Linkuri accesibilitate

Care este „adevărata operă” lăsată de ideologul Mișcării Legionare, Nae Ionescu. Interviu cu biografa lui, Tatiana Niculescu


Tatiana Niculescu

La 130 de ani de la nașterea lui Nae Ionescu, ideologul Mișcării Legionare și profesorul unei generații strălucite de scriitori, Tatiana Niculescu publică la Editura Humanitas, volumul Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu. Această bigrafie încearcă să clarifice nu doar idiosincraziile vieții lui Nae Ionescu sau circumstanțele morții acestuia, ci și mizele implicării lui în politică. Tatiana Niculescu aduce la suprafață amănunte necunoscute din care alcătuiește un portret, adunat din scrisori, arhive, biografii și memorii ale celor care l-au cunoscut.

Coperta biografiei filosofului Nae Ionescu
Coperta biografiei filosofului Nae Ionescu

Europa Liberă: Nae Ionescu, pe care Constantin Noica îl încadrează în condiția lăutărească a culturii, este împins în acțiunile lui inclusiv de un program politic. După ce ați parcurs atât de multe documente și scrieri legate de viața lui ați putea descrie în ce consta acest proiect, care era scopul ultim al filosofului din acest punct de vedere?

Tatiana Niculescu: „Noica îl încadrează pe Nae Ionescu în condiția lăutărească a culturii mult mai târziu, după ce îl admirase enorm, alături de ceilalți discipoli. Programul politic pe care îl viza Nae Ionescu era o utopie și, ca toate utopiile, a avut rezultate dezastruoase. El a fost ideolog al mișcării legionare și visa la închegarea unui mare și unic partid de mase, cu o doctrină naționalist-ortodoxistă și condus de un monarh charismatic”.

Europa Liberă: Una dintre constantele gândirii sale politice se referă, după cum observați în ultima dvs carte la „inadecvarea democrației de tip occidental la realitățile, tradiția, organicismul, religia și spiritul poporului român”. Cum demonstra Nae Ionescu această inadecvare?

Tatiana Niculescu: „Nu o demonstra experimental și științific, ci simțind-o. El era, cum s-a spus, un trăirist, urmașul unui clăcaș ambițios din câmpia Bărăganului, făcuse studii solide de logică și filozofie, vorbea și citea în multe limbi străine, dar fondul lui intim rămânea țărănesc. Inadecvarea valorilor occidentale la realitățile românești traducea, de fapt, inadaptarea și neliniștea lui în raport cu lumea occidentală. Dacă e să vorbim în termeni psihologici, a transferat în plan ideologic propriul sentiment de neadaptare construindu-i un eșafodaj de obiectivitate. Pe de altă parte, Nae Ionescu trăiește într-o epocă de afirmare a națiunilor rezultate în urma primului război mondial, după prăbușirea marilor imperii. Nevoia de identitate etnică, națională, religioasă plutea în aerul vremii, iar pentru România Mare, în special, părea o condiție a stabilității noilor granițe. România Mare era mare teritorial, dar era un stat foarte tânăr, cu instituții îndoielnice și moravuri orientale”.

Europa Liberă: Era Nae Ionescu uns cu toate alifiile, era genul de om care se descurca în orice împrejurare?

Tatiana Niculescu: „Da, se descurca pentru că avea o inteligență superioară, o capacitate de improvizație remarcabilă și o forță de manipulare redutabilă. Dar și mai bine se descurca grație femeilor puternice gata oricând să-i sară în ajutor.”

Europa Liberă: De unde i se trage lui Nae Ionescu dogmatismul ortodox?

Tatiana Niculescu: „În adolescență și tinerețe era înclinat spre ideile socialiste și anarhism, apoi a trecut prin faza filozofiei idealiste, în Germania, când s-a trezit în lagăr, a făcut cunoștință cu teologia catolică grație unui călugăr carmelit cu care a rămas prieten, iar ulterior, întorcându-se în țară, predând istoria filozofiei și cursuri de metafizică a pus bazele unei teologii ortodoxe autohtone – destul de precară la vremea respectivă – introducând pe piața de carte autori creștini clasici și filozofi creștini contemporani, o terminologie modernă și o dezbatere de idei religioase de nivel european. Cu cât s-a apropiat mai mult de mișcarea legionară și cu cât s-a îndepărtat mai mult de soția lui catolică, Elena Margareta, cu atât a devenit mai intransigent în privința dogmei ortodoxe. Aspira să predea teologie, dar nu a reușit să se facă acceptat de conducerea Bisericii Ortodoxe. Conflictul lui cu Patriarhul Miron Cristea e celebru.

Europa Liberă: Între morala despre care vorbește și moralitatea propriei existențe este o distanță pe care nu poate să o acopere. Cum argumentează această distanță?

Tatiana Niculescu: „N-o argumentează. Doar o trăiește. Dacă vă referiți la viața lui amoroasă, se practica în epocă, în mediile intelectuale și aristocratice mai cu seamă, căsătoria deschisă sau liberă. Adică aventuri amoroase cu acordul sau cu știința soțului/soției, dar care excludeau divorțul. Nu era neapărat o chestiune de superioară toleranță, ci era, altoită pe moravuri vechi, o rezolvare practică: divorțurile erau costisitoare, aveau urmări sociale nedorite și duceau la fragmentarea proprietăților și a averii în detrimentul urmașilor legitimi. Unii dintre discipolii lui Nae Ionescu îl vor imita pe maestru practicând și ei acest gen de convenție matrimonială tacită”.

Europa Liberă: După ce a ajuns celebru, Nae Ionescu a glisat între cel puțin două femei, poate, chiar mai cunoscute decât el, dar nici una nu era soția lui. Cum ați descrie aceste relații pe care le-a avut cu Cella Delavrancea și cu Maruca Cantacuzino?

Tatiana Niculescu: „Nae Ionescu se iubea prea mult pe sine însuși ca să mai aibă loc de sentimente profunde pentru altcineva. Poate doar pentru băieții săi va fi avut o afecțiune filială statornică. Dar ei erau, nu-i așa, o prelungire a ființei lui. Cele două femei pe care le menționați au reprezentat în primul rând trepte sociale de care a avut nevoie în anumite perioade ale vieții. Prin Maruca Cantacuzino, bună prietenă a reginei Maria, i s-au deschis ușile în lumea aristocrației și a elitei politice a epocii. Prin Cella Delavrancea, o veche cunoștință, se apropia din nou – spre sfârșitul vieții, când Carol II îl îndepărtase, de curtea regală de la care poate ar fi sperat o reabilitare după ce eșuase ca ideolog al Gărzii de Fier. Între Maruca Cantacuzino și Cella Delavrancea au mai fost și alte femei care, cum scrie Mircea Vulcănescu, “și-au ars aripile” în naufragiul sufletesc ulterior, când s-au văzut părăsite.”

Europa Liberă: Emil Cioran scrie că a învățat de la Nae Ionescu că „ existenţa-i o cădere” şi de aici ajunge la concluzia că „scopul vieţii este chinul, autotortura, voluptatea satanică. Este drept, însă, că nu toţi am fost meniţi unei autodistrugeri frumoase şi pasionante” (Roza Vânturilor). Se poate spune că Nae Ionescu a avut parte de o astfel de „autodistrugere”?

Tatiana Niculescu: „Am găsit într-o scrisoare către soția sa o formulare aproape premonitoare. În ziua în care împlinea 25 de ani, Nae Ionescu îi scria Elenei Margareta că speră să fi ajuns deja la mijlocul vieții. Într-adevăr, va muri cu câteva luni înainte să împlinească 50 de ani. Asta nu înseamnă că, în mod conștient, a făcut totul ca să ducă la capăt această presimțire, dar era conștient că, avântându-se în tot ce-i va oferi viața, profitând de toate ocaziile ivite în cale, trăind clipa fără s-o analizeze prea mult, căci era scârbit de reflecția filozofilor de sistem pe marginea consiției umane, va trăi intens și repede. Se poate spune că avea vocația distrugerii/autodistrugerii așa cum unii au vocația succesului.”

Europa Liberă: Dacă ar fi să faceți o listă cu ce a lăsat în urma lui, care ar fi primele trei în această ierarhie?

Tatiana Niculescu: „Nae Ionescu a lăsat în urmă o mână de discipoli excepționali, dar și o viziune îngustă și toxică asupra raporturilor dintre etnie și religie și modelul unui intelectual utopic muncit de fantasmele puterii politice. Dar dacă e ca biografia pe care am scris-o să aibă vreo teză, atunci teza este că discipolii – Eliade, Cioran, Vulcănescu, Sebastian, Noica – sunt adevărata operă valabilă a lui Nae Ionescu”.

Europa Liberă: Dacă ar fi trăit mai mult ar fi fost dezamăgit de elevii săi preferați?

Tatiana Niculescu: „ Ar fi avut motive să fie mândru.”

Europa Liberă: Credeți că a fost asasinat?

Tatiana Niculescu: „E posibil, deși nu există dovezi limpezi în acest sens, ci multe zvonuri. Dar poate să fi fost, eventual, “ajutat” să sfârșească mai repede. Suferea de inimă și de o boală de rinichi ereditară, era un fumător înrăit, nu a dus o viață prea cumpătată. Toate astea l-ar fi condus mai devreme sau mai târziu la același deznodământ. Tatăl lui murise la o vârstă apropiată”.

Europa Liberă: Din scrierile lui Nae Ionescu și ale apropiaților se poate spune dacă acest filosof fără operă a găsit un sens al vieții?

Tatiana Niculescu: „Din momentul în care s-a desprins de gândirea speculativă și de filozofia de sistem -spunea despre marii filozofi cu discurs academic că sunt niște “escroci” -, preferând studiul misticii, o anumită practică religioasă și implicarea, fie și dezastruoasă, în politică, sensul vieții a devenit viața. Prezentul continuu”.

XS
SM
MD
LG