.

Acum, răspunsul, desigur, al Statelor Unite nu va fi neapărat un răspuns de tip nuclear. Îmi imaginez că Pentagonul a pregătit deja o listă de opțiuni pentru președinte ce includ scenarii, ținte și măsuri diferite.

Așadar, cred că un răspuns non-nuclear (al Statelor Unite, n.r.) este cel mai probabil, care însă ar avea consecințe devastatoare pentru forțele rusești și care ar s-ar desfășura în coordonare, cred, cu aliații noștri, fiindcă aliații ar fi cei, în principiu, afectați de consecințele unei astfel de acțiuni. De aceea, cred că (utilizarea de către Rusia a armelor neconvenționale, n.r.) este puțin probabilă.

Ben Hodges: Am greșit că nu am crescut prezența navală a NATO în Marea Neagră
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:16 0:00

Europa Liberă: Aliații NATO tind să fie afectați diferit de războiul din Ucraina în funcție de poziția lor geografică. Avem state membre NATO aflate în proximitatea Rusiei. Avem România, vecină cu Ucraina. Ce le transmiteți acestor țări? Să fie îngrijorate de o escaladare a tensiunilor NATO-Rusia sau Ucraina-Rusia?

Ben Hodges: Cred că aliații noștri (NATO, n.r.) din Europa Centrală și de Est sunt îngrijorați de zeci de ani și au tot încercat să le spună celorlalți: „Hei, uitați, aceasta este o amenințare reală. Rușii, ceea ce fac, este o amenințare reală”. Și cred că Europa de Vest și SUA au fost, de asemenea, lente în a recunoaște amenințarea aflată în creștere.

Acum recunoaștem (amenințarea, n.r.). Și, în mod clar, Statele Unite au trimis mii de soldați în România, Polonia, precum și în Bulgaria și în țările baltice, o creștere semnificativă a capacității forțelor americane în Europa Centrală și de Est.

Alianța (NATO, n.r.) face același lucru. Tot mai multe trupe franceze vin în România, de exemplu. Deci, da, este o situație tensionată și periculoasă.

Însă cel mai bun mod de abordare este ca noi să ne sporim gradul de pregătire, să fim pregătiți, să continuăm să efectuăm exerciții militare – exact ceea ce se întâmplă în România acum – să continuăm să ne modernizăm capacitățile (noastre militare, n.r.), ceea ce se întâmplă în România acum, cu Armata Română.

Și să transmitem clar Kremlinului să nu folosească o armă nucleară sau chimică (în Ucraina, n.r.). Există un număr din ce în ce mai mare de lideri internaționali care îi spun Kremlinului: „Trebuie să părăsiți Ucraina, inclusiv Crimeea.”

This image contains sensitive content which some people may find offensive or disturbing.
Un soldat ucrainean rănit, căruia i se administrează o injecție înainte de a fi evacuat de pe frontul de luptă din satul Șciurove, Ucraina, 25 septembrie 2022.
Un soldat ucrainean rănit, căruia i se administrează o injecție înainte de a fi evacuat de pe frontul de luptă din satul Șciurove, Ucraina, 25 septembrie 2022.
This image contains sensitive content which some people may find offensive or disturbing - Click to reveal
Un soldat ucrainean rănit, căruia i se administrează o injecție înainte de a fi evacuat de pe frontul de luptă din satul Șciurove, Ucraina, 25 septembrie 2022.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan a spus-o în urmă cu doar câteva zile. Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, președintele Franței, Emmanuel Macron, ambii au zis că vor rămâne alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie. Statele Unite împărtășesc aceeași perspectivă.

Dacă ne uităm chiar și la China și India, vedem că cele două țări se distanțează de acțiunile Rusiei. Kremlinul nu va primi niciun fel de sprijin din partea lor.

Europa Liberă: Mai mulți analiști militari spun că Rusia ar putea folosi o armă nucleară tactică chiar și în regiunea Mării Negre, în esență pentru a arăta că amenințările sale trebuie luate în serios. Să ne așteptăm la o militarizare a Mării Negre în viitorul apropiat?

Ben Hodges: Marea Neagră este deja militarizată. Adică flota armatei ruse din Marea Neagră a folosit forța în mod ilegal împotriva navelor ucrainene. Vă amintiți episoadele militare din apele internaționale. În plus, (rușii, n.r.) au minat Marea Neagră, iar Turcia și-a exercitat autoritatea în temeiul Convenției de la Montreaux și a blocat accesul altor nave de război, inclusiv celor rusești, la Marea Neagră.

Așadar, aș spune că Marea Neagră este deja militarizată. Și cred că am făcut o greșeală prin faptul că nu am asigurat o mai mare prezență navală a NATO în Marea Neagră, chiar și în limitele Convenției de la Montreaux. Iar acest lucru a fost rezultatul faptului că nu am avut o strategie pentru regiunea Mării Negre.

Dacă nu ai o strategie, nu primești resursele necesare. Cred că este un aspect ce trebuie abordat acum și anticipez o prezență maritimă mult mai bună și mai eficientă în regiunea Mării Negre în anii următori.

Europa Liberă: Vorbind strict de așa-zisele referendumuri, Occidentul a spus că nu le va recunoaște niciodată legitimitatea. Dar ce vor face statele prietene cu Rusia, precum China sau Iranul?

Ben Hodges: Aș fi surprins dacă India, China sau orice altă țară ar acorda vreo legitimitate acestui referendum fals. Ar fi o rușine atât de evidentă. Vedem cu toții dovezi și înregistrări video cu ceea ce se întâmplă acum la secțiile de vot din Ucraina, cu soldați înarmați în secțiile de votare sau care se plimbă cu arma la vedere prin preajma secțiilor de votare.

Modul în care se desfășoară referendumul devine deja o caricatură, iar Kremlinul încearcă să fabrice un scenariu în care spune (despre teritoriile ocupate din sudul și estul Ucrainei, n.r.) că vor deveni parte a Rusiei acum, ceea ce ar justifica un răspuns nuclear dacă vor fi atacate. Este un scenariu prost discutat. Nimeni nu îl va lua în serios.

Cred că până și majoritatea rușilor vor fi sceptici în această privință. Tocmai de aceea nu va avea efectul pe care scontează Kremlinul, și anume că sunt îndreptățiți să folosească alte arme în cazul în care Rusia este invadată. Este o impostură absolută și nu face decât să submineze și mai mult orice fărâmă de legitimitate pe care o avea Kremlinul în trecut.

În prezent, sunt câteva țări care care doresc să își păstreze legăturile cu Rusia, cum ar fi Ungaria și Serbia. Sunt de părere că vor regreta acest lucru, Sper doar că vor fi capabile să se dezlipească de afilierea lor cu Moscova.

Peste 1.300 de persoane au fost reținute în cadrul protestelor împotriva mobilizării în întreaga Rusie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:24 0:00

  • 16x9 Image

    Sorin Dojan

    Absolvent in Drept la Universitatea Queen Mary din Londra, a ales jurnalismul din pasiune pentru oameni si povestile lor de viata. Anterior, a lucrat ca Editor Asistent la diferite publicatii academice, precum Queen Mary Human Rights Review si Women's History Review.

XS
SM
MD
LG