Florina* a lucrat un deceniu în Parlamentul European. Acolo și-a construit cariera din 2007, venită de pe băncile facultății, fără pile, lucrând cu trei eurodeputați. Primele două eurodeputate cu care a lucrat au învățat-o mult și au apreciat-o profesional. Al treilea nu a fost cu noroc.
Florina a căpătat o reputație bună între colegii de la Bruxelles, dar după alegerile din 2019 voia să treacă la următoarea etapă. În vara lui 2019 a primit însă un telefon de la un proaspăt ales, recomandat de o cunoștință, care i-a oferit un post ca asistent. Florina l-a refuzat. Bărbatul a insistat.
„M-a sunat să-mi propună un job, n-am avut un sentiment bun legat de el, așa că l-am refuzat. A doua oară mi-a spus ‘câți bani vrei, știu că ești bună la ce faci’... l-am refuzat frumos. A treia oară, mi-a spus ‘eu nu sunt oricine, spune-mi câți bani vrei’. Într-un final, am acceptat. După ce am început să lucrăm, mi-a zis că el nu lucrează cu femei urâte și că mă știa că sunt frumoasă”, povestește Florina.
Ajuns în Bruxelles, era dependent de ea, pentru că ea avea experiența, conexiunile și vorbea engleza și franceza. Într-un fel, o respecta.
A încercat s-o acapareze, la început. Eurodeputatul i-a oferit o carieră unde vrea ea, lucru pe care Florina l-a refuzat insistent. I-a spus că vrea să-i cumpere o mașină de lux, pe care ea a refuzat-o. I-a dat un telefon sigilat, insistând să vorbească doar de pe el. A încercat s-o convingă să se mute în același bloc cu el.
„Am insistat că viața mea personală e viața mea personală. Că, ‘hai să mâncăm la prânz, seara împreună, să vizităm nu știu ce orașe, să jucăm șah seara’. Nu, nu vreau, pe mine m-ai angajat să-ți fac discursuri, muncă legislativă, nu sunt damă de companie”, explică Florina.
Văzând că n-o poate cuceri cu promisiuni, a recurs la umilințe și comportament puțin spus nepotrivit.
„Îmi spunea să merg în fața lui și a recunoscut la un moment dat că vrea să se uite la fundul meu. I-am spus că este inacceptabil. Multe remarci fizice, «ar trebui să te îmbraci mai mult în fustă, știi că ai craci frumoși, ce mironosiță ești». Vorbea cu organele masculine tot timpul, îl rugam, «când mergi cu mine pe coridor nu-ți bagi alea în toate cele». I-am zis că aici oamenii nu se comportă așa”.
Se temea că alți români îl vor auzi, chiar dacă era deja un secret deschis comportamentul eurodeputatului. Făcea mereu „glume” sexiste, pe care nimeni nu le gusta. Comenta de corpul femeilor și își bătea joc de ele în nenumărate rânduri, conform Florinei. Vorbea cu alți doi deputați români despre cum „i-ar trage-o” unei femei, la masă, în Parlament. I-a implorat să înceteze.
Voia să-i dea de lucru multe alte lucruri care nu țin de fișa postului, până când ea a insistat ca alesul să angajeze pe altcineva pe post de secretară. I-a oferit tot bugetul cabinetului ca să facă ea tot, lucru pe care l-a refuzat. Într-un final, adusese o fată pe care o știa din România, de 20 și ceva de ani.
„Ea era cârpa lui. O făcea vacă, proastă, în toate felurile”, spune Florina despre comportamentul șefului față de tânăra colegă.
Picătura care a umplut paharul a fost o călătorie la Strasbourg, una dintre cele două locații ale Parlamentului European de unde eurodeputații lucrează o dată pe lună.
„A venit peste mine în cameră să-mi aducă o carte la 11 noaptea. Mă trezesc cu o bătaie la ușă, mă gândeam că e cineva de la hotel, s-o fi întâmplat ceva. Era el, am deschis ușa, a zis că a venit să-mi dea cartea și-mi zâmbea în toate felurile posibile, moment în care m-am panicat, am smuls cartea din mâna lui și am închis cealaltă ușă a anticamerei cu cheia”, mărturisește Florina.
Șeful său avea, pe atunci, mâna în ghips. A doua zi, le-a rugat pe Florina și pe colega ei să-i dea jos hamul care-i ținea brațul, lucru pe care Florina l-a refuzat, oferindu-se să cheme în schimb o asistentă medicală.
În aceeași vizită la Strasbourg, alți deputați români, bărbați, au fost martori la o ceartă între Florina și șeful ei la masă, după ce-i amenințase colega. „Până am ajuns să plec, devenise violent cu ea, a amenințat-o că-i trage una.”
Eurodeputatul nici nu se ținea de treabă, mărturisește Florina. „Omul s-a dus acolo să frece menta pe banii românilor. Eu aveam întâlniri cu ambasadorii, solicitam întâlniri, îi spuneam că am relații de ani de zile, sunt oameni importanți, trebuie să ne întâlnim că avem treabă cu ei. Îmi spunea că își bagă ceva în ei și el se duce să mănânce în oraș.”
Asta s-a întâmplat și în ultima zi, după ce se întâmplase situația de la hotel și cea de la masă. Nu a vrut să se pregătească pentru o întâlnire pe care urma să o aibă cu un atașat economic al unei țări străine.
A doua zi, Florina a plecat. Șefului nu i-a spus. Și-a luat rămas bun de la diplomatul străin și a îndemnat-o pe colega sa să-și dea și ea demisia.
„I-am spus colegei mele că știu cum e o relație normală în domeniul acesta. E foarte personală, într-adevăr, dar există un spațiu și respect, însă el nu le respectă. Eu nu îmi calc pe demnitate. Ea se uita la mine și îmi zice că el nu este un om rău. Eu nu pot să-l înțeleg, omul e un violator”, spune Florina despre trecutul șefului său, despre care a aflat prea târziu.
Din fericire, Florina a fost susținută de către departamentul HR, care au ajutat-o să nu fugă plecând capul. Au sfătuit-o cum să încheie cel mai bine relațiile profesionale cu eurodeputatul.
După ce a plecat din cabinetul lui, eurodeputatul a încercat să o amenințe și să o înjosească în orice fel. Apoi a început să se laude despre cum a dat-o afară. Se temea fizic de el și de influența lui, mai ales în România, așa că nu a înaintat niciun proces. „Eu pierd totul, el nu pierde nimic. Într-un proces, el nu-și pierde jobul”, explică Florina mizele plângerii.
Potrivit Florinei, mulți oameni i-au zis doar după ce plecase deja că ar fi vrut s-o fi avertizat. Oameni din ministere din România, cunoștințe care-i știau reputația deputatului și că el nu era în stare să lucreze cu bărbați, darămite cu femei. Că venea deja cu un lung istoric de hărțuire sexuală a angajatelor. Cercul tăcerii s-a perpetuat când colegii săi au refuzat să recunoască cum l-au văzut urlând la ea.
Cu toate acestea, cel mai mult se învinovățește pe sine însăși. Crezuse că poate fi destul de puternică încât să-i facă față, dar s-a înșelat. I-a fost rușine cu faptul că a ajuns în această situație.
„Ce m-a șocat a fost că româncele din Parlamentul European n-au fost niciodată solidare unele cu altele”, mărturisește Florina, care spune că susținere a primit doar de la străine. Ideea de ierarhie și promisiunea carierei le ținea pe toate în tăcere. Doar fosta șefă i-a luat apărarea când un alt eurodeputat a hărțuit-o, făcând remarci despre sânii ei, ascunși oricum sub o ținută conservatoare, și încercând s-o atingă.
Acel bărbat își hărțuia și propria asistentă, spune Florina. Atunci, mai multe angajate s-au unit și au scris o scrisoare comună, dar bărbatul a încercat s-o amenințe.
„I-am spus șefei mele că îmi pare rău, dar omul e un abuzator, că poate în România e un comportament normal, dar aici nu e. Am vorbit cu fetele, vorba a ajuns la el, și el a ajuns să urle la șefa mea să mă dea afară că eu îndrăznesc să vorbesc despre deputați. Ea mi-a luat apărarea. În momentul acela, șefă de delegație era Viorica Dăncilă, care a spus că trebuie să creăm reguli pentru consilieri să nu mai bârfească despre deputați”, spune Florina.
„Sunt multe românce în mediul politic care se vând, pentru că li se oferă ceva, dar pentru mine a fost inacceptabil. Eu nu sunt de cumpărat. Ei profită, sunt niște prădători, și ele sunt vulnerabile și cred că doar așa se poate.”
„M-a marcat pe viață. Alți eurodeputați m-au invitat să lucrez cu ei, dar eu nu mai vreau în Parlament și nu să lucrez cu eurodeputați bărbați”, spune Florina. Susține că actualul mandat a adus „niște specimene” neplăcute la Bruxelles și că, deși abuzurile sunt des întâlnite în Parlament, românii sunt în top.
Un mediu în care tinerii sunt sub talpa șefilor
Marc* a început să lucreze ca asistent la un europarlamentar din vestul Europei în timpul pandemiei. Este prima lui slujbă, după ce a absolvit o facultate de renume mondial. El se consideră unul dintre cei norocoși, pentru că „altora le e mai greu”.
„Aproape fiecare persoană pe care o cunosc de aici a trecut prin ceva ce ar putea fi categorisit ca hărțuire la locul de muncă. Știu un număr mare de persoane care au plecat în concediu medical și nu s-au întors, sau și-au dat demisia fără plan de rezervă sau plată compensatorie pentru că nu mai suportau”, afirmă Marc.
Unele cabinete au mereu un flux de asistenți, pentru că nimeni nu rezistă prea mult. Chiar și europarlamentarii mai blânzi își suprasolicită tinerii asistenți. Marc spune că este standard ca asistenții să facă munci care nu sunt în fișa postului: servicii personale pentru europarlamentari, muncă de secretar, sunt contactați noapte și zi, în weekenduri și de sărbători. De la birou nu se pleacă decât seara târziu. Se urlă des la ei.
„Mereu spun că jumătate din slujba mea ține de gestionarea ego-ului. Erau importanți în țara lor iar apoi au venit aici, unde sunt unul din 700”, spune Marc despre șefii care ajung adesea să muncească în afara programului pentru că nu cunosc pe nimeni la Bruxelles așa că n-au altceva de făcut cu timpul liber.
„Nici să vreau nu mă pot deconecta, pentru că mereu mă gândesc că poate voi primi un mesaj de la șef. Dar cred că cei care-și dau demisia sunt pe punctul de a claca. De aceea, bem cu toții prea mult. E singurul mod prin care trecem peste”, mărturisește Marc.
Pe asistenții zdrobiți de șefi nu-i ajută nimeni, pentru că nu vor să-și riște cariera pentru alții. Pentru un tânăr ambițios, este o șansă unică: dă bine la CV, îți oferă relații importante și se plătește bine. Cuvântul șefului cântărește mult, pentru că este politician cu influență. Așa că majoritatea îndură situații toxice și speră la un loc de muncă unde vor fi tratați cu demnitate.
Dezvăluirile Politico despre problema sistemică din Parlamentul European
Hărțuirea și abuzurile sunt la ordinea zilei pentru angajații de rând ai Parlamentului European, dezvăluie o investigație Politico. În acest mediu de lucru toxic, plângerile angajaților sunt eclipsate de puterea nemărginită a angajatorilor: anume, a europarlamentarilor.
Adesea, problema provine întocmai din faptul că europarlamentarii au foarte multă putere asupra angajaților lor. „Sunt regi în propriul regat”, descrie în articolul Politico un fost asistent parlamentar.
Acest lucru se întâmplă și pentru că fiecare cabinet de parlamentar funcționează cu puțini oameni și relativ independent.
Angajații sau foștii angajați intervievați sub protecția anonimatului de către Politico descriu coșmarul prin care au trecut, la mâna europarlamentarilor. Hărțuirea șefilor le-a creat anxietate, sindrom posttraumatic, sau chiar i-a dus în pragul suicidului.
Problema nu este doar psihologică sau de suprasolicitarea angajaților, ci chiar și de hărțuire sexuală.
Mecanismul de plângeri împotriva europarlamentarilor este extrem de îndelungat (poate dura oriunde de la câteva luni, la doi ani) și complicat, iar adesea cele mai extreme cazuri au prea puține dovezi care să fie considerate legitime de către cei care se ocupă de plângeri. Adesea, victimele ajungeau să își dea demisia, o soluție mai rapidă și mai ușoară din punct de vedere psihologic.
Cei care au trecut prin astfel de probleme cu șefii descriu o instituție care refuză să recunoască că politica anti-hărțuire este inadecvată.
Președinta PE, Roberta Metsola, a venit cu mai multe inițiative pentru a îmbunătăți modul în care instituția sa procesează și rezolvă astfel de plângeri. Reforma a fost, în trecut, poticnită. Rămâne de văzut care sunt șansele pe viitor.
„Problema cu această procedură este că victimele nu pot rămâne anonime. Nimeni nu vrea să-și compromită în așa fel cariera, mai ales dacă vor să rămână la Bruxelles. Mai nimeni nu depune plângere. Iar ce pedeapsă există? Europarlamentarii nu pot fi concediați. Poate li se reține diurna de 300 de euro, pe care o câștigă pe lângă salariul de bază”, punctează Marc.
Deocamdată, principalele două instrumente pentru prevenirea hărțuirii sunt un training voluntar, completat de 281 dintre cei 705 eurodeputați, și un cod al comportamentului adecvat pe care aceștia trebuie să îl semneze. Comisia care investighează plângerile de hărțuire este condusă de trei europarlamentari, despre care victimele spun că încearcă să-și protejeze colegii.
