Linkuri accesibilitate

Parchetul European anchetează subvențiile solicitate pentru recoltarea stufului din Deltă


Procurorul șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, spune că EPPO a deschis o anchetă în privința banilor europeni.
Procurorul șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, spune că EPPO a deschis o anchetă în privința banilor europeni.

Procurorul șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, confirmă deschiderea unei anchete EPPO în privința subvențiilor din bani europeni solicitați pentru recoltarea de stuf în Delta Dunării.

„Avem o anchetă în curs, colegii au ridicat documente de la APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură). Este o investigație care a început de curând și în momentul în care o să finalizăm vom face publice mai multe informații”, a declarat Laura Codruța Kovesi într-un interviu pentru Spotmedia.

„Pană în acest moment, din câte știu, nu este nicio persoană pusă sub acuzare”, a precizat Laura Codruta Kovesi.

Confirmarea anchetei EPPO vine după ce secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Pintea, a spus la Europa Liberă că APIA documentele privind cererile de subvenții europene depuse de două firme apropiate secretarului general al PSD, Paul Stănescu.

„Au cerut documentul, contractul, ce s-a depus (n.r. la APIA)”, spune oficialul Ministerului Agriculturii, care adaugă că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a pus deja la dispoziția procurorilor actele cerute.

Și Ministerul Agriculturii a dispus un control propriu la APIA după ce o anchetă ProTV a dezvăluit că zeci de mii de hectare de teren cu mlaştini sau bălţi din Delta Dunării au fost asimilate pășunilor printr-o modificare legislativă inițiată în 2023 de actualul ministru al Agriculturii, pe când era președintele comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților.

Această încadrare a permis ca două firme apropiate secretarului general al PSD, Paul Stănescu, să ceară plăți de 5 milioane de euro pentru recoltarea stufului.

Solicitarea a fost blocată de Agenţia pentru Plăţi în Agricultură (APIA), iar șeful instituției, Ionuț Lupu, a fost demis de ministrul Florin Barbu, considerat un apropiat al lui Paul Stănescu.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a invocat întârzierile de la plată a subvenţiilor către fermieri. Presa a scris însă că Ionuț Lupu refuzase plata subvenției pentru firmele apropiate familiei Stănescu în legătură cu stuful din Delta Dunării.

La începutul anului, Lupu a declarat că recoltarea stufului pentru a hrăni animalele este nejustificată: „În Deltă nu se poate produce niciodată furaj de calitate și nu poate fi vorba de furaj util pentru ca zootehnia să evolueze”.

Cele două firme care ar fi urmat să primească subvențiile din fonduri europene erau controlate până anul trecut de Ștefan Alexandru Stănescu, fiul lui Paul Stănescu, și de un fost consilier al secretarului general PSD.

De asemenea, G4Media a relatat că Ionuț Lupu, directorul demis al APIA, a făcut în urmă cu câteva săptămâni o plângere la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în care a denunțat presupuse presiuni asupra lui pentru a debloca plățile pentru recoltarea stuful din Delta Dunării.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG