Impozitarea în cote progresive înseamnă că pe măsură ce veniturile contribuabililor sunt mai mari, cresc și cotele de impozit datorate statului.
Astfel, fiecare cetățean ar contribui la funcționarea statului și la finanțarea serviciilor publice în funcție de posibilitățile pe care le are. Cei care câștigă mai mult, contribuie mai mult.
Principalul beneficiu pe care îl văd susținătorii impozitului progresiv este că acesta ar introduce mai multă echitate în redistribuirea veniturilor și ar reduce decalajele între cetățenii cu venituri mari și cei cu venituri mici.
Teoretic, orice sistem progresiv de impozitare este însoțit de o serie de deduceri fiscale care să le acorde contribuabililor acces la servicii publice esențiale.
Acestea se referă la sume nemipozabile destinate sănătății, educației sau culturii, de care beneficiază mai ales persoane sau familii cu venituri mai mici.
În schimb, impozitarea în cotă unică pleacă de la principiul că fiecare contribuabil plătește aceeași cotă de impozit. Diferența se face numai la nivel de sumă plătită drept impozit: pentru același procent de impozitare, suma plătită de contribuabilii care câștigă mai mult este mai mare decât cei care au venituri mai mici.
Susținătorii impozitului în cotă unică spun că acest sistem este mult mai ușor de gestionat și încurajează productivitatea. Raționamentul este ca oamenii tind să se descurajeze dacă știu că, în momentul în care vor câștiga mai mult, vor plăti taxe din ce în ce mai mari.
Impozitarea progresivă e practicată mai ales în țări cu economii stabile, unde clasa mijlocie, mai ales, produce suficientă valoare care să poată fi redistribuită în societate. De asemenea, după plata impozitelor, ce rămâne contribuabilului trebuie să fie îndestulător.
În acest context, șpecialiștii care se opun sistemului progresiv de impozitare argumenteză că în România nu s-a format o clasă mijlocie suficient de puternică.
O asemenea clasă mijlocie ar trebui să câștige suficient, astfel încât, după majorări de impozite, să rămână în continuare cu venituri satisfăcătoare.
Cum stau lucrurile în practică
După 1990, în România taxarea veniturilor s-a făcut în diverse forme de impozit progresiv, până în 2004.
În perioada 2000-2004, când a fost introdus în legislație și conceptul de „venit global al persoanelor fizice”, existau în România cinci praguri de venit impozabil: 18%, 23%, 28%, 34% și 40%.
Începând cu 2005 a fost introdusă cota unică de 16% care a fost menținută la acest nivel până în 2017, an în care cota unică a scăzut la 10% din veniturile globale brute.
Potrivit experților, introducerea cotei unice de impozitare a fost o politică realizată mai ales de ţările din Europa Centrală și de Est în perioada de tranziţie la economia de piaţă. E un sistem mai simplu, mai ieftin de administrat, folosit și ca stimul pentru atragerea investiţiilor străine.
Privind retrospectiv, Mihaela Mitroi, Managing Partner, Global Tax Advise, e de părere că impozitarea progresivă în România practicată în perioada 1990-2004 a fost o greșeală.
„Alte țări din Europa Centrală și de Est au realizat că, în competiție cu țările din vest, la momentul respectiv, nu aveau altă armă decât cea a unei taxări mai simple care să încurajeze dezvoltarea clasei de mijloc, a antreprenoriatului, a IMM-urilor. Or, impozitarea progresivă, cu treptele acelea foarte ridicate, a împiedicat dezvoltarea pe care o urmăreau economiile proaspăt ieșite de sub comunism.”
În prezent însă, susținătorii reintroducerii cotei progresive spun că realitățile economice s-au schimbat față de perioada de dinainte de 2005: serviciile publice de sănătate, educația, administrația nu pot avea o calitate comparabilă cu cea din Uniunea Europeană, dacă sunt finanțate la niveluri comparabile cu cele din UE.
Munca versus capital
Una dintre chestiunile spinoase ale impozitării progresive este aceea a impozitării după acest principiu și cu aceleași cote a veniturilor din dividende, tranzacții bursiere, dobânzi sau alte venituri din capital.
Echitabil ar fi, afirmă unii specialiști, ca, odată introduse aceste cote de impozitare progresivă, ele să se aplice nu doar veniturilor din muncă, ci și acestor venituri de capital, care sunt principala sursa de venit a păturii oamenilor bogați, cei care nu obțin majoritatea veniturilor din salarii.
„[Sistemul progresiv] a împiedicat apariția clasei mijlocii, dar a format o pătura foarte subțire de oameni foarte bogați”, e de părere consultantul fiscal Gabriel Biriș, vorbind despre sistemul progresiv de impozitare înainte de 2005.
Asta pentru că impozitele pe veniturile din capital, tranzacții speculative, dobânzi, dividende, tranzacții la bursă erau impozitate mai puțin decât impozitele pe muncă.
Dar tot Gabriel Biriș precizează că impozitarea capitalului poate fi riscantă.
Taxarea mai mare a capitalului poate face țara neatractivă pentru investitorii străini si autohtoni, care vor căuta să își plaseze capitalul în țări cu taxe mai mici. Există astfel acest risc de a pierde fonduri pentru investiții, care duc la creștere economică și la crearea de locuri de muncă.
Aplicarea impozitului progresiv nu e ușoară din punct de vedere administrativ
Specialiștii, indiferent că susțin sau nu introducerea impozitării progresive, sunt de acord că impozitarea progresivă are nevoie de o birocrație suplimentară și de o capacitate superioară de administrare din partea statului.
Documentele care vin odată cu o cotă progresivă sunt mai multe, cazurile sunt mai complexe, apare posibilitatea deducerilor fiscale cu documentele aferente.
Trebuie să crească numărul de angajați ai Fiscului, dar și cel al consultanților plătiți de contribuabili pentru a-i ajuta să profite de deducerile fiscale, spune consultantul fiscal Gabriel Biriș.
„În plus, 6,5 milioane de oameni ar trebui să depună declarații de impunere anual. Toți. Astăzi, numărul acestora este sub un milion.”
Din motive de adaptare a administrației, dar și a contribuabililor, Mihaela Mitroi spune că trecerea la un sistem progresiv nu ar trebui făcută prea rapid.
„Introducerea unui nou sistem de impozitare și modificarea substanțială a filosofiei fiscale au nevoie să fie anunțate cu suficient timp înainte, doi-trei ani, spre exemplu, pentru a oferi predictibilitate mediului de afaceri.”
Iar directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, e de părere că „peste actuala economie informală și un ANAF nereformat și nedigitalizat, dacă pui un impozit progresiv, care are infinit mai multe nuanțe, gradul de evaziune va crește. Doar salariații și oameni onești vor mai plăti, restul vor găsi o portiță prin care să își scadă baza de impozitare.”
Banca Mondială recomandă impozitarea progresivă
Un raport al Băncii Mondiale, citat de Economedia, recomandă o reformă generală a sistemului de taxe și impozite din România. Aceasta ar include și introducerea unui sistem de impozitare progresivă.
Directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, a citit acest raport al Băncii Mondiale.
„Banca Mondială spune de fapt: reformați ANAF-ul, echilibrați actualul sistem, căci oricum nu puteți trece la progresiv peste noapte și luați în considerare că, pe termen mediu și lung, impozitarea progresivă ar putea crea mai multă echitate în sistem” , sintetizează Radu Burnete.
Directorul executiv al Confederației Concordia mai spune că, în raportul pe care l-a citit, specialiștii Băncii Mondiale atrag atenția că reforma sau schimbarea cotelor de impozit nu este suficientă dacă nu e însoțită de reforme, de digitalizarea ANAF, de măsuri în sistemul public, inclusiv reforma sistemelor de salarizare și de pensii.