Între 2019 și 2021, au fost deschise 34 de noi dosare de hărțuire psihologică sau sexuală în PE, dintre care 24 împotriva europarlamentarilor. Lista cu europarlamentarii sancționați pentru astfel de comportament nu se găsește decât cu mare dificultate.
Mai departe de atât, nu se știe adevărata magnitudine a problemei. Nu stă nimeni să îi numere pe asistenții care-și dau demisia.
Iar evidența nu se ține nici măcar pe bază de gen, confirmă Alina-Roxana Gîrbea, cofondatoarea inițiativei Femei în Politică. Nu se știe, din punct de vedere statistic, dacă bărbații sunt mai adesea agresorii și dacă femeile sunt victimele.
„La nivel anecdotic, da, clar femeile sunt într-o dublă poziție de inferioritate atunci când lucrează cu bărbați care le sunt și superiori ierarhici, și sunt mai numeroși. Sunt mai mulți bărbați la conducere și mai multe femei în poziții de subordonare. În ierarhia secretariatului general al Parlamentului, e la fel. Există această componentă, dar nu aș reduce doar la asta. Au fost și cazuri cunoscute de femei care și-au hărțuit angajații parlamentari. E un fenomen mai larg legat de echilibrul de putere”, consideră Alina Gîrbea.
Marc, angajat în prezent ca asistent de europarlamentar, spune că a auzit mai degrabă de eurodeputate să-și fi abuzat angajații, deși în cazurile de hărțuire sexuală sunt practic mereu responsabili bărbații.
Într-adevăr, cel mai recent au fost sancționate două eurodeputate - Monica Semedo (Renew, Luxemburg) și Monica Silvana Gonzalez (S&D, Spania). Mai sunt investigați pentru hărțuire și Assita Kanko (ECR, Belgia) și Jose Ramon Bauza (Renew, Spania).
Există speranță pentru reforme?
Alina-Roxana Gîrbea, cofondatoarea Femei în Politică, a lucrat și ea în instituțiile de la Bruxelles încă din 2009. Pe atunci, nu existau reguli și proceduri pentru cazurile de hărțuire. Au apărut primele proceduri doar în 2014, însă erau prea complicate.
Abuzul față de subalterni „era un fel de secret deschis în Parlament”, explică Alina Gîrbea pentru Europa Liberă.
Ea a fost martoră la un incident public, provocat de europarlamentarul german Elmar Brok, care a fost cunoscut în cei 39 de ani din instituție drept om violent. „A aruncat de la tribună cu un dosar după un angajat și l-a lovit peste cap. Nu am putut să cred, eram sute de oameni în sală și nimeni nu a reacționat”, spune Gîrbea.
Totul provine de la faptul că eurodeputații nu sunt responsabili în fața nimănui. Sunt puși în funcție de cetățeni și nu pot fi trași la răspundere sau dați jos, iar partidele nu vor să dezvăluie astfel de cazuri pentru a nu avea de suferit. Nici grupările transnaționale ale partidelor la nivelul Parlamentului nu fac nimic ca să-și tragă membrii la răspundere.
„Structura e prea puțin clară pentru că, fiind la Bruxelles, nu sunt tot timpul cu ochii pe ei. Nu au nici relația de executiv-legislativ ca la nivel național, Comisia de fapt nu acționează ca un guvern”, spune reprezentanta inițiativei Femei în Politică. În schimb, pentru că Parlamentul aprobă bugetul altor instituții, au puteri mari asupra ecosistemului de la Bruxelles.
În alte instituții de la Bruxelles, problema hărțuirii și a abuzurilor nu este la fel de gravă din simplul motiv că există mai multă răspundere pentru acțiunile fiecăruia.
„Trebuie restabilit echilibrul, ca Parlamentul European să fie controlat mai bine. Aici, au un rol și partidele naționale, presa și societatea civilă”, consideră Gîrbea.
Experta consideră că o altă soluție pentru hărțuire ar fi cotele de gen în Parlament și în Secretariatul său general, care să echilibreze forțat situația ca să nu le mai permită bărbaților să abuzeze femeile la fel de ușor.
„E important ca drepturile femeilor să fie mai clar apărate. În continuare, ierarhia este dominată de bărbați”, punctează cofondatoarea Femei în Politică.
„Nu e ceva excepțional faptul că există cazuri de hărțuire în Parlamentul European, ele există în toate parlamentele naționale și unde există un dezechilibru de putere, din păcate, vor exista mereu aceste abuzuri de putere”, consideră Alina Gîrbea.
