Războiul civil devastator din Siria, care durează de 13 ani, a fost latent în ultima perioadă.
Însă o ofensivă majoră a militanților din nord-vestul Siriei a relansat conflictul și a antrenat puterile regionale, inclusiv Rusia.
De la sfârșitul lunii noiembrie, Hayat Tahrir al-Sham (HTS) și aliații săi au preluat controlul asupra celei mai mari părți a orașului Alep, al doilea oraș ca mărime din Siria, și a zonei rurale înconjurătoare.
Ofensiva reprezintă o amenințare majoră pentru președintele Bashar al-Assad, care s-a menținut la putere cu sprijinul aliaților-cheie Rusia și Iran.
Conflictul a opus Moscova și Teheranul Turciei, care sprijină grupurile armate implicate în ofensiva condusă de HTS.
HTS - Hayat Tahrir al-Sham
HTS este o grupare de militanți islamiști membri ai sectei salafiste, una dintre cele mai radicale din ramura sunnită a islamului. În Siria, aceștia urmăresc instituirea unui stat guvernat de legea islamică.
Gruparea a apărut în 2012, la un an după ce a izbucnit războiul civil din Siria. Inițial a fost cunoscută sub numele de Jabhat al-Nusra sau frontul Nusra, ramura siriană a organizației teroriste Al-Qaeda.
Gruparea cu sediul în provincia nord-vestică Idlib și-a schimbat ulterior numele de mai multe ori și s-a distanțat de Al-Qaeda. În 2017, a fuzionat cu alte grupuri de opoziție pentru a forma HTS.
Organizație teroristă desemnată de SUA din 2018, HTS are între 5.000 și 10.000 de luptători, potrivit estimărilor serviciilor de informații americane.
HTS este aliată cu mai multe grupări islamiste militante mai mici, inclusiv Faylaq al-Sham, Jaysh al-Izza, Harakat Ahrar al-Sham și Brigada Turkistan.
Aceasta din urmă este formată din luptători străini din China și Asia Centrală.
Armata națională siriană sprijinită de Turcia
Turcia, vecinul de la nord al Siriei, este un jucător important în acest conflict.
Ankara sprijină Armata Națională Siriană (SNA), un grup de rebeli implicat în ofensiva curentă din nordul Siriei. Turcia are influență și asupra HTS, cred experții.
Ținta principală a SNA a fost SDF – Forțele Democratice Siriene, o formațiune sprijinită de Statele Unite și condusă de kurzi.
SNA a preluat recent controlul asupra Tel Rifaat, un oraș predominant kurd din nordul Siriei. Kurzii sunt o minoritate etnică oprimată de mult timp în Siria majoritar arabă.
Din 2016, Turcia a lansat mai multe operațiuni terestre transfrontaliere împotriva SDF, un aliat occidental cheie în campania împotriva grupării extremiste Stat Islamic (SI).
SDF este o coaliție care include unitățile de protecție a poporului kurd – sau YPG. Turcia consideră YPG drept o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care este desemnat drept grup terorist de către Turcia și Statele Unite.
Statele Unite mențin aproximativ 900 de militari în sud-estul Siriei, de-a lungul frontierei cu Iordania și Irak.
Iran
Iranul are o relație de lungă durată cu Siria, unde și-a sporit semnificativ influența de la izbucnirea războiului civil, în 2011.
Teheranul a intervenit militar în 2013 și a jucat un rol-cheie în consolidarea forțelor lui Assad. Acesta a trimis sute de ofițeri ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) pentru a recruta și antrena zeci de mii de luptători șiiți locali și străini.
Siria îi oferă Iranului un coridor terestru crucial către Levant, care este considerat coloana vertebrală logistică a așa-numitei axe a rezistenței, rețeaua largă de aliați și proxy regionali a Teheranului. Siria este singurul alt actor statal din axă.
Hamidreza Azizi, membru al Institutului german pentru afaceri internaționale și de securitate, a declarat că asigurarea menținerii lui Assad la putere este „chiar mai importantă acum pentru Iran decât era înainte”.
Acest lucru se datorează faptului că Teheranul intenționează să folosească coridorul terestru prin Siria pentru a-și reînarma și aproviziona aliatul libanez Hezbollah, ale cărui capacități militare au fost degradate în urma recentului război cu Israelul, a declarat Azizi.
Iranul a cheltuit miliarde de dolari pentru a-l menține pe Assad la putere și este puțin probabil să renunțe la investiția sa, spun experții.
Rusia
Intervenția militară a Rusiei în războiul civil din Siria, în 2015, a schimbat cursul războiului. Campaniile aeriene ale Moscovei împotriva pozițiilor rebelilor au ajutat armata siriană și milițiile pro-iraniene să recâștige mari porțiuni de teritoriu, dar au provocat și numeroase victime civile.
„Atunci când Rusia a intervenit pentru prima dată în războiul civil din Siria, a fost vorba în principal de sprijinirea unui aliat din regiune, de dorința de a susține un regim existent și de a evita instabilitatea care ar urma prăbușirii acestuia, precum și de dorința de a contracara terorismul”, a declarat Jenny Mathers, lector superior de politică rusă la Universitatea Aberystwyth.
Acum este și o chestiune de mândrie, adaugă Mathers, deoarece Moscova ar „pierde respectul” dacă guvernul Assad ar cădea după ani de sprijin rusesc.
Rusia are două instalații militare importante în Siria: o bază aeriană la Hmeimim și o bază navală în Tartus, care oferă Moscovei acces la Marea Mediterană.
Experții spun că pierderea unui aliat în Siria ar fi o lovitură pentru prestigiul Rusiei pe scena internațională și pentru ambițiile sale regionale.
De când HTS și aliații săi și-au lansat ofensiva surpriză, Rusia a lansat zeci de lovituri aeriene în zonele aflate sub controlul militanților.
