Linkuri accesibilitate

Piloți „inapți de zbor”, călători care așteaptă, administrație fără soluții. Întâlnire, marți, între directorii Tarom și piloți


Aeroportul Henri Coandă - zboruri anulate, 8 iulie 2024

A fost haos luni, 8 iulie, pe Aeroportul Otopeni. Sute de oameni au așteptat ore în șir să urce în avioanele rămase fără piloți. 29 de comandanți de aeronavă și copiloți s-au declarat „inapți pentru zbor” și au refuzat cursele arondate. Totul, în urma unor negocieri salariale eșuate cu conducerea TAROM, de săptămâna trecută.

„Piloții au pus piciorul în prag”, a explicat, pentru Europa Liberă, un comandant de aeronavă. E cea mai recentă încercare a piloților și copiloților de a obține ceea ce cer de ani de zile - salarizare la nivelul altor companii aeriene.

În sălile de așteptare ale Aeroportului Otopeni protestul lor spontan s-a tradus în călători nervoși, care așteaptă ore în șir comunicări din partea companiei, vacanțe ratate, legături spre alte destinații pierdute.

Fiecare om, o poveste.

„Trebuia să plecăm la 8:40, spre Atlanta. Au anulat zborul. Doar scria «stand-by». Check-in am reușit să fac, într-un final. Doar că am așteptat jos la poartă, degeaba aproape 2 ore”, povestește unul dintre oamenii care așteptau în sălile de la Aeroporul Otopeni vești despre cursa care trebuia să-l ducă în vacanță.

Când a vorbit cu reporterul Europa Liberă, în jurul prânzului, nu primise, încă, oficial, nicio informare de la TAROM. Nici măcar o sticlă cu apă sau ceva de mâncare.

„Acum citeam un articol pe care mi l-a trimis fratele meu și chiar scria în articol că se asigură pasagerilor de pe aeroport cele necesare și chiar la fraza aceasta eram - semn că încă n-avem nimic”, spune o tânără.

Compania a transmis mesaje călătorilor prin comunicate de presă publicate pe pagina de internet. În care îi asigurau că este empatică cu problemele lor și că va căuta soluții.

8 iulie 2024 - Pasagerii au dormit în sala de la Plecări a Aeroportului Henri Coandă.
8 iulie 2024 - Pasagerii au dormit în sala de la Plecări a Aeroportului Henri Coandă.

„Așteptăm, vedem dacă putem să primim un loc în alt zbor sau măcar nu știm. Nu știm nici noi ce se întâmplă. Oamenii sunt disperați. Unii au primit zbor, alții au fost trimiși acasă”, explică, pentru Europa Liberă, o altă tânără.

Printre cursele afectate a fost și cea către Paris, cu care delegațiile ministerelor Apărării și Externelor ar fi trebuit să ajungă în capitala Franței, pentru a zbura mai apoi către Washington, la Summitul NATO care are loc între 9 și 11 iulie.

Problema lor s-a rezolvat, însă, rapid. O aeronavă a Ministerului Apărării Naționale i-a dus pe oficiali la Paris. Informația a fost confirmată pentru Europa Liberă de purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Constantin Spînu.

VIDEO Aeroportul Henri Coandă București, 8 iulie 2024, zboruri Tarom anulate
Așteptați
VIDEO Aeroportul Henri Coandă București, 8 iulie 2024, zboruri Tarom anulate

Nici o sursă media

0:00 0:01:20 0:00

Piloții s-au declarat „inapți de zbor”

Criza curselor TAROM s-a declanșat, în noaptea de luni spre marți (7-8 iulie), după ce trei piloți și copiloți s-au declarat „inapți de zbor”. Și au rămas fără personal navigant cursele de Amman, Cairo și Beirut.

Declararea stării de „inapt pentru zbor” este legiferată, nu poate depăși 48 de ore și nu poate fi sancționată.

Pe măsură ce orele treceau, același lucru l-au făcut și alți piloți și copiloți de la Tarom. Conform surselor Europa Liberă, sunt în total 29 de piloți & copiloți, iar peste zece curse ale companiei au fost anulate.

Toți cei „inapți de zbor” sunt membri ai sindicatului Piloților de Linie din Tarom, sindicat care a încercat, pe 3 iulie, o renegociere a pachetului salarial cu administrația. Încercare nereușită.

În flota Tarom sunt, în acest moment, 18 aeronave.
În flota Tarom sunt, în acest moment, 18 aeronave.

Ce revendică piloții?

Revendicările piloților TAROM au fost sintetizate de sindicat.

  • Nu există piloți de rezervă, detașamentul Boeing are cu 20 de piloți mai puțin decât numărul minim necesar. Detașamentul ATR are cu 22 mai puțin, Airbus - la fel,
  • Majoritatea pilotilor din Tarom au deja oferte de angajare imediată la companiile concurente,
  • Piloții au dus greul menținerii companiei pe linia de plutire, iar veniturile lor sunt echivalente, în 2024, cu cele din anul 2007 ,
  • Piloții au fost și sunt forțați să încalce Codul Muncii, care obligă la doar cinci zile consecutive de zbor și două libere. Piloții zboară șase și chiar șapte zile consecutive - în pontajul lor apar însă doar cinci zile, iar zilele suplimentare nu sunt plătite conform legii
  • Condițiile de muncă și hrană sunt mizerabilă.

„Vă fac o comparație cu date concrete - un comandant-pilot TAROM are venit net de 4.500 euro la Boeing la TAROM și un copilot de la Airbus de la Wizzair are 6.000 euro în mână. Un comandant de la Wizzair are între 10.000 și 12.000”, spune comandatul Cezar Osiceanu, pentru Europa Liberă.

Iar salarizarea are efect direct și asupra pensiilor.

„Ne afectează la pensie, pentru că acești 4.500 euro sunt venit. Salariul în lei al comandantului de Boeing e de 12.000 lei”, adaugă acesta.

Și nu doar banii sunt problema. Ci și numărul orelor de zbor. Conform sindicaliștilor, TAROM are cu 80 de piloți mai puțin decât ar trebui, ceea ce înseamnă mai multe ore de zbor pentru cei angajați.

„Este o directivă europeană Flight Time Limitation - această directivă permite să se zboare până la opt zile consecutive cu două zile libere. Numai că noi, în România, avem Codul Muncii, care spune că n-ai voie decât cinci zile cu două zile libere. În situația aceasta, piloții din România de la TAROM au fost obligați să zboare din anul 2000 și până acum non-stop 6-7-8 zile. Însoțitorii de zbor, la fel”, explică comandatul Cezar Osiceanu.

Iar achiziția noilor Boeing-uri BMax nu va schimba cu mult lucrurile. Ba dimpotrivă. Tarom trebuie să angajeze piloți pentru noile aeronave pe care să îi și instruiască.

Liderul Sindicatului Piloților de Linie din TAROM a comunicat administrației, la întâlnirea de pe 3 iulie, că mulți dintre aviatori au deja oferte de la alte companii și vor lua o decizie în funcție de rezultatul întâlnirii.

Călătorii au încercat să afle informații de la ghișeul Tarom din Aeroportul Henri Coandă (Otopeni).
Călătorii au încercat să afle informații de la ghișeul Tarom din Aeroportul Henri Coandă (Otopeni).

Ce răspuns a dat administrația la solicitările piloților?

Directorul general al TAROM, Costin Iordache, susține că „există voință în TAROM, dar e nevoie să fie ajustat bugetul”, după cum e scris în minuta întâlnirii din 3 iulie, consultată de Europa Liberă.

Iordache a atras atenția că orice modificări salariale vor schimba indicatorii economici ai companiei.

În schimb, unul dintre membrii Consiliului de Administrație (CA), Monica Săsărman, le-a spus sindicaliștilor că e prematur pentru orice promisiuni, deoarece „CA-ul e nou constituit, pe 4 ani, și trebuie stabiliți indici de performanță, plan de administrare și un nou director general”.

Concluzia directorului general TAROM a fost că e nevoie de un nou plan de salarizare al piloților pe termen lung (componenta fixă) și „găsirea unor soluții pe termen scurt în cadrul unui buget care nu permite mult”.

Ce reacție a avut compania TAROM?

Compania TAROM a comunicat, în plină criză, doar prin informări oficiale, pe pagina de internet.

În primul comunicat de presă a confirmat că trei piloți au reclamat starea de „inapt pentru zbor” și a asigurat că va căuta soluții pentru pasagerii rămași pe Otopeni.

Când criza zborurilor Tarom s-a acutizat, a venit și un al doilea comunicat, în jurul orei 11. Compania a confirmat anularea a 10 curse interne și internaționale.

  • ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni,
  • ROT167/8 Otopeni -Beirut- Otopeni,
  • OT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni,
  • ROT701/2 Otopeni – Iași-Otopeni,
  • ROT621/2 – Otopeni – Oradea-Otopeni,
  • ROT261/2 – Otopeni – Istanbul-Otopeni,
  • ROT231/2 – Otopeni – Budapesta-Otopeni,
  • ROT 301/2 – Otopeni – Frankfurt-Otopeni,
  • ROT361/2 – Otopeni – Amsterdam – Otopeni,
  • ROT 381/2 – Otopeni – Paris-Otopeni.

„Compania traversează astfel o situație fără precedent, iar echipele unite TAROM lucrează pentru identificarea de solutii și protejarea pasagerilor încă de azi noapte. Departamentele Comercial, Ticketing, Call Center și o parte dintre piloți și însoțitorii de zbor sunt în acest moment în mobilizare operațională și iau în calcul rerutări sau alte alternative, timp în care se asigură pasagerilor de pe aeroport cele necesare. Pentru aceste activități s-a alocat deja personal suplimentar”, transmite compania.

„TAROM regretă disconfortul creat și asigură pasagerii că siguranța acestora este prioritatea noastră absolută. Ne angajăm să oferim alternative convenabile pentru pasagerii afectați de aceste anulări. Echipa noastră de asistență va contacta direct pasagerii pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile.

Compania TAROM depune toate eforturile și ia măsurile necesare pentru a reduce impactul pe care această situație l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor afectați, iar aceștia vor fi informați despre noile aranjamente de zbor”, se menționează în comunicat.

Negocieri la Ministerul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut conducerii TAROM să găsească soluții pentru ieșirea din criză.

„Echipa managerială trebuie să vină urgent cu un plan eficient de restructurare, prin care să asigure capacitatea operativă a companiei TAROM.

Accentul trebuie pus pe asigurarea personalului navigant și nu pe menținerea în schemă a unor persoane care nu au o contribuție la buna funcționare a TAROM!, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Reprezentanți ai sindicatului piloților și ai administrației au avut o întâlnire, luni (8 iulie), la Ministerul Transporturilor, cu secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, pentru a găsi soluții de ieșire din criză, au confirmat surse pentru Europa Liberă.

Conform acelorași surse, marți, pe 9 iulie, la ora 12:00, va fi o întâlnire între Consiliul de Administrație (CA) al Tarom, directorul general al companiei și sindicatul personalului navigant, la care se va discuta despre rezolvarea problemelor logistice și despre posibilitatea unor creșteri salariale, în limita bugetului aprobat.

Actualizare ora 19:12

Piloții TAROM au transmis următorul comunicat de presă:

Piloții TAROM Prioritizează Siguranța Pasagerilor

Astăzi, piloții au tras un semnal puternic de alarma, protestând împotriva condițiilor actuale de muncă și a managementului deficitar din companie. Această acțiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranța pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp.
În ciuda legislației clare, inclusiv Legea 223 privind Alimentația de Întărire, TAROM continuă să neglijeze alimentația corespunzătoare pentru personalul navigant. Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât și siguranța operațiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos sa justificăm importanța unei alimentații adecvate în acord cu legea în vigoare
Uniformele personalului navigant TAROM, vechi și incomplete, nu respectă standardele de protecție a muncii (Legea 319/2006 și HG 355/2007). Aceasta afectează direct siguranța personalului în timpul operațiunilor și compromite imaginea profesională a companiei. Siguranța la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare și de condiții de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat.
În ceea ce privește remunerația, piloții TAROM cât și personalul tehnic se confruntă cu venituri și beneficii cu mult sub media industriei, având salarii neindexate din 2008. Această situație a dus la pierderea personalului calificat, care migrează către companii ce oferă condiții mai bune. Deși pregătirea noastră este una costisitoare și necesită investiții considerabile din partea TAROM, concurența profită de acest personal instruit fără a acoperi costurile de formare, ceea ce afectează grav capacitatea TAROM de a asigura zboruri eficiente, afectând totodată si bugetul companiei.
Condițiile de muncă precare și gestionarea ineficientă a serviciilor de sol și de mentenanță a aeronavelor au deteriorat calitatea experienței de călătorie pentru pasagerii noștri. Deficiențele în mentenanță și în alte servicii esențiale afectează punctualitatea, confortul, cât si predictibilitatea programului de zbor.
În plus, piloții TAROM au semnalat, în ultimele 8 luni, pe diverse căi această situație precară, la care s-a ajuns, și au fost ignorați. Astăzi ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete. În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări și amenințări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente. Această lipsă de acțiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2.5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg.
Această întrerupere a activității, deși necesară, este regretabilă pentru pasagerii noștri. Înțelegem inconveniențele cauzate și ne exprimăm regretul pentru disconfortul și discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind si unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut in al 12-lea ceas. Acțiunile noastre sunt motivate de dorința de a îmbunătăți siguranța și calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur și demn pentru echipajul nostru.
Facem un apel urgent către conducerea TAROM și autoritățile competente să ia măsuri imediate și concrete pentru remedierea problemelor semnalate. Este esențial să se asigure condiții de muncă corespunzătoare, să se respecte legislația privind siguranța și să se ofere beneficii conforme cu standardele industriei, pentru a menține siguranța și profesionalismul operațiunilor noastre”.

Ce drepturi ai când zborul tău a fost amânat / anulat

Când se acordă despăgubiri / compensații:
  • dacă zborul a întârziat min. 2 ore, compania aeriană este obligată să îți ofere asistență (mâncare, băuturi răcoritoare, propoțional cu întârzierea),
  • dacă zborul a ajuns la destinație cu min. 3 ore întârziere / zborul a fost anulat / zborul a fost amânat pentru a doua zi / a avut suprarezervare, poți primi compensații în bani. În plus, compania aeriană la care aveai bilet are obligația să găseasca un alt zbor ca să ajungi la destinație.
  • dacă zborul a fost amânat pentru ziua următoare, compania aeriană este obligată să asigure cazare, mâncare, transport de la aeroport la cazare, două convorbiri telefonice gratuite.

Care este valoarea compensațiilor?
  • 250 euro pentru zboruri pe distanțe sub 1.500 de km (cu întârziere de min. 2 ore)
  • 400 euro pentru zboruri pe distanțe între 1.500-3.500 km (cu întârziere de min. 3 ore)
  • 600 euro pentru zboruri pe distanțe de peste 3.500 km (cu întârziere de min. 4 ore)

Pentru stabilirea distanței, se ia în considerare ultima destinație la care urmează să ajungă pasagerul urmează după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.

Compensația se plătește în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar sau, cu acordul scris al pasagerului, în bonuri de călătorie și/sau alte servicii.

Când nu aveți dreptul la compensație pentru un zbor anulat?
  • Ați fost informat cu mai mult de 14 zile în avans;
  • Ati fost informat într-un interval de 2 săptămâni și 7 zile înainte de plecarea planificată și vă este oferit o redirecționare către un alt zbor, ceea ce:
    • Vă permite să plecați cu maximum 2 ore înainte de zborul planificat anterior;
    • Vă permite să ajungeți la destinația finală cu o întârziere mai mică de 4 ore față de ora de sosire planificată pentru zborul inițial.
  • Ați fost informat cu mai puțin de 7 zile înainte de zborul planificat inițial, dar vi se oferă redirecționare, ceea ce:
    • Vă permite să plecați cu maximum o oră înainte de zborul planificat inițial;
    • Vă permite să ajungeți la destinația finală cu o întârziere mai mică de 2 ore față de data de sosire planificată pentru zborul inițial.

Care sunt circumstanțele extraordinare pentru care poate fi anulat zborul?
  • Deciziile de gestionare a traficului aerian;
  • Instabilitatea politică;
  • Riscuri la adresa securității;
  • Condițiile meteo nefavorabile.

Cum se obțin compensațiile?

Varianta 1 - Acțiunea pe cont propriu. Pasagerii contactează companiile aeriene - cele mai multe au secțiune specială online pentru aceste situații - și solicită compensația.

Pasagerii trebuie să prezinte documentele de călătorie și să știe numărul rezervării. Compania poate decide dacă sunteți eligibil sau nu pentru plata compensației și decideți de comun acord cum va fi plătită aceasta.

Dacă compania aeriană decide că nu vă acordă compensația, vă puteți adresa instanței.

Varianta 2 - Apelați la o firmă specializată în recuperarea compensațiilor. Sunt zeci de astfel de firme pe piață care străbat procedurile de mai sus contra unui comision.

Când se aplică acest regulament?
  • În cazul în care zborul este efectuat pe teritoriul Uniunii Europene (indiferent dacă acesta este operat de o companie aeriană din UE sau din afara UE);
  • În cazul în care aterizați pe un aeroport din UE, venind însă din afara Uniunii, iar cursa este operată de o companie aeriană din UE;
  • În cazul în care decolați de pe un aeroport din Uniunea Europeană către o țară din afara acesteia, indiferent dacă zborul este operat de o companie aeriană din cadrul UE sau din afara acesteia;
  • În cazul în care nu ați primit încă anumite compensații (despăgubiri, redirecționare, asistență din partea companiei aeriene) pentru probleme legate de zbor în baza legislației unei țări din afara Uniunii Europene

Surse:

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32004R0261&from=EN

https://infocons.ro/zbor-anulat-ce-fac/

Europa Liberă România este pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG