Linkuri accesibilitate

Miniștrii propuși de premierul desemnat Marcel Ciolacu au fost audiați în Parlament


Sebastian Burduja este unul dintre cei 18 miniștri propuși (al Energiei) în noul cabinet e va fi condus de Marcel Ciolacu. El a fost ministru (al Digitalizării) și în guvernul precedent.
Sebastian Burduja este unul dintre cei 18 miniștri propuși (al Energiei) în noul cabinet e va fi condus de Marcel Ciolacu. El a fost ministru (al Digitalizării) și în guvernul precedent.

Miniștri propuși în noul guvern condus de Marcel Ciolacu au fost audiați miercuri, 14 iunie, în comisiile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului. Toți au primit aviz favorabil.

Cei 18 candidați au detaliat membrilor comisiilor parlamentare promisiunile cuprinse în programul de guvernare.

Nu au lipsit nici controversele, membrii partidelor din opoziție acuzând că unii dintre președinții de comisii că nu le permit să pună întrebări.

Romania, Bucharest, Cotroceni Pallace, president Klaus Iohannis, the designed prime-minister Marcel Ciolacu, president of PSD
Programul de guvernare al cabinetului Ciolacu.pdf

Lista miniștrilor propuși de premierul desemnat Marcel Ciolacu conține câte nouă miniștri de la PSD și PNL, după ce UDMR – care a făcut parte din vechiul guvern, a fost scos de la guvernare.

PSD mai propune în noul guvern și un vicepremier, Marian Neacșu, care nu va avea portofoliu.

Audierile au început la ora 10:00 și s-au încheiat la 16:45, dar au fost prelungite cu mai multe ore peste cea programată.

Principalele idei ale miniștrilor propuși

  • Ligia Deca (Educație / PNL) a vorbit despre legile Educației, adoptate de Parlament recent, și a transmis că salariile din învățământul preuniversitar vor fi tratate „cu prioritate” în viitoare legea a salarizării. A primit aviz pozitiv;
  • Florin Barbu (Agricultură / PSD) a precizat la audieri că va cere la Bruxelles ca mierea și carnea să fie incluse pe lista cu produse ucrainene pentru care este interzis importul în România. Aviz pozitiv.
  • Alina Gorghiu (Justiție / PNL) a vorbit despre numărul de pensionări din justiție, spunând că „prin tratarea serioasă a problemei” se vor găsi soluții. Gorghiu a mai promis că se MJ va asigura resurse materiale și umane pentru DNA și DIICOT. Aviz pozitiv.
  • Sorin Grindeanu (Transporturi / PSD) spune că o prioritate pentru el este revitalizarea Portului Constanța pe componenta feroviară și 100 de linii reparate, unde se desfășoară investiții de aproape un miliard de euro, scrie Economedia. Aviz pozitiv
  • Sebastian Burduja (Energie / PNL) a precizat că România trebuie să insiste pe producția autohtonă de energie din surse diversificate. De asemenea, a mai spus ei, România trebuie să își diversifice furnizorii externi de la care achiziționează energie. Burduja a mai precizat că România are o „datorie” față de Republica Moldova în privința sprijinului energetic. Aviz pozitiv
  • Florin Barbu (Agricultură / PSD): „Dezvoltarea agriculturii, reabilitarea sistemului de irigaţii, protejarea fermierilor români şi a Româniiei sunt cuvintele cheie ale următoarelor luni”, a susţinut Florin Barbu la audieri, citat de Hotnews. Aviz pozitiv.
  • Adrian Veștea (Dezvoltare / PNL): „Nu vreau să supăr pe nimeni, nu vreau să creez deranj, dar merg pe eficiență să nu cheltuim bani inutil de la bugetul de stat”. Veștea a adăugat că reforma administrativă trebuie să se realizeze, dar nu crede că se va întâmpla în mandatul său, deoarece urmează alegerile din 2024. Aviz pozitiv.
  • Radu Oprea (Economie, Antreprenoriat și Turism / PSD) a vorbit despre „patriotismul economic”, sintagmă folosită și de premierul desemnat Marcel Ciolacu, la prezentarea programului de guvernare. Oprea a spus că trebuie „să producem mai mult aici în țară, pentru că există această posibilitate și ține mai mult de dorința politică”.
  • Bogdan Gruia Ivan (Cercetăre, Inovăre și Digitalizare / PSD) a spus că prima sa prioritate este de a actualiza legislație din domeniu. Ivan a mai amintit despre debirocratizarea instituțiilor, dar și că inteligența artificială, tehnologiile cuantice și energia verde ar putea fi zone prioritare pentru domeniul cercetării, scrie Edupedu.ro. Aviz pozitiv.
  • Marcel Boloș (Finanțe / PNL) a promis că noul guvern nu va introduce noi taxe. Despre cota unică de impozitare, Boloș a spus că nu va renunța la ea. „Trebuie ca orice modificare a sistemului fiscal, mai ales politica de venituri, să fie anunțată din timp, fiindcă România are un avantaj extraordinar pe care și l-a câștigat: sistem fiscal atractiv pentru investitori”, a spus ministrul desemnat, citat de Economedia. Aviz pozitiv.
  • Marius Budăi (Muncii / PSD) a primit și el aviz favorabil din partea reprezentanților comisiei.
  • Raluca Turcan (Cultură / PNL) a primit aviz favorabil.
  • Alexandru Rafila (Sănătate / PSD) a fost criticat de colegul său de partid, Patriciu Achimaș-Cadariu, pentru că nu a pus în aplicare Planul național pentru combaterea cancerului. Rafila a răspuns că „de când am venit la Ministerul Sănătății nu am mințit și nu am înșelat. Toți cei care induc în eroare și pacienții și medicii, să reflecteze, să lucreze împreună, ușa ministerului a fost tot timpul deschisă”. Aviz favorabil.
  • Gabriela Firea ( Familie, Tineret și Egalitate de Șanse / PSD a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, cu 39 de voturi pentru și 21 împotrivă.
  • Cătălin Predoiu (Interne / PNL) a primit aviz pozitiv. ​ A declarat că este inadmisibil să avem în România şcoli „pline de droguri” şi a subliniat că spune asta „în cunoştinţă de cauză”, ca părinte.
  • Angel Tîlvăr (Apărare / PSD) a primit aviz pozitiv pentru continuitate, pentru că a fost ministru al Apărării şi în Guvernul Ciucă.
  • Luminiţa Odobescu (Externe / PNL) a primit aviz favorabil.
  • Adrian Câciu (Investiţii şi Proiecte Europene / PNL) a primit aviz favorabil cu 23 de voturi pentru şi 10 împotrivă. A invocat interesul României, pentru ca Opoziția să nu atace unele proiecte la Curtea Constituțională. El a pledat pentru consens politic la care să se ajungă prin mai multă dezbatere a legilor în Parlament.
  • Mircea Fechet (Mediu / PSD) - a privit aviz pozitiv cu 35 de voturi pentru, 8 împotrivă și 2 abțineri. El a spus că prioritățile mandatului său vor fi extinderea fondului forestier naţional şi reforma sectorului silvic.

Programul audierilor

Primii care sunt audiați în faţa comisiilor sunt candidaţii pentru ministerele Agriculturii, Justiţiei şi Educaţiei.

Ulterior, de la ora 11:00, vor fi audiaţi miniştrii de la Dezvoltare, Transporturi şi Energie, iar de la ora 12:00 cei de la Finanţe, Cercetare şi Economie.

Candidaţii pentru Ministerul Muncii şi Ministerul Culturii vor apărea în faţa comisiilor de specialitate de la ora 13:00, iar de la 14:00 cei de la Sănătate, Familie şi Interne.

Ultimii audiați vor fi candidații de la Apărare, Proiecte Europene şi Externe, și Ministerul Mediului.

Fiecare ministru propus va fi audiat 45 de minute de către parlamentarii din comisii.

Votul de învestitură pentru guvernul condus de Marcel Ciolacu va avea loc joi, 15 iunie, în Parlament.

Lista miniștrilor propuși

Ministri PSD:

  • Vicepremier - Marian Neacșu
  • Transporturi - Sorin Grindeanu
  • Fonduri Europene - Adrian Câciu
  • Muncă - Marius Budăi
  • Sănătate - Alexandru Rafila
  • Apărare - Angel Tîlvăr
  • Digitalizare - Ivan Bogdan Gruia
  • Agricultură - Florin Barbu
  • Familie - Gabriela Firea
  • Economie - Radu Oprea

Ministri PNL:

  • Vicepremier - Cătălin Predoiu
  • Justiție - Alina Gorghiu
  • Finanțe - Marcel Boloș
  • Dezvoltare - Adrian Veștea
  • Interne - Cătălin Predoiu
  • Mediu - Mircea Fechet
  • Externe - Luminita Odobescu
  • Educație - Ligia Deca
  • Cultură - Raluca Turcan
  • Energie - Sebastian Burduja

Știre în curs de actualizare.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG