Linkuri accesibilitate

Kremlinul respinge raportul SUA despre numărul de soldați pierduți în război: Vom publica datele noastre în timp util


Lunetiști ai armatei ucrainene își schimbă poziția în fața trupelor rusești în apropiere de Bahmut, regiunea Donețk, Ucraina, 2 mai 2023.
Lunetiști ai armatei ucrainene își schimbă poziția în fața trupelor rusești în apropiere de Bahmut, regiunea Donețk, Ucraina, 2 mai 2023.

Statele Unite nu au „absolut nicio modalitate” de a oferi estimări exacte ale pierderilor rusești în Ucraina, afirmă Rusia, care a respins astfel raportul american care estimează că peste 20.000 de soldați ruși au fost uciși în ultimele cinci luni de război în Ucraina.

„Washingtonul nu are absolut nicio modalitate de a da cifre corecte și așa trebuie tratat. Trebuie să vă concentrați pe cifrele pe care Ministerul Apărării le va publica în timp util”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, marți, conform CNN.

Casa Albă a estimat luni că armata rusă a suferit pierderi de cel puțin 100.000 de soldați în Ucraina în ultimele cinci luni, dintre care jumătate au fost mercenari ai grupării Wagner.

SUA definesc termenul „victimă” atât ca fiind rănit, cât și ca fiind ucis, dar o precizare care a însoțit raportul arată că numărul soldaților ruși uciși se ridică la peste 20.000.

Ministerul rus al Apărării nu a mai publicat actualizări privind numărul victimelor din septembrie anul trecut, când ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat că 5.937 de soldați ruși au fost uciși.

Marți, Șoigu a părut să emită o replică la afirmația SUA, spunând că „în ciuda asistenței militare fără precedent din partea țărilor occidentale, inamicul suferă pierderi semnificative. Numai în ultima lună, ei au pierdut peste 15.000 de oameni”.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG