Organizat în premieră și în format online, Recensământul Populației și Locuințelor (RPL) 2021 - reprogramat în 2022 din cauza pandemiei - s-a lovit de numeroase probleme și chiar controverse: blocarea în mai multe rânduri a platformei de autorecenzare, formularea anumitor întrebări (locul de naștere, de exemplu), criza de recenzori și suspiciuni legate de securizarea necorespunzătoare a datelor.
Toate acestea au fost dublate sau au alimentat în unele cazuri și reticența a numeroși români în completarea chestionarelor online, fie în faza autorecenzării, fie la recenzarea față în față.
Neatenția sau neînțelegerea întrebărilor a dus la invalidarea a peste 1 milion de chestionare - multiple (respondentul a completat de mai multe ori) sau incomplete -, precum și a chestionarelor de locuințe.
Au fost prelungite în mai multe rânduri termenele fiecărei etape de recenzare, dar la finalul întregii proceduri, INS a anunțat că 18,15 milioane de români au fost recenzați.
Din baze de date ale altor instituții au fost colectate informații de bază pentru alți aproape 1 milion de români, astfel că la finalul anului trecut INS a anunțat datele provizorii ale recensământului: România are 19,05 milioane de locuitori, cu 1,1 milioane mai puțini decât în 2011, când populația număra 20,12 milioane.
Pe fondul declinului demografic, populația este una mai îmbătrânită, iar numeric 39 de județe au înregistrat scăderi ale numărului de locuitori.
Au crescut doar Ilfov, Bistrița-Năsăud și Suceava, în timp ce București a scăzut cel mai mult în cifre absolute.
O problemă aparte a datelor recensământului o reprezintă numărul foarte mare de români - peste 2,5 milioane - care nu și-au declarat etnia, limba maternă și religia.
Scăderea Bucureștiului, în paralel cu creșterea Ilfovului
În cifre brute, cea mai mare scădere este chiar în București, dar nici în județele cu cele mai mari reședințe de județe din țară, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara, situația nu stă altfel.
„La București am pierdut foarte mulți dintre locuitori, dar a crescut foarte mult Ilfovul, capitala trebuie privită în raport cu datele din Ilfov. Avem localități precum Otopeni, Corbeanca, Roșu, Berceni, foarte aproape de capitală și unde locuiesc o parte din cei care își desfășoară activitatea aici”, subliniază Bogdan Drăghia, purtător de cuvânt pentru RPL 2021 din partea Institutului Național de Statistică (INS).
În timp ce Bucureștiul a pierdut față de 2011 aproape 170.000 de locuitori (scădere de aproape 9%), Ilfovul a înregistrat o creștere de peste 150.000 de persoane, ajungând la aproape 550.000.
Față de 1992, când avea peste 2 milioane de locuitori, Bucureștiul a pierdut scriptic aproape 300.000 de persoane. Populația scăzuse însă la 1,92 milioane în 2002 și la 1,88 milioane în 2011.
În paralel, Ilfovul și-a dublat populația față de 1992, când număra 287.000 de locuitori.
„În România, după 2003, am avut o descreștere de populație mai accentuată în rural, ceva mai ușoară în urban, dar în schimb zona peri-urbană, primul inel din zona municipiilor și orașelor, a crescut semnificativ. Acum fenomenul acesta se vede cel mai bine chiar în București-Ilfov, creșterea Ilfovului fiind absolut fantastică”, explică sociologul Norbert Petrovici, conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai.
În prezent director al Centrului pentru Știința Datelor din universitate, el a studiat în profunzime, în ultimii ani, mobilitatea populației în mediul urban, și nu numai, din România.
Caraș-Severin și Teleorman, cu populații sub cele din 1948
Astfel, Ilfovul ar fi absorbit nu doar din populația Bucureștiului, ci și din cea a unor județe din Muntenia, precum Teleorman, al doilea în topul celor mai mari scăderi de locuitori față de 2011. Județul are cu 56.000 de oameni mai puțini (aproape 15%) față de recensământul precedent și cu 150.000 de locuitori mai puțini față de 1948, când abia se încheiase cel de-al doilea război mondial.
Situația nu este alta nici în Caraș-Severin, care a pierdut aproape 17% din locuitori; peste 49.000 față de 2011 și are o populație cu 56.000 de locuitori mai mică decât în 1948.
Alte 9 județe din România au mai puțini locuitori decât la finalul celei de-a doua conflagrații mondiale.
Scăderea alarmantă a populației în cele două județe față de ultimul recensământ poate fi pusă pe seama sporului natural negativ accentuat de aici, dar și al migrației interne, spun specialiștii.
Aceste involuții vin, însă, pe fondul declinului demografic tot mai accentuat din România în ultimele decenii, care a făcut ca populația să scadă cu peste 1 milion de locuitori față de 2011 și cu 2,7 milioane față de 2002, a spus pentru Europa Liberă reputatul demograf Vasile Ghețău.
„Este în cea mai mare parte o scădere care provine din declin natural al populației care depășește cu mult migrația externă negativă din perioada 2011-2021”, a spus specialistul.
Migrația externă și-a făcut cel mai puternic simțit impactul între recensămintele din 2002 - 2011, dar acum efectul e depășit de cel al declinului natural, spune Norbert Petrovici.
Sporul natural negativ era consemnat deja și în urmă cu 20 de ani, dar a atins apogeul în ultimul deceniu.
Dacă în 2002 în România erau peste 261.000 de decese și doar puțin peste peste 210.000 de nașteri, în 2021 diferența s-a accentuat și mai tare, în condițiile în care nașterile au scăzut, iar decesele au crescut, considerabil: aproape 335.000 de decese și doar 180.000 de nașteri. Practic, aproape 2 decese la o naștere.
De precizat că în 1990 România avea încă un spor natural pozitiv: aproape 315.000 de nașteri și sub 250.000 de decese.
Județele Suceava și Bistrița-Năsăud, care alături de Ilfov au avut o creștere a populației la recensământul de anul trecut, sunt printre puținele unde sporul natural a devenit negativ doar în ultimii doi-trei ani, explică reprezentantul INS, Bogdan Drăghia.
Județul Bistrița-Năsăud a înregistrat față de 2011 o creștere de aproape 10.000 de persoane, până la 296.000 de locuitori, iar Suceava o creștere de 7.000 de oameni, până la 642.000 de locuitori.
„Unii au zis că s-au întors românii din străinătate acasă, poate fi și asta, dar, analizând datele din ultimii 20 de ani, am văzut că acestea au avut până acum 2-3 ani spor natural pozitiv față de județele cu cele mai mari scăderi, Caraș-Severin și Teleorman, cu sporuri negative accentuate”.
Analiza bazelor de date comparative Tempo pentru intervalul 1990 - 2021 confirmă această stare de fapt.
Teleorman și Caraș-Severin aveau spor natural negativ încă din 1990 - 6,792 de decese și doar 5,960 de nașteri în Teleorman, respectiv peste 4,900 de decese și sub 4,800 de nașteri în Caraș. Fenomenul s-a accentuat în 2002, iar în 2011 ajunsese deja la un decalaj important: peste 4.100 de decese și sub 2.500 de nașteri în Caraș, respectiv 6.800 de decese și doar 2.825 de nașteri în Teleorman.
În 2021, în Caraș numărul deceselor, peste 5.000, a fost de peste 2 ori jumătate mai mare decât al nașterilor, sub 2.000. În Teleorman la sub 2.300 de nașteri au fost de peste 3 ori mai multe decese, peste 7.700.
La celălalt pol, în 2011 Suceava avea încă mai multe nașteri, aproape 7.900, decât decese - sub 7.500. În 2018, diferența pozitivă a fost și mai accentuată: aproape 9.300 de nașteri și sub 8.100 de decese. Situația s-a modificat începând cu 2020, când numărul morților a început să îl depășească pe cel al născuților vii: în 2021 au fost 10.100 de decese și 8.100 de nașteri.
Evoluția este similară și în cazul Bistriței-Năsăud, județ însă de aproape două ori mai mic. Aici, în 2011 au existat sensibil mai multe decese (3,273) decât nașteri (3.260), însă pe parcurs numărul nașterilor l-a depășit din nou pe cel al deceselor.
În 2020 situația s-a modificat din nou, iar în 2021 au fost peste 4.600 de decese și puțin peste 3.000 de nașteri.
Atât în Suceava cât și în Bistrița-Năsăud sporul natural negativ este mult mai puțin accentuat decât în Teleorman și Caraș-Severin, s-a instalat însă mult mai târziu și are în spate un istoric de nașteri care au depășit constant decesele.
În Ilfov, cel de-al treilea județ cu creștere de populație la recensământ, sporul natural a fost de asemenea mai degrabă pozitiv până în 2019, inclusiv, însă nu într-o măsură atât de accentuată cât să explice creșterea spectaculoasă a populației.
Muntenia, „responsabilă” în cea mai mare măsură de scăderea populației
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, sociologul Barbu Mateescu semnala că scăderea populației României este cauzată în proporție de peste 60% de scăderile de populație înregistrate în regiunea Munteniei, mai exact de „Oltenia, județele Bărăganului și Dobrogea”.
„Aproape toate județele au scăzut ca populație, dar în cele rurale, fără universități, în special în sud, este uluitor ce s-a întâmplat. Toată lumea, mai puțin Bistrița Năsăud și Suceava, a luat liftul în jos, dar vitezele sunt foarte diferite. În 1992 Cluj, Iași și Timiș aveau împreună 2,24 milioane locuitori. Oltenia avea 2,45 milioane. Acum cele trei județe menționate au 2,09 milioane. Oltenia mai are 1,87 milioane. Este mai mică cu un oraș de 200.000 de locuitori”, a subliniat el.
Dacă la acest calcul se adaugă și Hunedoara și Caraș-Severin, „congruente geografic Munteniei”, aportul acestei regiuni în scăderea populației României depășește chiar 70 de procente.
Restul scăderii s-ar distribui între Moldova - 10% și cele 14 județe din Transivlania și Banat, minus Hunedoara și Caraș, spune sociologul.
În toate orașele cu peste 100.000 de locuitori creșterea se datorează localităților din peri-urban
Asta susține ipoteza conform căreia creșterea spectaculoasă s-a bazat pe tranzitul de populație adultă din București spre aceste localități.
„În cazul Bucureștiului, în ultimii zece ani prosperitatea i-a împins pe oameni în afara Bucureștiului; omul se gândește că are un apartament în București, dar are nevoie de un spațiu mai mare și și-a luat o locuință, un spațiu mai mare în afara capitalei propriu-zise”, subliniază directorul de cercetare al institutului de sondare a opinie publice IRES, Dan Jurcan.
„Știu personal familii care fac naveta inclusiv din Ploiești, zilnic. Au copii înscriși la școală în capitală, dorm în București, dar lucrează și studiază în Ploiești. capitală. Și sunt multe cazuri de acest gen, gândiți-vă că Pipera (înglobat orașului Voluntari, din Ilfov, n.r.) nu figurează la București, plus Otopeni și celelalte sate de unde majoritatea oamenilor au joburi în București”, spune politologul Cătălin Raiu, director de comunicare al INS pe perioada Recensământului.
„De asta vedem mulți oameni pe stradă, multe joburi în București, dar mulți din aceștia nu locuiesc aici”.
Impresia că marile orașe, în frunte cu capitala, dar și Cluj, Iași, Timișoara, sau Constanța continuă să crească nu este iluzorie, chiar dacă cifrele raportate la Recensăminte arată scăderi sau stagnări ale populațiilor de aici, susține Norbert Petrovici.
Cluj-Napoca, de exemplu, este considerat de administrație un oraș cu peste 400.000 de locuitori, dar la recensământul din 2011 populația a fost în foarte ușoară creștere față de cel din 2002 și nici acum nu e așteptată o creștere spectaculoasă.
În schimb, comuna învecinată, Florești, a devenit cea mai mare din țară, crescând de la câteva mii de locuitori în anii 2000, la peste 50.000 în prezent.
„Aceste orașe cresc, însă pe seama localităților din imediata vecinătate, din zonele numite peri-urbane. În toate orașele din România de peste 100,000 de locuitori întâlnim acest fenomen. Asta denotă lipsa unor politici de construire de cartiere noi, în adevăratul sens al cuvântului, în aceste orașe, astfel că proiecte de acest gen se derulează în comunele de lângă”, a explicat Petrovici.
Trendul respectiv s-ar vedea și la nivelul comunelor mari, ale căror centre de comună tind să absoarbă populații din sate mai îndepărtate.
Orașele mari rămân în continuare poli de dezvoltare economică, dar pe de altă parte reflectă, măcar parțial, scăderea generală și îmbătrânirea populației României, spune și Dan Jurcan.
Inclusiv migrația în străinătate, atât cât s-a mai manifestat și în ultimul deceniu, s-a manifestat și în marile orașe, nu doar în cele mici sau în comune, a mai spus el.
„Mai există și un alt fenomen: în marile orașe, unde oamenii sunt extrem de activi din punct de vedere al carierei, al vieții sociale și fac cel mult un copil, iar unii întârzie acest moment. În cazul medicilor, vârsta la care procrează e undeva la 35 de ani, ceilalți așteaptă până la 27 de ani, 30 de ani; plus că există în continuare migrație și de aici”.
De ce nu se regăsesc studenții în orașele unde studiază
Pe de altă parte, faptul că populația studențească pare să nu se reflecte în orașele universitare la recensământ s-ar datora, pe de o parte, neconcordanței de culegere a datelor.
„În 2021 a fost încă și contextul pandemic când studenții au stat în online; pe perioada recensământului teoretic s-a revenit la cursuri în format fizic, dar în decembrie 2021 (data de referință a recensământului) eram încă în online.
În cazul studenților recomandarea era să indice locul în care studiază, nu de unde provin, dar nu știm câți au citit normele; poate unii au fost înregistrați de părinți în localitatea de proveniență și au rămas înregistrați acolo”, spune Cătălin Raiu.
Modul de colectare a datelor cu privire la studenți rămâne o problemă încă neclarificată a recensământului, consideră Dan Jurcan.
„Dacă un student stă 9 luni pe an la București sau la Cluj, dar e din Zalău, el e prezent preponderent în orașul unde studiază. Există și acest risc ca prin natura răspunsurilor să nu fie surprinsă populația reală”.
Pe de altă parte, Norbert Petrovici atrage atenția că impactul studenților în numărul de locuitori nu ar fi chiar atât de spectaculos.
Spre exemplu, la Cluj, numărul studenților la zi - și nu la forme de învățământ la distanță - ar fi de aproximativ 55.000.
„Dacă scădem studenții care sunt efectiv din oraș, ajungem să vorbim de circa 25.000 de persoane, deci nu chiar atât de mult. În România, ideea aceasta a creșterii spectaculoase a unor orașe reședință de județ nu se va putea produce decât prin 'canibalizarea' altor județe vecine”, a conchis el.
