Șefa Comisiei Europene și-a stabilit prioritățile politice pentru anul viitor și a evidențiat realizările din trecut - toate acestea cu gândul la alegerile europarlamentare din iunie 2024. Iată cinci lucruri de reținut din discurs:
Mesaje de campanie
Având în vedere momentul în care Ursula von der Leyen a ținut ultimul discurs despre starea Uniunii Europene - înainte de alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor și de alegerea unui nou președinte al Comisiei de către șefii de stat și de guvern din cele 27 de state membre ale UE - acesta a fost, în esență, un discurs pentru realegere.
În aproape trei sferturi din discurs, care a durat o oră, a fost vorba despre preocupările „interne” ale UE: tineri, familii, industrie și agricultori - cu alte cuvinte, alegătorii europeni.
Ea a vorbit despre acordul verde al UE - încercarea Bruxellesului de a face din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.
Șefa UE a continuat să vorbească despre modul în care blocul comunitar va facilita obținerea de autorizații pentru turbinele eoliene, a vorbit despre creșterea numărului de fabrici de „oțel curat” în Uniune și despre faptul că Europa atrage mai multe investiții în „hidrogen curat” decât China și Statele Unite la un loc.
Apoi a început să le mulțumească fermierilor europeni „pentru că ne asigură hrana zi de zi” și a propus „un dialog strategic privind viitorul agriculturii în UE”.
În cele din urmă, ea a promis să investească mai mult în întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și să protejeze industria europeană împotriva subminării de către companiile sponsorizate de stat din țări terțe. Se poate spune cu siguranță că în această zi a început campania electorală pentru 2024.
Atitudine ceva mai dură împotriva Chinei
În timp ce Rusia reprezintă pericolul imediat pentru UE - prin invazia sa la scară largă în Ucraina - este clar că UE este din ce în ce mai îngrijorată pe termen lung de Beijing. La fel ca Statele Unite.
Ursula von der Leyen a respins din nou strategia Washingtonului de „decuplare” de economia chineză, subliniind abordarea ceva mai blândă a UE, cea de reducere a riscurilor.
Dar creșterea atitudinii combative a fost clar afișată în discurs. Ea a deplâns faptul că piețele globale „sunt acum inundate de mașini electrice chinezești mai ieftine”, ale căror prețuri sunt menținute la un nivel scăzut datorită unor subvenții de stat uriașe.
Cu această ocazie a anunțat, în aplauze entuziaste, că va lansa o investigație antisubvenție privind vehiculele electrice provenite din China.
Ea a vizat apoi blocajele din lanțurile globale de aprovizionare, subliniind restricțiile de export impuse de Beijing asupra galiului și germaniului - esențiale atât pentru panourile solare, cât și pentru semiconductori.
Răspunsul european: mai multe acorduri de liber schimb cu parteneri de aceeași părere din întreaga lume.
Ea a menționat că Bruxellesul a încheiat deja acorduri cu Chile, Kenya și Noua Zeelandă și a spus că până la sfârșitul acestui an ar trebui să fie încheiate acorduri similare cu Australia, Mexic și Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), iar la scurt timp după aceea cu India și Indonezia.
Oboseală legată de Ucraina sau de război?
După ce a trecut prin aproape toate celelalte dosare politice, președinta Comisiei Europene a ajuns în cele din urmă la Ucraina, subiect pe care l-a lăsat la sfârșitul discursului.
Și este clar că, cel mai probabil, ea a luat notă de ceea ce pare a fi o creștere a tensiunilor din blocul european cu privire la refugiații ucraineni, cu știri despre incidente izolate de atacuri atât verbale, cât și fizice asupra unor refugiați.
„Vom fi alături de Ucraina la fiecare pas. Atât timp cât va fi nevoie”, a proclamat ea și a adăugat cu emoție că cele patru milioane de ucraineni care până acum au căutat refugiu în UE „sunt la fel de bineveniți acum ca în acele prime săptămâni fatidice”.
În acest context, a anunțat că va propune prelungirea măsurilor de protecție temporară pentru ucrainenii din UE până în 2025, permițându-le accesul la locuințe, la asistență medicală și la piața muncii.
Ceea ce a lipsit însă au fost noile propuneri privind modul de a lovi Rusia. Nu a existat nicio noutate cu privire la mai multe sancțiuni din partea UE, la confiscarea activelor rusești din Uniune sau la necesitatea de a trimite mai multe arme în Ucraina.
Cu alte cuvinte: solidaritate cu ucrainenii, dar vă rugăm să nu menționați războiul.
Extinderea UE? Da, dar cine și când?
Pe acest subiect, Ursula der Leyen a fost cât se poate de clară: „Viitorul Ucrainei este în Uniunea noastră, viitorul Balcanilor de Vest este în Uniunea noastră, viitorul Moldovei este în Uniunea noastră”.
Apoi a continuat în mod criptic și a menționat altă țară: „Și știu cât de importantă este perspectiva UE pentru atât de mulți oameni din Georgia”.
Ce anume înseamnă asta pentru șansele Georgiei de a obține statutul de candidat la UE în cursul acestui an poate fi doar o presupunere, dar este evident că, în octombrie cel mai probabil, Comisia Europeană va recomanda deschiderea negocierilor de aderare cu Chișinăul și Kievul până la sfârșitul anului.
Discursul șefei UE a lăsat clar să se înțeleagă că este dornică să împingă cât mai mult posibil Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia. Turcia? Nici măcar un singur cuvânt și asta spune multe.
În tot timpul discursului său, ea nu a vorbit despre o viitoare Uniune cu 33, 35 sau 37 de membri, ci a menționat mai degrabă 30+. Cu alte cuvinte, strategie de minimalizare a pariului pe care îl face.
De asemenea, nu a menționat niciun termen limită, spre deosebire de președintele Consiliului European, Charles Michel, care a propus cu îndrăzneală, în urmă cu câteva săptămâni, că UE trebuie să fie pregătită să se extindă până în 2030.
În schimb, ea a jucat din nou la sigur și a rămas la linia consacrată și vagă a Bruxellesului cu privire la momentul în care noi membri pot adera: „Aderarea se bazează pe merit - iar Comisia va apăra întotdeauna acest principiu”.
Extinderea UE? Da, dar cum?
Una dintre cele mai mari dihotomii ale UE este „aprofundarea vs. lărgirea” blocului comunitar.
Este o dezbatere constantă în coridoarele puterii de la Bruxelles și în capitalele UE cu privire la oportunitatea extinderii sau a intensificării cooperării între membrii actuali în diverse domenii.
Două dintre ele ar fi economia (de exemplu moneda comună sau obligațiunile comune în euro) și politica externă (decizii prin vot majoritar în loc de unanimitate în ceea ce privește sancțiunile) și, mai important, dacă cele două pot merge mână în mână.
Ursula von der Leyen a spus, în mod firesc, că ambele pot avea loc în același timp. Și, deși acest lucru este adevărat, să luăm ca exemplu extinderea UE în 2004 la opt țări din Europa Centrală și de Est și lansarea monedei euro cu doar câțiva ani înainte, este la fel de adevărat că Bruxellesul nu poate adesea să țină toate mingile în aer în același timp.
Propunerea sa privind modul în care acest lucru poate fi realizat simultan a fost în același timp banală și radicală.
Partea banală se referă la propunerea Comisiei Europene de a începe o serie de revizuiri ale politicilor înainte de extindere, pentru a vedea cum ar putea fi adaptat fiecare domeniu politic la o Uniune mai mare.
Acest lucru implică modul în care Parlamentul European și Comisia, ambele deja supradimensionate, potrivit majorității observatorilor, vor funcționa la 30+, dar și modul în care ar trebui finanțat bugetul UE și cum vor fi direcționați banii.
Toate acestea par a fi floare la ureche pentru experții UE, dar nu vor rezolva nimic.
Și aici vine propunerea ei radicală: „O convenție europeană și modificarea tratatului dacă și acolo unde este nevoie”.
Noțiunea de „modificare a tratatului” dă fiori pe șira spinării multora din Uniune.
Este un fel de cutie a Pandorei, care, odată deschisă, ar putea duce la tot felul de dorințe din partea statelor membre - o Europă federală; una fără imigranți - la lupte interminabile și, eventual, chiar la referendumuri naționale care ar putea prelungi procesul la nesfârșit. Să înceapă distracția!
