Aeroporturile afectate au fost Toulouse, Biarritz și Pau în sud-vest, Nisa în sud-est, Lyon în est, Lille în nord și Rennes și Nantes în vestul Franței, potrivit unui purtător de cuvânt al DGAC și Ministerului de Interne, transmite Reuters.
Genişti acţionau pentru a ridica orice îndoială, după ce la unle aeroporturi au venit amenințări cu bombă, potrivit televiziunii franceze BFMTV.
Niciun avion nu decolează, pentru moment, de pe aeroporturile respective, anunţă Direcţia Generală a Aviaţiei Civile.
În cazul avioanelor care aterizează, pasagerii sunt debarcaţi la capătul pistei şi nu intră în aerogară, fie sunt invitaţi să aştepte la bordul aeronavelor.
Pe Aeroportul Lille-Lesquin, alerta a fost lansată după primirea unei ameninţări anonime prin e-mail, miercuri, imediat după ora locală 10:00 (11:00, ora României). Clădirea a fost evacuată de urgenţă.
La Bron, alerta a fost ridicată. Turnul de control şi două avioane au fost evacuate. S-au efectuat verificări, fără să se descopere ceva. Traficul aerian a fost reluat la prânzz.
Aeroportul din Nisa a primit la rândul său o ameninţare, însă alerta a fost ridicată. A fost vorba despre un bagaj abandonat la terminalul 1, care a fost „neutralizat”.
De asemenea, Palatul Versailles a fost închis din nou miercuri. Este a treia alertă de securitate în ultimele cinci zile.
O sinagogă din Berlin a fost atacată
Tot miercuri, poliția germană a anunțat că două persoane cu cagule au aruncat cocteiluri Molotov într-o sinagogă din centrul Berlinului.
Poliția a arestat un bărbat care a strigat sloganuri antisemite, transmite Reuters.
Cancelarul german Olaf Scholz s-a declarat indignat de atacul comis la sinagoga din Berlin. El a transmis că „atacurile asupra instituţiilor evreieşti şi actele de violenţă pe străzile noastre sunt josnice şi nu pot fi tolerate. Antisemitismul nu îşi are locul în Germania”.
Paza a fost întărită în jurul instituţiilor evreieşti din Germania de la începerea conflictului dintre Hamas și Israel, care a inflamat opinia publică în comunităţile arabe şi evreieşti, atât în Germania, cât și în alte ări europene.
După atacul Hamas, poliţia a refuzat majoritatea cererilor de organizare a demonstraţiilor pro-palestiniene şi a dispersat o serie de adunări improvizate.
Aceste incidente vin în contextul în care, luni seară, un doi suporteri suedezi au fost uciși, iar un altul a fost rănit de către un bărbat radicalizat, în timpul meciului de fotbal Belgia - Suedia, organizat la Bruxelles.
Vineri, un tânăr de 20 de ani a atacat cu cutițul mai mulți oameni în curtea unei școli din Arras, în nord vestul Franței, și a ucis un profesor, rănind alte trei persoane.