Linkuri accesibilitate

21 de morți și 100 de răniți în atacurile rusești asupra Odesei și Sumî, în nord-vestul și nord-estul Ucrainei


​​​​​​​Atacurile rusești cu rachete din 18 noiembrie au provocat cel puțin 21 de morți și peste 100 de răniți în Ucraina și au vizat orașele Odesa și Sumî, potrivit oficialilor ucraineni.

Actualizare 17:21 - La Odesa, un atac cu rachetă la amiază a ucis 10 persoane și a rănit 39, inclusiv un copil, dintre care patru în stare critică, a scris Oleh Kiper, șeful Administrației Militare Regionale Odesa, pe Telegram.

Atacul a afectat clădiri rezidențiale și infrastructura civilă, centrul orașului fiind printre zonele cele mai afectate.

Cu câteva ore mai devreme, un atac cu rachetă noaptea târziu a devastat o clădire rezidențială din Sumî, un oraș aflat la 40 de kilometri de granița cu Rusia, ucigând 11 persoane, inclusiv doi copii, și rănind 89, potrivit Ministerului pentru Situații de Urgență al Ucrainei.

Actualizare

Un atac rusesc asupra Odesei a ucis opt persoane și a rănit 18 persoane, a transmis guvernatorul regiunii, Oleg Kiper. guvernatorului

„Potrivit rapoartelor preliminare, atacul rusesc s-a soldat cu opt morți și 18 răniți. Un copil se numără printre răniți. Patru persoane sunt în stare gravă”, a declarat oficialul regional.

Atacul a fost confirmat și de președintele Volodimir Zelenski, într-o postare pe rețeaua X.

„Singura modalitate de a opri cu adevărat această teroare este de a elimina capacitatea Rusiei de a lansa atacuri”, a scris Zelenski.

Zeci de victime ucrainene după un atac rusesc mortal asupra orașului Sumîi
Așteptați
Zeci de victime ucrainene după un atac rusesc mortal asupra orașului Sumîi

Nici o sursă media

0:00 0:00:50 0:00

Știrea inițială

89 de persoane, inclusiv opt copii, au fost rănite când racheta rusească a lovit clădirea cu nouă etaje, duminică seara, a declarat consiliul municipal din Sumî pe platforma Telegram.

„Duminică seara pentru orașul Sumî a devenit un iad, o tragedie pe care Rusia a adus-o pe pământul nostru”, a declarat Volodimir Artiuk, șeful administrației militare Sumî, într-o postare pe canalul de mesagerie Telegram.

Echipele de salvare au continuat să lucreze la fața locului, iar psihologii au oferit asistență celor afectați, a declarat Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei pe Telegram.

Peste 400 de persoane au fost evacuate, au mai transmis autoritățile.

Fotografiile postate pe Telegram de Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina arată pompieri luptându-se cu un incendiu care a cuprins mai multe mașini și salvatori care transportau oameni dintr-o clădire. O imagine arăta o clădire cu mai multe etaje cu aproape toate ferestrele aruncate în aer și fațada deteriorată.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Moscovei.

Ambele părți neagă că vizează civili în atacurile lor asupra teritoriului inamic. Cu toate acestea, mii de oameni au murit de la începutul anului 2022 în invazia pe scară largă a Ucrainei, marea majoritate ucraineni.

Atacul asupra Sumî a venit după ce, duminică dimineața, Rusia a lovit rețeaua electrică a Ucrainei. Autoritățile de la Kiev susțin că Rusia a folosit 120 de rachete și 90 de drone care a ucis cel puțin șapte persoane.

Restricții de livrare a energiei electrice

Ucraina va aplica restricții de luni la furnizarea electricitate pe tot teritoriul său, ca urmare atacului puternic rusesc care a avariat semnificativ infrastructura energetică, transmite AFP, care citează operatorul de energie electrică Ukrenergo.

Astfel, din 18 noiembrie „toate regiunile vor fi constrânse să aplice măsuri de restricţie a consumului” ca urmare a „daunelor provocate instalaţiilor electrice în timpul atacului masiv cu rachete şi drone”, a transmis compania.

Într-un comunicat, Ukrenergo a afirmat că întreruperile temporare vor fi între orele 06:00 şi 22:00, asigurând că lucrătorii săi caută să remedieze avariile cât mai rapid posibil.

După atacul de duminică, oficialii ucraineni au confirmat pagube la infrastructura critică în regiunile Volîn, Rivne şi Liov, în vestul țării, și în Dnipropetrovsk şi Zaporojie, în sud-est.

De asemenea, centralele nucleare din Ucraina şi-au redus producţia de electricitate ca măsură de precauţie în urma atacurilor masive ale Rusiei asupra infrastructurii energetice în acest weekend, a declarat duminică directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.

Instalaţiile nucleare propriu-zise nu au fost lovite direct de atacurile ruseşti, dar au fost afectate staţiile conectate la acestea, a declarat Grossi.

După o convorbire cu şeful autorităţilor de reglementare ucrainene, Grossi a indicat că doar două dintre cele nouă reactoare operaţionale din ţară produc electricitate în prezent la capacitate maximă.

„Infrastructura energetică a ţării este extrem de vulnerabilă, având impact direct asupra siguranţei şi securităţii nucleare”, a spus Grossi, care a avertizat că este esenţial ca centralele nucleare să aibă o sursă sigură de alimentare cu energie electrică.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG