Dacă Conferința de Securitate de la München de anul trecut s-a încheiat cu un aer optimist privind rezistența Ucrainei în fața invaziei rusești, ba chiar privind respingerea cu succes a ofensivri de vară, anul acesta evenimentul din capitala bavareză s-a aflat la polul opus.
Catalogată ca principalul forum mondial de dezbatere a politicii internaționale de securitate, conferința, care a avut loc între 16 și 18 februarie, ar fi trebuie să se bucure de gloria celei de a 60-a ediții.
În schimb, veștile proaste pare să nu se fi oprit deloc pe tot parcursul desfășurării conferinței.
Toate discuțiile care au precedat evenimentul au fost marcate de comentariul recent al fostului președinte american Donald Trump, care aspiră la obținerea unui nou mandat fiind favoritul republicanilor pentru nominalizarea la cursa pentru Casa Albă.
Trump a pus sub semnul întrebării determinarea aliaților NATO care nu au cheltuit suficient pentru a putea apăra statele membre împotriva unei potențiale invazii rusești.
Acest lucru, combinat cu incapacitatea Camerei Reprezentanților SUA de a adopta un pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, i-a făcut pe participanții la conferința de securitate să se întrebe cât de angajat este Washingtonul atât față de Ucraina invadată cât și față de relațiile transatlantice în general.
Dar acesta a fost doar începutul.
Din ce în ce mai multe vești proaste
În același weekend, Ucraina a anunțat retragerea strategică a trupelor sale din Avdîivka, oraș pe care-l apără de luni de zile.
Apoi, în chiar prima zi a conferinței a apărut știrea despre moartea celui mai important om politic al opoziției din Rusia, Alexei Navalnîi, într-o închisoare din Siberia.
Soția lui, Iulia Navalnaia, era la prezentă la conferința de la München.
La doar câteva ore după ce a apărut vestea, ea a urcat pe scena conferinței și l-a acuzat în direct pe președintele rus Vladimir Putin de uciderea soțului său.
„Vreau ca Putin și toți cei din jurul lui, prietenii săi și guvernul să știe că vor fi trași la răspundere pentru ceea ce au făcut țării noastre, familiei mele și soțului meu”, a spus ea, înainte de a adăuga că „acea zi va veni în curând”.
De atunci, toate discuțiile oficiale și neoficiale de la mesele rotunde și de pe coridoarele conferinței au fost marcate de spectrul celor doi mari absenți: Trump și Putin.
Așa că a rămas la latitudinea celor prezenți să afișeze o mină curajoasă, începând cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a remarcat că „dictatorii nu pleacă în vacanță". După care a adăugat șfichiuitor la adresa celor care pledează pentru negocieri cu Moscova: „Nu întrebați când se termină războiul din Ucraina, întrebați-vă de ce Putin poate continua” acest război.
El s-a referit la o serie de lucruri pe care Occidentul le-ar putea face pentru a ajuta Ucraina, iar multe dintre acestea nici măcar nu vor putea fi livrate în curând.
De exemplu, sancțiunile occidentale asupra industriei nucleare rusești, la care Zelenski a spus că speră.
Deși UE este gata să impună mai multe sancțiuni Kremlinului în zilele următoare, pachetul va fi unul mai mult simbolic și fără să vizeze sectoarele economiei rusești.
Sau, de exemplu, confiscarea bunurilor rusești înghețate în Occident, la care a făcut și el aluzie. Deși se lucrează în UE pentru a folosi o parte din veniturile acesto active înghețate pentru a ajuta Ucraina, este puțin probabil ca acest lucru să se și întâmple prea curând.
Premierul belgian Alexander De Croo, a cărui țară deține majoritatea activelor rusești din blocul comunitar, a declarat la Munchen că țara sa nu poate face singură acest efort și că este necesar un cadru configurat de G7.
Un oficial al UE a declarat pentru Europa Liberă că grupul celor mai industrializate națiuni au prea puțin apetit în acest moment pentru un asemenea demers.
Zelenski a fost întrebat despre apartenența Ucrainei la NATO, alianța militară ținând un summit-cheie în iulie la Washington, dar chiar și el a recunoscut că nu toți membrii sunt pregătiți să-i adreseze o astfel de invitație.
Cu un ochi peste Atlantic
Cum rămâne, așadar, cu spectrul unei noi președinții Trump de anul viitor?
Zelenski a răspuns că îl va duce pe Trump în prima linie pentru a-i arăta că războiul este cât se poate de real.
Premierul olandez Mark Rutte a spus că „ar trebui să încetăm să ne mai plângem de Trump” și că „trebuie să lucrăm cu oricine se află pe ringul de dans”, în timp ce șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, a remarcat pur și simplu că, deși este fericit să se afle sub umbrela de securitate americană, este posibil ca aceasta să nu fie permanent deschisă.
Mulțimea de politicieni americani din Bavaria, în special democrați, este mai puțin fericită, însă, de revenirea lui Trump la conducerea SUA.
Hillary Clinton, care a fost învinsă de Trump în cursa prezidențială din 2016, a avertizat la un eveniment organizat de Fundația Victor Pinchuk să-l ia pe Trump cât se poate de în serios pentru că „va fi un lider autoritar absolut dacă i se va oferi șansa” de a fi reales.
„Istoria oferă un indiciu: dacă rămânem pe loc, ei vor continua”, a spus vicepreședintele american Kamala Harris referindu-se la Putin și Trump.
„Iar în cazul Putin, asta înseamnă că toată Europa va fi amenințată”, a adăugat ea, referindu-se la declarațiile recente ale lui Donald Trump.
Problema părea să fie că, deși toată lumea este de acord că Rusia ar putea continua să atace și alte țări europene în viitorul apropiat dacă nu întâlnește suficientă opoziție în Ucraina, acțiunile concrete spun altceva. O bună parte a publicului larg din Occident nu pare să ia în serios amenințarea de la Moscova.
Raportul de securitate de la München, publicat în zilele dinaintea conferinței, arată că amenințarea percepută din partea Rusiei s-a diminuat față de anul trecut, când respondenții a 5 din 7 țări din G7 vedeau Kremlinul ca amenințarea nr. 1.
Anul acesta această amenințare a trecut pe locul doi în percepția publică. Cetățenii germani văd acum Rusia doar ca pe a șaptea cea mai mare preocupare, iar italienii o văd ca pe a 12-a.
Provocarea pe care politicienii o au de rezolvat acum este cum să „vândă” nevoia de a ajuta Ucraina unui public din ce în ce mai sceptic.
Războiul, cea mai bună afacere
La acest nivel, s-ar putea ca în curând să vorbim de o nouă strategie care să propună ca războiul din Ucraina să fie privit ca o oportunitate de afaceri.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit despre necesitatea „extinderii bazei industriale transatlantice” pentru a reumple stocurile de arme din alianță și pentru a trimite armament în Ucraina, spunând că acest lucru ar însemna locuri de muncă înalt calificate.
Aflat la München, Stoltenberg a dat ca exemplu posibilitatea construirii unei noi linii de producție de înaltă tehnologie în Bavaria pentru a produce rachete Patriot.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost și mai explicită.
Ea a spus că, la începutul lunii martie, va propune o nouă strategie militaro-industrială pentru bloc în care vor fi investiți mai mulți bani și vor fi făcute achiziții comune între țările europene, încurajând „acordurile de preluare”, ceea ce înseamnă că va exista un angajament avansat de cumpărare chiar dacă produsul nu este încă gata.
Mai important, ea a subliniat că „dorim o rentabilitate a impozitelor noastre”, spunând în esență că locurile de muncă bune trebuie să fie în Europa, chiar dacă nu neapărat furnizate de companiile din UE. Ea a adăugat că mișcarea este pe deplin aliniată cu NATO și că Ucraina va fi integrată în programul de apărare al blocului.
Când l-am întrebat ulterior pe un oficial al UE de ce se întâmplă asta abia acum, la doi ani de la invazia rusească în Ucraina, am primit răspunsul trist, dar grăitor: „Adevărul este că europenii nu se așteptau ca războiul să dureze atât de mult, poate doar câteva săptămâni, deci de ce să construim o fabrică? Dar acum există sentimentul că aceasta este o oportunitate.”
Acest lucru explică, de asemenea, de ce Europa se luptă să furnizeze Ucrainei muniție acum.
UE s-a angajat cu optimism în martie trecut să livreze țării 1 milion de obuze de artilerie de 155 mm într-un an.
Aproape 12 luni mai târziu, blocul a furnizat 524.000 și promite să ajungă la 1,1 milioane abia până la sfârșitul acestui an.
La insistențele jurnaliștilor care au spus că Europa a furnizat deja Ucrainei stocurile sale și că în prezent „răzuie fundul butoiului”, premierul danez Mette Frederiksen le-a spus destul de răspicat participanților la conferință că „există încă muniție în stocurile noastre în Europa."
Pe de altă parte, multe țări europene au modificat standardele în ultimele decenii, astfel încât nu există niciun obuz de 155 mm la care să se potrivească artileria trimisă de europeni.
Ministrul ucrainean Dmitro Kuleba a spus că „politicienii bifează căsuța și primesc credit atunci când există un acord pentru a trimite ceva în Ucraina, dar pe teren devine o problemă tehnică masivă trimiterea muniției potrivite la tunul potrivit”.
Un oficial ucrainean a descris situația de pe linia frontului ca absolut îngrozitoare, armata trăgând „mai nimic”, adică mai puțin de 2.000 de cartușe pe zi, comparativ cu cele 10.000 ale Rusiei.
Rezultatul este că mor tot mai mulți soldați ucraineni, iar Ucraina pierde tot mai mult teritoriu.
Este destul de sugestiv că Zelenski, întrebat de publicul de la conferință despre posibilitatea scăderii vârstei încorporare, de la cea de 27 de ani, a ocolit elegant întrebarea.
Și cam așa s-a încheiat Conferința de Securitate de la München de anul acesta: bogată în retorică, dar lipsită de știri și rezultate concrete.
În timp ce toată lumea a vorbit cu afecțiune și emoție despre pierderea lui Navalnîi, arătând cu degetul spre locatarul de la Kremlin, mulți lideri au respins imediat necesitatea de a pedepsi Rusia cu noi sancțiuni pentru acest motiv.
Unii, mai naivi, au spus chiar că un asemenea eveniment ar putea să-i determine pe parlamentarii americani să aprobe ajutorul pentru Ucraina.
