Tbilisi -- Davit Ratiani a ridicat privirea în timp ce aeronava militară rusă bâzâia pe cerul Georgiei, strângând pumnul cu atâta furie că unghiile i-au străpuns pielea.
„Nu voi uita niciodată sentimentul de neputință care m-a cuprins în acel moment”, își amintește Ya Șașviașvili că i-a spus soțul ei într-unul din puținele momente în care a povestit despre experiența sa în timpul războiului scurt și devastator al Georgiei cu Rusia în 2008.
Războiul, declanșat în regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia, a ucis peste 200 de soldați, 300 de civili și a strămutat mii de georgieni și a lăsat ambele teritorii într-o stare de conflict înghețat.
La cincisprezece ani de la război, eveniment marcat atât pe 7 august, cât și pe 8 august în Georgia, Rusia încă mai are trupe în Osetia de Sud și Abhazia.
Pentru mulți georgieni, invadarea Ucrainei evocă amintiri despre propriul lor conflict cu puternicul lor vecin, cândva stăpân.
Mulți georgieni care au luptat în 2008 au decis să lupte de partea Kievului după ce Ucraina a fost invadată de Rusia în februarie 2022. Unii dintre ei au plătit prețul suprem.
Sute de etnici georgieni luptă în Ucraina, în special în Legiunea Georgiană, o unitate de luptători formată în 2014 după ce Rusia a început să provoace tulburări în regiunea industrială Donbas din estul Ucrainei, la scurt timp după ce Kremlinul a anexat ilegal Crimeea.
Legiunea, despre care se spune că numără între 800 și 1.000 de luptători este împărțită egal între etnici georgieni și un amestec de alte naționalități, a fost integrată în forțele armate ucrainene.
A fost o bătălie care nu s-a încheiat, iar el a vrut să o termine.
Pentru Ratiani sau Dato, porecla sub care era cunoscut, nu exista niciun dubiu că va lupta alături de ucraineni, atâta vreme cât luptă împotriva aceluiași dușman.
„De aceea a plecat în Ucraina”, a povestit soția sa, Șașviașvili, Serviciului Georgian al RFE/RL.
„A fost o bătălie care nu s-a încheiat, iar el a vrut să o termine. Acest sentiment, această durere a înfrângerii a fost îngropată adânc în mintea lui. A sperat că a venit timpul pentru victorie și răzbunare și a plecat cu prima ocazie."
În 2008, Ratiani, care se afla încă în armata georgiană, a fost dislocat rapid după ce ostilitățile au izbucnit cu rușii, spune Șașviașvili.
„Imediat ce-a fost difuzată la televizor știrea că au început operațiunile militare, el și-a făcut bagajele imediat. Chiar și acum, parcă-l văd mergând din cameră în cameră, alergând în baie, aruncând lucrurile într-un geantă și apoi plecând din casă”, își amintește soția lui.
În acel moment, Ratiani lăsa în urmă nu doar o soție, ci un fiu de 1 an, precum și pe mama lui, care locuia cu ei.
„Stăteam în afara casei, în curte, soacra mea și cu mine, ținem copilul în brațe, cu fețele întristate și ne uităm la acești tipi care pleacă și ne întrebam ce am putea face”, și-a amintit Șașviașvili, însărcinată în acel moment.
Când s-a întors de pe câmpul de luptă, soțul ei vorbea rar despre conflict.
„Nu spunea aproape nimic. În general, nu-i plăcea să vorbească despre viața lui în armată. Era un subiect tabu. Dar în acele vremuri, tăcea și mai mult", spune ea.
Una dintre puținele amintiri pe care le-a împărtășit a fost momentul în care aeronava militară rusească a zburat deasupra capului său la baza militară Senaki, când și-a scuturat pumnul și a țipat „ca un copil mic”.
După războiul din 2008, Ratiani a continuat să servească în armata georgiană și, în 2014, a fost trimis în Afganistan pentru a participa la misiunea Resolute Support a NATO pentru a instrui, consilia și ajuta forțele de securitate afgane în lupta împotriva terorismului.
În acea perioadă, spune Șașviașvili, a salvat viața cuiva în timpul unui atac terorist.
Prima victimă georgiană în războiul din Ucraina
În 2019, Ratiani, pe atunci în vârstă de 50 de ani, s-a retras din serviciul activ și a început viața civilă, lucrând ca șofer pentru diverse companii private. Era interesat de politică, așa că a devenit membru al facțiunii de opoziție din parlamentul georgian Forța este în Unitate.
Dar, atunci când Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022, Ratiani a plecat imediat să lupte alături de ucraineni. A fost ultima lui bătălie.
Pe 18 martie 2022, Ratiani, în vârstă de 53 de ani, a fost ucis, după cum se spune, de un mortier rusesc pe linia frontului Irpin și se presupune că a fost prima victimă georgiană în războiul din Ucraina.
În afara capitalei Kiev, Irpin a fost devastată de armata Rusiei, majoritatea clădirilor sale au fost transformate în moloz și mulți dintre civili săi au îndurat greutăți incredibile din cauza forțelor invadatoare rusești.
Cândva locuit de 65.000 de oameni, Irpinul a fost declarat „oraș-erou”, o recunoaștere a fermității ucrainenilor care l-au apărat cu îndârjire.
„Atâta timp cât sunt în viață, nu-mi voi închide telefonul”
Pe 7 august 2008, la ora 4 dimineața, când Avto Rurua a fost sunat și i s-a ordonat să se prezinte la bază, i-a spus soției sale, în vârstă de 20 de ani, Elmira Inalișvili: „Nu vă faceți griji, orice s-ar întâmpla, atâta timp cât sunt în viață, nu-mi voi închide telefonul”.
Rurua slujea în forțele armate georgiene împreună cu fratele și vărul său.
Când a izbucnit războiul cu Rusia, Rurua - un refugiat din Abhazia - și soția sa locuiau în Abastumani, un oraș cu mai puțin de 1.400 de locuitori. Erau părinții unui bebeluș de doar 3 săptămâni.
Când Rurua a plecat să lupte, un vecin i-a dus pe Inalișvili și copilul lor în satul Lesișina, crezând că acolo vor fi în siguranță.
„Până pe 8 august, am fost în contact cu Avto prin telefon”, a declarat Inalișvili pentru RFE/RL. „Mi-a spus că totul este în regulă, dar pe 8 august am pierdut legătura cu el. Din moment ce mi-a spus că nu-și va opri telefonul atât timp cât va fi în viață, am dedus că Avto a murit".
În cele cinci zile de luptă, Inalișvili nu a scos o vorbă despre soarta sau locul în care se afla soțul ei.
„M-am oprit și din alăptat, atât eram de nervoasă. Nu aveam lapte pentru copil și nicio veste despre Avto", povestește ea.
Chiar înainte de zorii celei de a șasea zile de război, telefonul lui Inalișvili a sunat.
„Îmi amintesc că ținem copilul într-o mână și telefonul în cealaltă. Așa dormeam. Nu-i voi uita niciodată vocea când a spus: «Sunt în viață»”.
„Dintr-o dată, toate spaimele mi-au dispărut. Important e că era în viață", a spune ea.
Rurua s-a întors acasă la familia sa epuizat.
„Picioarele îi erau atât de umflate din cauza mersului prin pădure și munți, încât nu și-a putut scoate ghetele”, își amintește Inalișvili.
În timp ce fratele lui Rurua a supraviețuit și el războiului din august, vărul său, Badri Beradze, a fost ucis.
„Avto nu a putut ierta Rusia pentru războiul din august, în care a pierdut un văr și prieteni. De aceea s-a dus în Ucraina. Când se pregătea să meargă la război, fiul său cel mare, Alexandr, l-a întrebat: «De ce te duci tu [la război], sunt georgieni? Războiul este în Ucraina?» Avto a răspuns: «Rusia ne-a luat fratele, a luat teritoriile georgiene»”, își amintește Inalișvili o discuție între tată și fiu din ziua în care soțul ei a plecat la războiul din Ucraina, în 2022.
„I-a dat băiatului mai mare o icoană pe care să o poarte la gât și i-a cerut să nu și-o dea jos până nu se întoarce. Pur și simplu nu-mi venea să cred că se duce la război, că se înscrie pentru moarte aproape sigură. Mă enervez când aud oameni care spun că acești luptători merg în Ucraina pentru bani și mor pentru bani. Acești oameni au avut o luptă de terminat și de aceea au intrat în război", spune Inalișvili.
Înainte de a pleca în Ucraina, Rurua lucra ca agent de securitate la un hotel din stațiunea Batumi de la Marea Neagră, înainte de a lucra în construcții în capitala Tbilisi.
Pe 2 decembrie 2022, Rurua a murit. Avea 41 de ani. Se afla împreună cu alți patru luptători georgieni, în apropierea orașului Bahmut. A murit într-un atac al luptătorilor ceceni.
Cum a fost distrus orașul Bahmut de bombardamentele rusești
Fratele său, care luptă și acum în Ucraina, a promis că nu se va întoarce acasă fără cadavrul lui Rurua, care nu a fost niciodată recuperat.
Edișer Kvarațkhelia a fost membru al armatei georgiane în timpul războiului din august 2008 și a servit în Brigada a 4-a Mecanizată, despre care se spune că a suferit cele mai mari pierderi umane în timpul conflictului.
„Era nemulțumit, dar nu ne-a lăsat să aflăm niciunul dintre noi”
Când Kvarațkhelia a fost recrutat în războiul din august, fratele său mai mic, Bakur, s-a arătat dornic să i se alăture, dar a fost respins din cauza lipsei de experiență.
„A luptat în Brigada a 4-a. Când armata s-a retras, a ieșit cu ei. Dacă îmi amintesc bine, pe 14 august i-am întâlnit pe băieți când s-au retras cu toate echipamentele și tancurile", a declarat Bakur pentru serviciul georgian al RFE/RL.
„Atunci am văzut pentru prima oară cum o persoană poate să se întindă pe un rezervor și să doarmă de epuizare. Era nefericit, dar nu ne-a lăsat să știm niciunul dintre noi."
După război, Kvarațkhelia a rămas în armată chiar și după încheierea serviciului său obligatoriu. A studiat ingineria militară și mineritul, în care s-a specializat.
Fratele său, spune Bakur, credea că sângele vărsat de soldații georgieni în 2008 nu a fost în zadar. Și, poate din acest motiv, Kvarațkhelia a plecat să lupte în Ucraina încă din 2014, când Rusia a preluat ilegal controlul asupra Peninsulei Crimeea și a început să-i sprijine pe luptătorii separatiști din Donbas.
L-a văzut pe Kvarațkhelia pe aeroport în 2014. A fost ultima dată când și-a văzut fratele.
„Edisher era cu șapte ani mai în vârstă decât mine. A fost întotdeauna idolul și modelul meu. Când a intrat în război în 2008, mi-a încredințat sarcina dificilă de a păstra liniștea în familie”, spune Bakur.
„Aceeași misiune mi-a revenit când a plecat să lupte în Ucraina. Când cineva merge la război, membrii familiei se pregătesc, fie și la nivel de subconștient, să nu-i mai vadă niciodată în viață. Știu că asta este calea războinicului, dar este o agonizant să-ți pierzi carnea și sângele.”
Kvarațkhelia a murit la 44 de ani, pe 10 octombrie 2022, în timpul luptei de lângă Bahmut.
A primit mai multe medalii pentru eroism în Ucraina.
Un articol scris de Nino Tarkhnishvili. Traducerea și adaptarea, Dora Vulcan
