Linkuri accesibilitate

Consiliul de Securitate ONU sprijină rezoluția SUA pentru pace în Gaza


Este pentru prima dată când Consiliul de Securitate al ONU sprijină o rezoluție care face apel expres la încetarea luptelor și la pace între Israel și Hamas.
Este pentru prima dată când Consiliul de Securitate al ONU sprijină o rezoluție care face apel expres la încetarea luptelor și la pace între Israel și Hamas.

Planul de pace în Fâșia Gaza propus de președintele american Joe Biden a fost aprobat și de Consiliul de Securitate al ONU, care a adoptat o rezoluție în acest sens. Israelul are însă o poziție ambiguă, planul fiind respins de aliații de extremă-dreaptă ai premierului Benjamin Netanyahu.

Proiectul de rezoluție propus de SUA a fost susținut de 14 membri ai Consiliului de Securitate, inclusiv de Algeria, singurul stat arab membru în acest for. În schimb, Rusia s-a abținut de la vot, motivând că are o „mulțime de întrebări” privind acest plan de pace, în special privind poziția Israelului.

La scurt timp după adoptare, președintele SUA, Joe Biden, a declarat că acordul de pace pe care el însuși l-a prezentat pe 31 mai oferă oportunitatea grupării Hamas - organizație considerată teroristă în SUA, UE și Israel - de a arăta dacă își dorește într-adevăr un armistițiu. Liderii grupării au salutat adoptarea rezoluției într-un comunicat de presă, dar nu este clar dacă asta înseamnă că acceptă planul de pace, notează The Guardian.

Rezoluția ONU cere ca Hamas să accepte acordul și, împreună cu Israelul, „să implementeze termenii înțelegerii fără întârzieri și condiționări”.

Deși la nivel oficial acceptă planul de pace, premierul israelian Netanyahu a făcut mai multe declarații în ultima perioadă care arată că se distanțează de acest acord. După plecarea miniștrilor centriști din Cabinetul de război, el a rămas dependent de aliații săi de extremă dreaptă din coaliția de la guvernare, care insistă pe continuarea operațiunilor militare în Fâșia Gaza, notează Reuters.

Anterior, Netanyahu susținea că planul propus de Biden a fost dezvăluit doar parțial și a insistat că orice încetare a focului fără distrugerea completă a capacităților militare și de guvernare ale Hamas ar fi pentru Israel un „eșec”.

Ce prevede planul de pace propus de Biden

Acordul de pace promovat de SUA prevede, în prima etapă, un armistițiu pentru șase săptămâni, perioadă în care Hamas va elibera bătrânii, bolnavii și femeile care sunt în captivitate în Gaza, la schimb cu deținuții palestinieni din închisorile israeliene.

Ulterior, armistițiul ar urma să intre într-o fază permanentă de încetare a ostilităților, cu eliberarea tuturor ostaticilor. În acest caz, negocierile între Israel și Hamas pentru a ajunge la un acord privind implementarea celei de-a doua faze vor fi mediate de SUA, Qatar și Egipt.

Ultima și a treia fază ar include lansarea unui efort major de reconstrucție a Fâșiei Gaza. Rezoluția mai indică și un sprijin pentru soluția celor două state și accentuează importanța „unificării Fâșiei Gaza cu Cisiordania sub Autoritatea Palestiniană”, lucru respins de mai multe ori de guvernul Netanyahu.

Votul din Consiliul de Securitate este o premieră, fiind primul proiect de rezoluție votat favorabil care face apel la pace și încetarea războiului între Israel și Hamas.

Sprijinul palestinian forțează China și Rusia

Autoritatea Palestiniană a declarat că va accepta orice rezoluție care solicită o încetare imediată a focului și care să păstreze integritatea teritorială palestiniană. Sprijinul palestinian pentru rezoluție a făcut mult mai dificil din punct de vedere diplomatic ca Rusia și China să i se opună prin veto - căci ar părea că-i trădează pe palestinieni.

„În ultimele opt luni, acest consiliu s-a confruntat adesea cu diviziuni la care lumea a asistat cu o frustrare de înțeles”, a declarat după vot ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield. „Dar există și o altă față a acestei povești (pozitivă, n. red.) pentru că astăzi am adoptat a patra rezoluție privind acest conflict”.

Associated Press notează că rămâne neclar dacă Israel și Hamas vor accepta planul de pace și îl vor implementa, dar sprijinul Consiliului de Securitate al ONU, care este cea mai puternică instituție a organizației, pune mai multă presiune pe cele două părți ca să ajungă la un minim consens.

Războiul declanșat pe 7 octombrie 2023 de atacul surpriză al Hamas, care a dus la moartea a circa 1.200 de israelieni, mulți dintre ei civili, continuă pentru a opta lună. În prezent, se crede că în Fâșia Gaza mai rămân peste 100 de ostatici israelieni.

Autoritățile din Gaza, controlate de Hamas, susțin că peste 36.700 de palestinieni au murit în urma ofensivei israeliene, iar alți 83.000 au fost răniți. ONU estimează că 80% din clădirile din Fâșia Gaza au fost distruse.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG