Linkuri accesibilitate

Xi se îndreaptă spre Europa în căutarea unui rol mai mare al Chinei în războiul declanșat de Rusia în Ucraina


Președintele francez Emmanuel Macron (centru) trece în revistă garda de onoare, în timpul unei ceremonii de bun venit în China. Este alături de președintele chinez Xi Jinping, în fața Marii Săli a Poporului din Beijing, în noiembrie 2019.
Președintele francez Emmanuel Macron (centru) trece în revistă garda de onoare, în timpul unei ceremonii de bun venit în China. Este alături de președintele chinez Xi Jinping, în fața Marii Săli a Poporului din Beijing, în noiembrie 2019.

Vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța, Serbia și Ungaria se va concentra pe legăturile economice ale Chinei cu Europa și pe escaladarea tensiunilor comerciale dintre Beijing și Bruxelles.

Dar poziția Chinei cu privire la războiul Rusiei în Ucraina va ocupa, de asemenea, un loc central, în special în timpul vizitei lui Xi în Franța, au declarat doi oficiali UE pentru RFE/RL.

Pe ordinea de zi se află participarea Chinei la o conferință internațională susținută de Kiev, programată pentru mijlocul lunii iunie, în Elveția, la care se vor discuta perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina.

Rusia a spus că nu va participa. Dar Kievul face eforturi pentru ca Beijingul, un partener cheie al Moscovei, să participe.

Călătoria lui Xi în Europa vine în timp ce China își propune să aibă un rol diplomatic mai mare în privința războiului din Ucraina, păstrând în același timp legăturile sale puternice cu Moscova.

Oficialii UE au declarat că Bruxelles-ul este din ce în ce mai sceptic cu privire la rolul pe care Beijingul îl poate juca în orice proces de pace viitor.

Dar problema va fi ridicată atunci când Xi se va întâlni cu președintele francez Emmanuel Macron și cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Paris, pe 6 mai.

„Beijingul nu vede întâlnirea din Elveția ca pe un summit în toată regula, ceea ce face probabilă trimiterea unui reprezentant fără greutate în locul unui oficial la nivel înalt. China are „alte” planuri de pace pe masă”, a declarat unul dintre oficialii UE pentru RFE/RL, sub condiția anonimatului.

„Bruxellesul consideră că Beijingul deschide calea pentru participarea Moscovei la întâlniri similare în viitor”, a adăugat oficialul.

Steagurile chinez și sârb atârnă pe stâlpii de iluminat, înaintea vizitei lui Xi Jinping la Belgrad, în perioada 7-8 mai.
Steagurile chinez și sârb atârnă pe stâlpii de iluminat, înaintea vizitei lui Xi Jinping la Belgrad, în perioada 7-8 mai.

Turneul european de cinci zile al lui Xi, care începe pe 5 mai, vine în timp ce Kievul se confruntă cu eșecuri pe câmpul de luptă și cu întrebări persistente cu privire la nivelurile viitoare de sprijin militar occidental.

De la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Moscova, în februarie 2022, China a susținut că este neutră în conflict, dar a continuat să întărească legăturile politice și economice cu Rusia.

Oficialii europeni au presat Beijingul să-și folosească influența pentru a modera comportamentul Rusiei și pentru a o aduce la masa negocierilor. Dar aceste eforturi nu au dat rezultate.

„Mulți oameni și-ar dori ca China să joace un rol constructiv, dar cred că acum, că suntem în al treilea an de război, această idee se uzează puțin”, a spus Theresa Fallon, directorul Centrului de Studii pentru Rusia, Europa și Asia, cu sediul la Bruxelles.

În februarie 2023, Beijingul și-a dezvăluit propriul plan pentru un potențial proces de pace în Ucraina. Dar documentul a fost criticat de oficialii occidentali pentru că este prea aliniat la dorințele Moscovei.

„Kievul crede că aducerea Chinei la masă la summitul pentru pace ar fi benefică pentru Ucraina, dar există riscuri”, a declarat Yurii Poita de la Centrul de Studii privind Armata, Conversia și Dezarmarea, din Kiev.

„Beijing-ul ar putea, de asemenea, să împiedice procesul și să-și folosească prezența pentru a împinge narațiunile Rusiei”.

Deși nu există nicio dovadă directă că China a vândut arme Rusiei, ea vinde bunuri cu dublă utilizare, cum ar fi mașini, drone civile, semiconductori și alte tehnologii pe care Moscova le folosește, la rândul său, pentru a produce arme care sunt folosite în războiul său împotriva Ucrainei.

Un ofițer de poliție ucrainean inspectează părți ale unui vehicul aerian fără pilot despre care autoritățile ucrainene spun că este o dronă sinucigașă Shahed-136 de fabricație iraniană, care ar putea folosi componente fabricate chinezi.
Un ofițer de poliție ucrainean inspectează părți ale unui vehicul aerian fără pilot despre care autoritățile ucrainene spun că este o dronă sinucigașă Shahed-136 de fabricație iraniană, care ar putea folosi componente fabricate chinezi.

În timpul unei călătorii la Beijing în aprilie, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a spus despre China că este „în mare parte furnizorul numărul unu” pentru industria militară a Rusiei și că acest sprijin a avut un „efect concret” asupra câmpului de luptă.

Oficialii francezi au spus că Macron intenționează să insiste pe problema bunurilor chinezești cu dublă utilizare atunci când se va întâlni cu Xi.

Un oficial al UE a declarat pentru RFE/RL că Macron plănuiește să fie „mai ferm” cu Xi decât în trecut și că atmosfera este puțin probabil să fie „super-prietenoasă”.

Mesajele chineze despre Ucraina este de așteptat să fie diferite atunci când Xi călătorește la Belgrad și Budapesta.

Premierul maghiar Viktor Orban a stabilit relații strânse cu China și Rusia, în timp ce a înfuriat Bruxelles-ul pentru că a refuzat să se alăture sancțiunilor UE împotriva Rusiei și nu a permis, așa cum au făcut alte țări NATO, transporturi de arme în Ucraina.

Președintele sârb Aleksandar Vucic are, de asemenea, legături strânse cu Beijingul și cu Moscova și îl va întâmpina pe Xi pe 7 mai, la aniversarea a 25 de ani de la bombardarea Ambasadei Chinei la Belgrad de către NATO.

Un mare centru cultural chinez a fost construit pe fosta locație a ambasadei, iar Xi este de așteptat să viziteze un memorial acolo în onoarea diplomaților chinezi uciși în timpul loviturii accidentale.

„Xi va sublinia că există interpretări diferite în Europa cu privire la războiul din Ucraina și relația economică cu China”, a declarat Janka Oertel, directorul programului pentru Asia al Consiliului European pentru Afaceri Externe.

„Acest lucru va dilua mesajul dur care este de așteptat să fie transmis la Paris.”

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG