Linkuri accesibilitate

Putin nu merge la întâlnirea liderilor economiilor emergente de teamă că ar putea fi reținut


Președintele rus Vladimir Putin va participa la summitul BRICS prin intermediul unui apel video. Călătoria sa în Africa de Sud a fost complicată de un mandat de arestare emis de Curtea PenaIă Internațională, în martie, pentru răpirea copiilor din Ucraina.
Președintele rus Vladimir Putin va participa la summitul BRICS prin intermediul unui apel video. Călătoria sa în Africa de Sud a fost complicată de un mandat de arestare emis de Curtea PenaIă Internațională, în martie, pentru răpirea copiilor din Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin este absența notabilă a reuniunii liderilor țărilor cu economii emergente din BRICS, care a început marți, 22 august, la Johannesburg, în Africa de Sud. În locul său, la întâlnire participă ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov.

Pe numele lui Vladimir Putin există un mandat internațional de aresatare emis de Curtea Penală Internațională, în martie.

La Summit-ul BRICS au venit, însă, președinții celoralte țări importate din organizație: China, India, Brazilia și Africa de Sud, plus alți lideri ai unor țări africane. Este prima întâlnire față în față a liderilor grupului de după pandemie.

Tema reuniunii BRICS, Africa

Tema celui de-al 15-lea summit BRICS este Africa și vine într-un moment în care continentul s-a transformat într-un câmp de luptă, în care Statele Unite, Rusia și China se luptă pentru influență.

Și au apărut și primele declarații.

Înainte de summit, președintele sud african, Cyril Ramaphosa, a spus că țara sa „nu va fi atrasă într-o competiție între puterile globale” și că a rezistat presiunii de a se alinia cu orice bloc influent de națiuni.

Africa de Sud, China și India nu au condamnat invazia Rusiei, în timp ce Brazilia a refuzat să se alăture națiunilor occidentale pentru a trimite arme în Ucraina sau pentru a impune sancțiuni Moscovei.

Înainte de acest summit, cel puțin 40 de țări și-au exprimat interesul de a se alătura, inclusiv Iran, Arabia Saudită, Bangladesh și Argentina, spun oficialii.

Africa de Sud le va prezenta liderilor BRICS o propunere de extindere a numărului de membri, iar la încheierea summit-ului este așteptată o decizie în această privință.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG