Linkuri accesibilitate

Pune televizorul pe mut. Ce înțelegi? Cum este să te uiți la TV în România dacă nu auzi


Bogdan Anicescu, interpret în Asociația Națională a Surzilor din România. Acesta a devenit cunoscut în întreaga țară în perioada pandemiei, când interpreta comunicările publice ale autorităților.

„Ca persoană cu deficiență de auz, cred că televizorul e o necesitate. Dar dacă nu oferă accesibilitatea de a înțelege o știre, nu mai este” - Maria Vintilă*, 55 de ani, pensionară și persoană cu deficiențe de auz. *Interviul cu Maria a avut loc prin mesaje text.

În general, când deschid televizorul, oamenii văd imagini, aud explicații și află ceva, indiferent dacă e vorba despre știri sau despre emisiuni culinare care pot oferi idei de noi rețete. Iar filmele, concertele, concursurile de talente vin cu emoție și cu relaxare.

În cazul persoanelor cu deficiențe de auz, televizorul este, deseori, doar un obiect de decor. Informații neînțelese, emisiuni de divertisment anoste - cu alte cuvinte, stări de confuzie.

Conform unei prevederi care urmează să împlinească anul acesta 8 ani, televiziunile cu acoperire națională și locală trebuie să asigure cel puțin 30 de minute pe zi interpretarea în limbajul semnelor și subtitrarea informațiilor din programele de știri, analize și dezbateri pe teme de actualitate.

Este suficient de accesibilă televiziunea pentru cele 23.500 de persoane cu probleme de auz din România? Nu, spun clar oamenii fără auz, asociațiile pentru drepturile omului, dar reprezentanții statului.

Când vrei să te uiți la o emisiune, dar nu poți

Maria Vintilă are 55 de ani și este pensionară. Nu se uită foarte mult la televizor, fiindcă are deficiențe de auz, iar programele de știri și diversele emisiuni nu sunt atât de accesibile pentru ea. Totuși, în timp, analizând mai multe canale, și-a format o listă de posturi pe care le poate urmări.

Unele alocă o perioadă de interpretare mimico-gestuală mai mare, altele aduc prezentatorii și reporterii în prim-plan, făcând labiolectura, adică cititul pe buze, mai ușoară. „Ceea ce nu este deloc ușor pentru un surd”, spune aceasta.

Limbajul semnelor este utilizat de televiziuni, de regulă, în cursul dimineții. „Însă nu toți surzii pot vedea știrile la acele ore”.

Maria Vintilă și-ar dori să urmărească mai mult programele difuzate la TV, dacă acestea ar fi mai accesibile.
Maria Vintilă și-ar dori să urmărească mai mult programele difuzate la TV, dacă acestea ar fi mai accesibile.

Pe lângă selecția momentului din zi în care materialele sunt interpretate, mai există și problema spațiului alocat persoanei care traduce știrile. Acestea sunt poziționate în partea de jos a ecranului, în stânga sau dreapta.

„Căsuțele pentru interpretarea limbajului semnelor sunt restrânse și informația abia dacă este inteligibilă”.

Interpretarea nu ar putea fi înțeleasă de surzi fără o imagine alăturată.
Maria Vintilă

Față de alte persoane aflate în situația ei, Maria a crescut într-o familie de persoane care aud și a fost învățată încă de mică anumite cuvinte și expresii.

Dar vremurile s-au schimbat și în limbă au intrat anumite cuvinte noi, care trebuie aprofundate atât de cei cu probleme de auz, cât și de interpreți.

Când se uită la știri, există momente când aceasta nu înțelege exact care este informația transmisă.

„De exemplu, sunt multe cuvinte noi de care un surd nu a auzit și interpretarea se face rapid, adaptată pe înțelesul lor, în limita capacității inteligibile. Nu este deloc ușor pentru un interpret să aducă un semn pe care nici el nu îl are în vocabularul semnelor. Și atunci, să nu se piardă, găsește rapid un cuvânt asemănător, pe înțelesul unui surd”.

Alături de componenta interpretării se află și subtitrarea, care este importantă mai ales în cazul persoanelor care și-au pierdut auzul în timpul vieții și nu cunosc limbajul semnelor, spune Maria Vintilă.

„Trebuie să existe subtitrări obligatorii și pentru această categorie”.

Subtitrările ar trebui să primească o atenție mai mare, spun atât persoanele fără auz, cât și reprezentanții Asociației Surzilor din România.
Subtitrările ar trebui să primească o atenție mai mare, spun atât persoanele fără auz, cât și reprezentanții Asociației Surzilor din România.

În cazul anumitor programe, precum filmele produse în străinătate sau a posturilor specializate, care prezintă documentare despre natură, știință, cultură și istorie, dublarea este realizată în limba engleză și conține subtitrare în limba română, ceea ce îi ajută pe cei din comunitatea de persoane cu probleme de auz.

Însă în cazul emisiunilor din România, subtitrarea nu mai este realizată. Astfel, persoanele surde nu pot înțelege ce se petrece la televizor. Legea audiovizualului prevede ca toate „producțiile cinematografice românești” de după 2019 să fie subtitrate în română, obligația revenind producătorului, categorie în care nu sunt cuprinse, de exemplu, serialele românești sau filmele documentare produse pe plan național, spune Bogdan Anicescu, interpret în cadrul Asociației Naționale a Surzilor.

Maria Vintilă spune că „s-ar bucura enorm” dacă ar putea urmări o emisiune românească subtitrată la televizor. „Mi-aș dori să poată fi subtitrat orice, oricât de vechi este”.

Informațiile și le ia și din presa online, dar spune că nu vrea să renunțe la cele de la televizor. „Prezentarea imaginilor spun multe”.

„E vorba de a încerca să accesibilizezi emisiunea la persoana surdă și nu persoana surdă la emisiune”

Momentul din urmă cu opt ani, din 2014, când legislația audiovizuală a fost modificată, prin adăugarea prevederilor referitoare la alocarea celor minimum 30 de minute pe zi pentru persoanele cu deficiențe de auz a fost un „pas important înainte”, spune interpretul Bogdan Anicescu, care crede că, pe viitor, se pot face mai multe.

„La nivelul acesta cred că nu există o implicare suficientă. Pe dimensiunea accesibilizării materialelor informative, a știrilor, s-au făcut pași importanți înainte, dar, în continuare, mai sunt multe lucruri de pus la punct. Atât din punctul de vedere al televiziunii, cât și din punct de vedere al interpreților, până la urmă”.

Bogdan Anicescu atrage atenția că, dincolo de accesul la informațiile esențiale, și-ar dori și ca emisiunile culturale și de divertisment difuzate la TV să fie traduse pentru persoanele cu probleme de auz.

„Aceste chestiuni sunt mai degrabă ignorate, cel puțin la nivel de televiziune. Și e păcat, din punctul meu de vedere, pentru că nevoile oamenilor sunt mai complexe decât acestea pe care noi le identificăm ca fiind de bază”, spune Anicescu.

Cea mai simplă soluție, atât din punct de vedere comercial și tehnic, ar fi subtitrarea unor astfel de producții, mai spune Bogdan Anicescu.

„Sigur că interpretarea ar trebui să capete un rol tot mai proeminent, dincolo de, poate, acele 30 de minute și să se reflecte tot mai mult în programe de interes diferit de cel general”.

„E vorba de a încerca pe cât posibil să accesibilizezi emisiunea la persoana surdă și nu persoana surdă la emisiune. Pentru că nu este doar o obligație pe care trebuie să o bifezi într-un carnet, «că am asigurat interpretarea». Ci este practic o activitate de creștere a nivelului de incluziune și de implicare din punct de vedere informațional pentru persoanele cu deficiențe de auz și trebuie realizată corespunzător”.

De câțiva ani, Bogdan Anicescu este și interpret la o televiziune generalistă. El spune că treaba pe care o face nu este tocmai ușoară. Interpretarea are loc în timp real și este recomandată evitarea greșelilor sau a timpilor morți; este nevoit să se adapteze de la o știre la alta.

„Implică necesitatea de a fi familiarizat cu o gamă largă de subiecte, de a cunoaște destul de bine anumite domenii, pentru că întotdeauna te poți lovi de anumite exprimări, concepte, anumiți termeni pentru care poate nu ai semne disponibile și trebuie să ai abilitatea aceasta de a pregăti corect conținutul informațional, dar fără a compromite cantitatea de informație, fără a simplifica nepermis de mult ceea ce se transmite”.

Obligația legală și morală de a nu te limita la 30 de minute. Ce schimbări a adus în 2022 Legea Audiovizualului

Mircea Toma, membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), și-a început activitatea ca profesor de educația vorbirii la Grădinița pentru hipoacuzici din București. Pe atunci, spune el, labiolectura era „singura salvare”. Ulterior, s-a constatat că este mai avantajos pentru dezvoltarea intelectuală să fie folosit limbajul semnelor, adaugă acesta.

În opinia sa, cele 30 de minute alocate interpretării de la televizor nu sunt suficiente, având în vedere fluxul mare de informații, însă, mai spune Toma, trebuie să avem în vedere și resursele radiodifuzorilor, pentru că există numeroase televiziuni cu acoperire locală, care au un buget limitat.

„Ideal ar fi să fie accesibil tot, dar acest tip de problemă m-a făcut să înțeleg că efortul de a recurge la accesibilizare de către instituțiile care au obligația morală, dacă nu și legală, este costisitor”, spune Toma.

Jurnalele de știri au parte de interpretare în limbajul semnelor. Următorul pas ar fi ca și nivelul de accesibilitate al emisiunilor culturale și de divertisment să crească.
Jurnalele de știri au parte de interpretare în limbajul semnelor. Următorul pas ar fi ca și nivelul de accesibilitate al emisiunilor culturale și de divertisment să crească.

Una dintre prevederile legale despre care reprezentantul CNA crede că ar trebui să fie diferită este cea referitoare la timpul minim de interpretare pe care sunt obligate televiziunile să îl respecte.

„Ceea ce era greșit a fost plafonarea, pentru că dacă spui «cel puțin», nu încurajezi explicit depășirea celor 30 de minute, așa cum era formulată legea”.

În luna iulie, legea ce reglementează activitatea televiziunilor a fost modificată, iar unul dintre articolele adăugate prevede noi metode prin care serviciile media trebuie să fie făcute accesibile persoanelor cu dizabilități.

„Radiodifuzorii vor trebui să facă rapoarte care să vizibilizeze progresele. Ei nu mai au voie să se limiteze la cele 30 de minute de interpretare, ei trebuie să le depășească. Și să le depășească de la un an la altul”.

Cele mai noi prevederi cu privire la accesibilizarea serviciilor media pentru persoanele cu dizabilități (2022)

Art. 42 1*- (1) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure, treptat şi continuu, accesul persoanelor cu dizabilităţi la serviciile prestate sau furnizate, prin intermediul unor măsuri efective, care vor include, fără a se limita la acestea, limbajul semnelor, subtitrarea pentru persoanele cu deficienţe de auz, subtitrările vorbite şi descrierea audio.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să prezinte Consiliului un raport anual, cu privire la punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1). Raportul se publică pe pagina de internet a furnizorului respectiv.

(3) Furnizorii de servicii media audiovizuale comunică Consiliului orice plan de acţiune cuprinzând măsuri privind accesibilitatea serviciilor lor pentru persoanele cu dizabilităţi.

În urmă cu 8 ani, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a elaborat o analiză privind accesibilitatea serviciilor media de pe continent.

În funcție de țară, există diferite criterii pe baza cărora se realizează interpretarea și subtitrarea:

  • Belgia: în regiunea flamandă, postul public de televiziune, dar și cele private, trebuie să asigure subtitrarea în proporție de 100% a jurnalelor de știri;
  • Cipru: televiziunile trebuie să asigure persoanelor cu dizabilități de auz buletine speciale de știri între orele 18.00 și 22.00, cu durată de 5 minute;
  • Cehia: televiziunea publică trebuie să subtitreze 70% din programele prezentate și să interpreteze 2% în limbajul semnelor;
  • Danemarca: serviciul de radiodifuziune danez trebuie să subtitreze 65% din totalul programelor difuzate și să asigure interpretarea în limbajul semnelor a două jurnale prezentate între orele 17.00 și 19.30;
  • Grecia: televiziunile naționale sau locale trebuie să interpreteze cel puțin un jurnal de știri din intervalul orar 16.00 - 22.00 în limbajul semnelor și să asigure, o dată la două săptămâni, interpretarea timp de 30 de minute a unui program educațional sau de divertisment;
  • Spania: 75% din programe trebuie subtitrare, iar săptămânal trebuie alocate două ore de interpretare în limbaj mimico-gestual;
  • Franța: televiziunile cu un rating semnificativ (2,5% anual) trebuie să facă toate programele accesibile persoanelor cu deficiențe de auz, mai puțin reclamele.
  • 16x9 Image

    Norbert Nemeș

    A absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2021, iar în prezent urmează masteratul de Jurnalism și Comunicare Politică din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. A colaborat cu Radio Cluj și Factual. În octombrie 2021 a devenit stagiar al Europei Libere, iar din ianuarie 2022 este freelancer.

XS
SM
MD
LG