„Astăzi, războiul dintre Germania și Franța este de neconceput. Aceasta arată că, prin eforturi bine gândite și prin construirea unei încrederi reciproce, dușmanii istorici pot deveni parteneri apropiați”, a declarat Comitetul Premiului Nobel în 2012, când Uniunea Europeană a primit Premiul Nobel pentru Pace.
Începând cu războiul franco-german din 1870 și de-a lungul celor două războaie mondiale, Franța și Germania au fost state inamice. Astăzi, cooperarea dintre cele două state stă la baza funcționării Uniunii Europene. Tratatul de la Elysée, semnat în 1963, a stabilit reconcilierea celor două țări.
Războiul din Ucraina marchează un nou capitol în istoria continentului european și o nouă încercare pentru colaborarea dintre Franța și Germania.
„Nu vom lăsa Europa să se reîntoarcă la o epocă în care violența înlocuiește politica, în care ura și rivalitățile naționale dezbină continentul nostru,” a declarat cancelarul german Olaf Scholz în timpul aniversării de 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée.
În ciuda mesajelor de prietenie, expertul în relații internaționale Ștefan
Popescu a explicat într-un interviu cu Europa Liberă că proiectul european în forma actuală nu va mai fi posibil.
„Dincolo de declarațiile foarte frumoase de complezență și bătutul pe spate amical, rămân faptele și proiectele Germaniei care sunt în totală divergență cu proiectele Franței,” a spus expertul.
Contextul economic și politic actual scoate în evidență divergențele dintre cele două țări.
Războiul din Ucraina reprezintă și un eșec al diplomației celor două țări cu privire la Rusia.
Dependența energetică a Germaniei față de Rusia a pus liderul economic european într-o poziție de vulnerabilitate odată cu sfârșitul a șaisprezece ani în care fostul cancelar Angela Merkel a fost o figură centrală a Uniunii Europene. Ambele țări sunt sub presiunea de a ajuta militar Ucraina și, de multe ori, sunt în dezacord în privința eforturilor pe care trebuie să le depună.
Olaf Scholz nu e Angela Merkel
Încă de la înscăunarea cancelarului german în decembrie 2021, s-a simțit „o lipsă de chimie” între el și președintele Franței. „[Olaf Scholz] s-a arătat mult mai reticent și mai puțin ambițios cu privire la inițiativele franco-germane,” a spus expertul pentru Europa Liberă.
Cooperarea de succes din trecut se datorează și fostului cancelar al Germaniei, Angela Merkel. Aceasta a avut o experiență îndelungată de cooperare cu Franța, fiind în funcție de-a lungul mandatelor a patru președinți francezi: Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy, François Hollande și Emmanuel Macron.
Pe lângă caracterul celor doi cancelari, războiul din Ucraina a zbuciumat modelul economic german cât și diplomația germană, supusă presiunilor de ajutorare militară. Recent, Germania a ezitat să trimită tancuri Leopard în Ucraina, ceea ce a atras critica internațională.
Investiții militare divergente - cooperare franco-germană sau competiție?
Consiliul ministerial franco-german are loc de două ori pe an, de obicei primăvara și toamna, conform Tratatului de la Elysée. Întâlnirea care trebuia să aibă loc în noiembrie anul trecut a fost amânată pentru duminica trecută din cauza tensiunilor dintre Franța și Germania.
În octombrie 2022, cancelarul german Olaf Scholz a lansat un proiect de scut antirachetă susținut de NATO, numit „European Sky Shield Initiative”. Proiectul reunește Marea Britanie, Belgia, Olanda, Norvegia și Finlanda, alături de multe țări est europene printre care România Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Franța nu a fost implicată.
„Trebuie să umplem rapid golurile, trăim vremuri amenințătoare și periculoase”, a declarat ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, când inițiativa a fost anunțată.
Însă, Emmanuel Macron a deplorat interesele economice din spatele acestor eforturi de înarmare. „Apărarea aeriană a continentului nostru este o problemă strategică, unită și cu mai multe fațete, care nu poate fi redusă la promovarea unei industrii naționale sau terțe în detrimentul suveranității europene,” a spus președintele Franței într-un discurs din noiembrie.
„Asta arată clar că această competiție cu Franța se desfășoară și pe terenul strategic,” spune Ștefan Popescu despre proiectul Germaniei.
Expertul spune că investițiile Germaniei în securitate nu sunt datorate doar presiunilor europene cauzate de războiului din Ucraina, dar se inscriu în strategia unui nou model economic.
„Principalul instrument pentru ieșire din criza din 1929-1933 au fost comenzile militare pentru că se știe că industria de armament este industria cu cel mai mare impact pe orizontală”, explică Popescu.
Germania a creat în februarie 2022 un fond de 100 miliarde de euro pentru înarmarea și pregătirea armatei, iar Macron a anunțat luna aceasta că va propune un buget militar de 413 miliarde de euro pentru perioada 2024-2030. Mișcarea „traduce această competiție. Franța face un efort suplimentar pentru a menține avansul și după 2030,” spune expertul.
„O Europă a alianțelor punctuale” - competiția diplomatică franco-germană
În ianuarie 2019, președintele Emmanuel Macron și fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, au semnat acordul de la Aachen pentru a confirma cooperarea dintre cele două țări. Mai multe proiecte militare comune, precum avioanele de luptă Future Combat Air System (FCAS) - o inițiativă care implică Franța, Germania și Spania, arătau că aceste țări aveau interese militare comune.
„În 2019 aveam impresia că se merge spre o integrare și la nivel strategic,” spune Ștefan Popescu.
Însă, Emmanuel Macron a semnat alte acorduri bilaterale de cooperare cu Italia în noiembrie 2021 și cu Spania luna aceasta. Ștefan Popescu spune că Tratatul de la Quirinale dintre Franța și Italia a fost primul semn al destabilizării cuplului franco-german. „Acest tratat era o copie a tratatului de la Elysée și propunea crearea unei cuplu franco-italian pentru a echilibra Germania.”
Expertul consideră că răcirea relațiilor dintre Franța și Germania va conduce la o reconfigurare a Uniunii Europene. „O Europă în care fiecare partener - și Franța și Germania - are propriile inițiative, va fi o Europă a grupărilor de state, a alianțelor punctuale.”
Ștefan Popescu consideră că numai împreună, Franța și Germania pot mobiliza ansamblul Uniunii Europene. „Germania, chiar dacă este prezența dominantă din punct de vedere economic și o prezență importantă din punct de vedere politic, nu are capacitatea singură de a crea un proiect european, iar un proiect european în afara Franței este imposibil de imaginat.”
