Linkuri accesibilitate

Elon Musk îl ironizează pe Volodimir Zelenski, Kievul răspunde cu aceeași monedă


Biografia lui Elon Musk de Walter Isaacson, publicată în septembrie 2023, îl descrie pe miliardar ca pe un om condus de demonii copilăriei, obsedat să aducă viața umană pe Marte și care cere ca angajații săi fie „duri”.
Biografia lui Elon Musk de Walter Isaacson, publicată în septembrie 2023, îl descrie pe miliardar ca pe un om condus de demonii copilăriei, obsedat să aducă viața umană pe Marte și care cere ca angajații săi fie „duri”.

Miliardarul Elon Musk l-a ironizat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru cererile sale privind sprijinul militar. Kievul i-a răspuns cu aceeași monedă și, în plus, l-a acuzat pe acesta că face propagandă pentru Rusia. Ucraina folosește infrastructura miliardarului pentru a se apăra.

Elon Musk a postat luni dimineață pe platforma X, pe care o deține, cunoscută anterior sub numele de Twitter, un meme în care apare președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu textul: „Când au trecut 5 minute și nu ai cerut un ajutor de un miliard de dolari”.

Președintele ucrainean a făcut apel la țările occidentale pe tot parcursul războiului pentru sprijin militar, atât de necesar pentru a rezista și a respinge invazia Rusiei.

De altfel, Statele Unite acordă sprijin militar Ucrainei și prin Starlink, rețeaua de sateliți controlată de compania SpaceX. Și aceasta este deținută de Elon Musk.

Președintele parlamentului de la Kiev l-a ironizat la rândul său pe Elon Musk, după glumele sale la adresa Ucrainei.

Ruslan Stefanciuk a scris pe X/Twitter că Elon Musk „a încercat să cucerească spațiul, dar ceva nu a mers bine și în 5 minute era băgat până peste cap în c****”, o aparentă referire la lansarea ratată a rachetei SpaceX din aprilie.

În plus, pe pagina parlamentului ucrainean a apărut un mesaj asemănător cu al miliardarului, scrie Reuters. „Când au trecut 5 minute și nu ai răspândit propaganda rusă”, a fost răspunsul Radei de la Kiev.

De asemenea, consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak, care în trecut a mai criticat luările de poziție ale miliardarului, a scris pe X/Twitter că a fi tăcut sau ironic cu privire la Ucraina face parte din jocul propagandei rusești.

„Din nefericire, nu toată lumea și nu întotdeauna - deși sunt figuri mediatice semnificative, dar se află la mii de kilometri de epicentrul războiului - este capabilă să realizeze ce înseamnă bombardamentele zilnice și strigătele copiilor care își pierd părinții”, a spus oficialul ucrainean.

În cele 19 luni de invazie neprovocată a Rusiei, oficialii de la Kiev l-au criticat deseori pe Elon Musk pentru că a sugerat, de exemplu, că Ucraina ar trebui să renunțe la teritoriu pentru a obține pacea.

Atacul ucrainean oprit de Elon Musk

Biografia miliardarului Elon Musk, scrisă de Walter Isaacson și publicată la începutul lunii trecute, a dezvăluit public o implicare directă a acestuia în oprirea unui atac ucrainean, conform Associated Press.

În septembrie 2022, Ucraina ar fi avut nevoie de serviciile de internet ale Starlink într-un atac asupra forțelor rusești din Crimeea ocupată.

Armata ucraineană ar fi vrut atunci să atace flota navală rusă cu șase drone marine încărcate cu explozibili, iar Starlink - care are capacitatea să ocolească bruiajul rusesc - le ghida spre țintă.

Elon Musk a blocat operațiunea spunând că îi era teamă că Rusia ar putea lansa un atac nuclear ca răspuns.

Miliardarul le-a spus în secret inginerilor săi să oprească acoperirea pe o rază de 100 de kilometri de coasta Crimeei, în momentul în care Ucraina lansa atacul.

Cum a luat decizia

Președintele rus Vladimir Putin l-a lăudat pe Elon Musk în aceeași zi în care a fost publicată biografia miliardarului de origine sud-africană, fără să facă referire la incidentul Starlink.

Putin a spus despre Musk că este „o persoană remarcabilă” și un om de afaceri a cărui companie, SpaceX, a devenit un jucător important în industria transportului spațial, conform Reuters.

„În ceea ce privește afacerile private și Elon Musk... este, fără îndoială, o persoană remarcabilă. Acest lucru trebuie să fie recunoscut și cred că este recunoscut în întreaga lume. El este un om de afaceri activ și talentat și reușește foarte mult, inclusiv cu sprijinul statului american”, a spus Putin la un forum economic din Orientul Îndepărtat al Rusiei.

Scriitorul Walter Isaacson afirma într-un articol în Washington Post la vremea respectivă că Elon Musk a considerat nesăbuit un atac ucrainean asupra bazei navale rusești, deoarece tocmai vorbise cu ambasadorul rus în Statele Unite.

Dar în conversațiile ulterioare cu alte persoane, Musk părea să sugereze că vorbise direct cu președintele Vladimir Putin.

Important a fost mesajul care a ajuns la Elon Musk, spune biograful acestuia: un atac ucrainean asupra Crimeei ar duce la un răspuns nuclear din partea Rusiei.

El și-a justificat decizia în carte: „Dacă atacurile ucrainene ar fi reușit să scufunde flota rusă, ar fi fost ca un mini Pearl Harbor și ar fi dus la o escaladare majoră”. „Nu am vrut să fim parte” la acțiuni ofensive, ci doar defensive.

Oficialii ucraineni au reacționat dur la vremea respectivă la adresa lui Elon Musk, o abordare ceva mai diplomatică venind din partea președintelui Volodimir Zelenski.

El a postat pe Twitter un sondaj: „Pe care Elon Musk îl preferați, pe cel care sprijină Ucraina sau pe cel care sprijină Rusia?”

Musk i-a răspuns liderului ucrainean: „Costurile suportate de SpaceX pentru activarea și susținerea Starlink în Ucraina sunt de aproximativ 80 de milioane de dolari până în prezent (octombrie 2022, n.red.)”.

„Sprijinul nostru pentru Rusia este de 0 dolari. Evident, suntem pro Ucraina”, avea să completeze Elon Musk.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG