Președinta din Kosovo, Vjosa Osmani, ar permite noi alegeri în municipiile majoritar sârbe din nordul țării, dacă suficienți cetățeni îi cer acest lucru.
Într-un interviu pentru Reuters, Osmani spune că ar accepta, în aceste condiții, o petiție semnată de către 20% dintre locuitorii țării.
„Aceasta ar fi o soluție pe termen lung ca sârbii să aibă reprezentarea corectă în urma unui vot democratic”, a precizat Osmani.
Doar 5% din locuitorii din Kosovo sunt de etnie sârbă, iar majoritatea locuiesc în nordul țării, lângă granița cu Serbia. Soluția președintei, așadar, ar presupune bunăvoință și din partea majorității etnic albaneze.
Nordul Kosovo a fost cuprins de proteste și confruntări etnice după instaurarea primarilor albanezi în municipiile predominant sârbe. Acest lucru s-a întâmplat fiindcă sârbii au boicotat alegerile și premierul Albin Kurti a insistat ca primarii albanezi să fie instaurați în ziua în care populația sârbă era în mare parte plecată la Belgrad, la o demonstrație pro-Vucici.
Osmani a precizat că trupele KFOR vor rămâne pe teritoriul țării sale până când Kosovo se va alătura NATO.
Între timp, disputa pe teritoriul și independența Kosovo continuă.
„Vucici este un drama king (n.r. Un rege al dramei, o divă) și nu a oferit soluții care să contribuie la pace și stabilitate”, adaugă Osmani despre întrevederea cu președintele sârb la summitul Comunității Politice Europene, care a avut loc pe 1 iunie în Republica Moldova.