În interviul One-to-One, Raed Arafat a explicat pentru Europa Liberă și modul în care autoritățile încearcă să protejeze populația în cazul unui cutremur major.
În același timp, a admis că școlile cu risc seismic nu erau până recent nici cunoscute și nici marcate, iar părinții și copiii nu știau că învață în astfel de clădiri.
Principalele declarații, pe scurt, făcute de secretarul de stat din MAI în interviul One-to-One, cu Anca Grădinaru:
- Despre campania de educare a populației în ceea ce privește reacția la cutremur, ce se derulează deja la 30 de televiziuni, șeful DSU spune că ea este realizată cu bani dintr-o sponsorizare:
„Sponsorizează EON, de când s-a făcut campania asta, a fost sprijinită de ei și ei sunt cei care au stabilit, au stabilit în analizele lor pe ce cale vor merge."
- Despre școlile cu risc seismic ridicat:
„Măcar o dată pe an, un exercițiu trebuie făcut, un exercițiu de cum reacționezi la cutremur. Copiii să învețe cum să stea sub masă, cum să se protejeze, profesorii să învețe că nu se evacuează decât după ce trece cutremurul.” Raed Arafat recunoaște că școlile cu risc seismic nu sunt marcate cu bulină roșie, iar părinții nu știu că își duc copiii în clădiri nesigure.
- Despre schimbările care au avut loc după tragedia de la Colectiv, în cadrul structurilor coordonate de DSU:
„Sistemele de intervenție și atunci erau bine, dar acum sunt mai bine”, crede șeful DSU. El se bazează pe faptul că au fost angajați 5.000 de salvatori. În privința licitației blocate pentru ambulanțe, procedura de achiziție a 1.200 de noi autospeciale se reia, anunță Arafat.
- Despre ce se va întâmpla dacă o rachetă sau alt obiect care zboară ar intra în spațiul României:
„Dacă știm că vine în zonă și dacă se dă informația, se poate da Ro-ALERT. Numai că, din nou, mesajele Ro-ALERT, chiar dacă se dau foarte repede, s-ar putea să apară concomitent sau după sau cu foarte scurt timp înainte și oamenii să trebuiască imediat, să se adăpostească dacă este ceva. Din fericire, până acum, nu a fost nevoie, nu a fost cazul. Dar da, pentru obiecte căzătoare, pentru orice situație care știm că amenință populația și știm că vine, se da mesajul Ro-ALERT.”
- Despre achizițiile masive de materiale sanitare și dispozitive medicale din pandemie, unele anchetate de Direcția Națională Anticorupție (DNA):
Șeful DSU mărturisește că el însuși are calitatea de martor într-un dosar în care DNA verifică cumpărarea de măști de protecție. „O singură dată am fost chemat, ca martor, pentru o discuție pe una din firmele care au vândut măștile.”, admite secretarul general din MAI.
- Despre faptul că este cel mai longeviv demnitar al statului român:
Secretarul de stat în Ministerul de Interne spune că, doar cu o excepție, a fostului președinte Traian Băsescu, niciun șef nu i-a cerut să plece.
„Dacă sunt lăsat și sprijinit, fac până mi se spune: Pleacă!”