Linkuri accesibilitate

Recep Tayyip Erdoğan spune că Turcia ar putea accepta Finlanda în NATO fără Suedia


Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, ține în șah aderarea Suediei și Finlandei la NATO, țări nordice care au aplicat simultan pentru intrarea în alianța militară.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, ține în șah aderarea Suediei și Finlandei la NATO, țări nordice care au aplicat simultan pentru intrarea în alianța militară.

Recep Tayyip Erdoğan a indicat că Turcia ar putea fi de acord ca Finlanda să adere la NATO, acest lucru însemnând o blocare a Suediei.

Președintele Turciei a sugerat că țara sa ar putea aproba cererea Finlandei de aderare la NATO, înainte de a lua vreo măsură în privința Suediei, transmite Associated Press.

„Dacă este nevoie, am putea transmite un mesaj diferit în legătură cu Finlanda. Suedia va fi șocată când vom da un mesaj diferit despre Finlanda”, a declarat Recep Tayyip Erdoğan, într-o înregistrare difuzată duminică la un eveniment al tinerilor din provincia Bilecik.

Potrivit discursului, președintele turc i-a spus premierului suedez: „Îi veți extrăda pe acești teroriști dacă vreți cu adevărat să intrați în NATO. Dacă nu îi extrădați pe acești teroriști, atunci îmi pare rău”.

Turcia a acuzat guvernul de la Stockholm că este prea indulgent față de grupurile pe care le cataloghează ca fiind organizații teroriste sau amenințări existențiale la adresa statului, o referire clară la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Suedia și Finlanda au depus o cerere comună pentru a deveni membre ale alianței militare, renunțând la nealinierea lor militară de lungă durată ca urmare a războiului Rusiei în Ucraina.

NATO are nevoie de aprobarea unanimă a membrilor săi existenți pentru a adăuga noi membri.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG