Linkuri accesibilitate

Ce s-ar fi întâmplat dacă Ungaria n-ar fi semnat Tratatul de la Trianon. Interviu cu istoricul Balázs Ablonczy de la Budapesta


Balazs Ablonczy
Balazs Ablonczy

Cel mai în vogă istoric maghiar, Balázs Ablonczy, a vorbit într-un interviu pentru Europa Liberă  despre nevrozele și miturile lăsate în urmă de Tratatul de la Trianon.

Pe 4 iunie se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, document care a stabilit granițele după Primul Război Mondial și prin care Ungaria a pierdut trei sferturi din teritoriul pe care îl administrase. Transilvania a devenit atunci, și din punct de vedere juridic, parte a României, după ce unirea de facto avusese loc pe 1 decembrie 1918. Ablonczy enumeră printre efectele Tratatului faptul că în jur de 30% dintre locuitorii Ungariei de astăzi au ascendenţi proveniţi din teritoriile rupte din Ungaria în 1920. Cel mai fantezist mit al Trianonului este că Tratatul expiră după 100 de ani, dar există și alte legende invocate de istoricul de la Budapesta.

Balázs Ablonczy este unul dintre cei mai cunoscuți istorici de la Budapesta, exponent al noului val de specialiști. Are 46 de ani și este coordonatorul proiectului Trianon 100. A terminat prestigioasa universitate Eötvös Loránd (ELTE), înființată în 1635, unde și acum este profesor. A studiat la Sorbona, a predat la Universitatea Indiana, din SUA. A publicat mai multe cărți, dar numai una a fost tradusă și în limba română, Transilvania reîntoarsă: 1940-1944, apărută la Editura Institutul European în 2015. Echipa interdisciplinară pe care o coordonează în cadrul proiectului Trianon 100, formată din 22 de specialiști, a publicat o serie de cercetări pe această temă.

Europa Liberă: De ce e Transilvania atât de importantă pentru maghiari?

Balázs Ablonczy: „Pe de o parte pentru că până în secolele XVI-XVII, Principatul Transilvaniei şi-a dobândit o imagine (parţial în mod just) de păstrătoare a culturii maghiare şi un loc de refugiu pentru protestanţii cu rol cheie în fundamentarea dreptului la religie şi, în consecinţă, în crearea limbii şi identităţii maghiare moderne, faţă de curtea de la Viena şi, parţial, şi faţă de Poarta Otomană. Pe de altă parte, politicieni din Transilvania sau din estul Ungariei, precum cei din familia Tisza, ori Bánffy Dezső şi alţii, au jucat un rol important în politica liberală maghiară a secolului al XIX-lea. Această tradiţie s-a păstrat şi în perioada interbelică prin prim-miniştri precum Teleki Pál sau Bethlen István. Şi, nu în ultimul rând, concepţia creării statului maghiar naţional, în secolul al XIX-lea, este strâns legată şi de Ţinutul Secuiesc ca regiune pur maghiară şi simbol al bastionului estic de apărare a maghiarimii, ceea ce a consolidat imaginea Transilvaniei în sfera publică”.

Europa Liberă: După toate cercetările pe care le-ați făcut în legătură cu perioada Tratatului de la Trianon, care sunt cele mai interesante lucruri de care v-ați lovit?

Balázs Ablonczy: „În cadrul grupului de cercetare eu mă ocup de problema refugiaților şi, în mod evident, m-a incitat descoperirea istoriei unor cartiere budapestane de refugiaţi, de mult uitate, dar cercetările noastre desfăşurate la Alba Iulia mi-au schimbat puţin viziunea despre procesul migrării, despre rolul clasei de mijloc româneşti autohtone şi în special despre lichidarea de după 1945 a marii generaţii constructoare a naţiunii”.

Europa Liberă: Ar mai fi fost românii din Imperiul Austro-Ungar nemulțumiți dacă federalizarea era făcută înainte de Primul Război Mondial?

Balázs Ablonczy: „Pentru funcţionarea unei asemenea structuri federative ar fi fost nevoie, evident, de cooperarea elitelor naţiunilor implicate. Marea întrebare este dacă ar fi prevalat ideea cooperării ori cea a secesiunii? Dacă am fi vrut ca aceste structuri federative să fie funcţionale, am fi avut nevoie de timp, ceea ce nu aveam la dispoziţie”.

Europa Liberă: Credeți că minoritatea maghiară din România a primit ceea ce i s-a promis la Alba Iulia în 1918?

Balázs Ablonczy: „Întrebarea este care a fost promisiunea? Constat că hotărârile au fost deopotrivă un mesaj al elitei româneşti din Transilvania către Bucureşti despre condiţiile unirii, precum şi un mesaj de propagandă către lumea întreagă şi către conferinţa de pace. În ce priveşte naţionalităţile, au promis doar – aproape cuvânt cu cuvânt – ceea ce au cerut memorandiştii şi mişcarea naţională românească în Ungaria dualistă. Lege însă a devenit doar punctul unu, dezamăgindu-i profund pe Maniu şi pe alţii. De altfel, în hotărâri erau mult mai multe puncte pe teme sociale şi funciare: este indubitabil ce îi interesa mai mult pe ţăranii zgribuliţi de frig de pe Câmpia lui Horea. Nota bene: deşi Hotărârile prevedeau şi drept de vot pentru femei, nici acest lucru nu s-a legiferat decât cu două decenii mai târziu”.

Europa Liberă: S-ar putea pune pe o balanță istorică păcatele românilor vs. păcatele maghiarilor? Care ar fi cele mai grave?

Balázs Ablonczy: „Nu cred că acest lucru este treaba istoricului şi nu cred că o astfel de cântărire ar fi viabilă în prelucrarea trecutului”.

Europa Liberă: Credeți că Transilvania ar fi putut rămâne în interiorul Ungariei în 1918, dacă la negocieri reprezentanții Budapestei cedau mai repede în fața cererilor liderilor românilor ardeleni?

Balázs Ablonczy: „Sincer să fiu, nu cred. În stabilirea graniţelor la faţa locului au prevalat interesele marilor puteri faţă de nevoile emancipării naţionale. Cine ar fi vrut să se elibereze de sub dominaţia maghiară în Satu-Mare, oraş aflat la graniţă, cu o populaţie maghiară în proporţie de 92%? Elita politică românească din Ungaria era deja unită în voinţa de a alege Regatul României, respingând propunerile maghiare evident tardive, cum a fost şi sistemul cantonal propus de Jászi Oszkár (ministru al minorităților din octombrie 1918 până în ianuarie 1919, politician de stânga, cunoscut și pentru scrierile lui istorice). Mi-este greu să-mi închipui că o regiune locuită preponderent de naţionalităţi (fie vorba de Transilvania sau alt teritoriu) să fi putut rămâne pe termen lung în interiorul Regatului Ungariei, dar faptul că o treime dintr-o comunitate lingvistică de zece milioane (cea maghiară) a ajuns pe teritoriul altei ţări, poate fi considerată o „restabilire a adevărului istoric” pe termen scurt, dar nu este nici echitabil, şi nici acceptabil”.

Europa Liberă: A fost, într-adevăr, Tratatul de Trianon o traumă pentru maghiari?

Balázs Ablonczy: „Despre acest lucru se discută în cadrul istoriei maghiare şi, în sens mai larg, în cadrul sociologiei, unii vorbesc mai degrabă despre nevroză şi evită rebiologizarea istoriei. Un lucru este cert: Trianonul este foarte prezent în gândirea publică maghiară, în timp ce amintirea lui păleşte şi cunoştinţele obiective sunt relativ puţine. În acelaşi timp, aproximativ 28-30% dintre locuitorii Ungariei de astăzi au ascendenţi proveniţi din teritoriile rupte din Ungaria. Cercurile lor, dar şi alte cercuri prezintă o sensibilitate crescută în ce priveşte această temă”.

Europa Liberă: Ce s-ar fi întâmplat dacă liderii maghiari care au negociat la Trianon n-ar fi semnat tratatul, așa cum s-au și gândit să facă inițial?

Balázs Ablonczy: „Probabil că după prăbuşirea aprovizionării publice, apoi a politicului, ar fi fost nevoiţi să îl semneze în condiţii şi mai nefavorabile – eventual un guvern de o altă coloratură politică. Şi, eventual, statele vecine ar fi anexat şi alte teritorii”.

Europa Liberă: La 1918 era o atmosferă de normalitate, dacă nu chiar de amiciție între români și maghiari? Altfel cum s-ar explica faptul că pentru Adunarea de la Alba Iulia de la 1 decembrie, autoritățile de la Budapesta le-au pus românilor trenuri la dispoziție?

Balázs Ablonczy: „Acest lucru se poate explica prin politica lui Jászi privind naţionalităţile, precum şi prin generozitatea guvernului maghiar. Dar aceeaşi atitudine a avut-o şi episcopul romano-catolic al Transilvaniei, Majláth Gusztáv Károly, care i-a primit în palatul propriu pe prelaţii greco-catolici sosiţi la adunare, iar oraşul aflat încă sub conducere maghiară şi-a deschis şcolile şi instituţiile pentru a caza delegaţiile. Nu a fost un semn neapărat al „prieteniei”, ci din complezenţă, din optimism şi poate şi din naivitate”.

Europa Liberă: Care au fost cauzele care au accentuat neînțelegerile dintre români și maghiari? E vina politicienilor?

Balázs Ablonczy: „Este uşor să dai vina numai pe politicieni. Nu ştiu dacă există în general neînţelegeri între maghiari şi români. Există multă lipsă de încredere şi multe preconcepţii, susţinute de unele experienţe istorice”.

Europa Liberă: Cât de mult a contat în ecuația Trianonului această Adunare populară de la Alba Iulia?

Balázs Ablonczy: „Purta un mesaj puternic în primul rând pentru lumea exterioară, pentru Bucureşti, precum şi faptul că politicienii români din Transilvania sunt de partea unirii. Asupra trasării graniţelor, cred că a avut o influenţă mai mică. Armata regală românească avansase încă până la Budapesta şi Győr pentru a desăvârşi dreptul de autodeterminare al românilor din Transilvania”.

Europa Liberă: O Adunare maghiară similară a avut loc la Cluj, unde s-au strâns 50.000 de persoane, ce-ar fi putut rezolva această întrunire?

Balázs Ablonczy: „Acolo participanţii au declarat că Transilvania ar dori să rămână parte a Ungariei, dar nu a avut efect nici la Paris şi nici în altă parte. Altfel s-ar fi pus problema dacă armata maghiară ar fi reocupat Transilvania şi ar fi păstrat-o: astăzi ne-am fi referit la acea adunare precum românii la Alba Iulia.”

Europa Liberă: Ați studiat miturile/legendele Trianonului, care dintre ele vi s-au părut mai fanteziste?

Balázs Ablonczy: „Cel mai fantezist și rupt de realitate este mitul, că Tratatul expiră după 100 de ani. Dar poveştile despre nora unguroaică a lui Georges Clemenceau (prim-ministru al Franței între 1906-1909 și între 1917-1920, o voce importantă în perioda negocierilor pentru Tratatul de la Trianon) sau poveștile despre prostituatele românce şi sârboaice băgate în paturile experţilor Antantei, pe care nu le neg, pentru că ar fi o atitudine ieftină cu scopul de a face pe oricine de râs: cred că o cunoaştere corectă este parte a autocunoaşterii naţionale.”

Europa Liberă: Cum vedeți rolul politicii în istorie: se poate discuta obiectiv în Ungaria despre problemele cele mai sensibile ale istoriei?

Balázs Ablonczy: „Trebuie încercat, nu este uşor. Dar nicăieri nu este uşor în Europa Centrală”.

Europa Liberă: Istoria Transilvaniei scrisă de istoricii români pare să fie diferită de cea scrisă de istoricii maghiari, de ce credeți că lucrurile rămân așa la 100 de ani după Trianon?

Balázs Ablonczy: „Acum cu siguranţă este aşa, dar sunt semne încurajatoare. O parte dintre istorici ar trebui să renunţe la rolul perimat de a fi predicatorul trecutului şi să propovăduiască adevărul istoric – sau cel puţin ceea ce este considerat adevăr de către opinia publică. Istoria este o ştiinţă, are reguli şi metode”.

Europa Liberă: Se poate face o reconciliere reală fără o istorie agreată de profesioniștii ambelor părți?

Balázs Ablonczy: „Nu. Istoria este o forţă puternică în Europa Centrală şi de Est, fără ea nu se poate”.

Europa Liberă: Ținutul Secuiesc este acum mărul discordiei dintre România și Ungaria. Ce-ar putea învăța din istorie cele două părți?

Balázs Ablonczy: „Că mulţi au încercat să-i facă pe secui dispăruţi, dar nimănui nu i-a reuşit.”

Europa Liberă: Care sunt cauzele profunde ale politicii revizioniste, naționaliste și antisemite duse de Ungaria în perioada interbelică?

Balázs Ablonczy: „Acest aspect necesită explicaţii mai ample. Pe scurt: există în mod evident un demers de construire a naţiunii profund vătămate şi distruse până în temelii, nedreptatea tratatului de pace şi falimentul politic al sistemelor de stânga de la sfârşitul războiului”.

„Europa Liberă: Proiectul dvs. Trianon100, ar fi putut fi făcut împreună cu istorici români?”

Balázs Ablonczy: „Am lucrat sau cel puţin am dialogat şi dialogăm cu istorici români. Eu aş susţine un proiect româno-maghiar care nu se bazează pe Trianon, dar are ca scop prelucrarea trecutului comun. Dar poate că depășește cadrul proiectului Trianon 100”.

Europa Liberă: În ultima lui carte, Lucian Boia vorbește la viitor despre federalizare și autonomia în legătură cu Transilvania. Cum vedeți lucrurile?

Balázs Ablonczy: „Încă nu am citit cartea. În general consider salutară autonomia sau federalizarea, ca toate soluţiile care duc mai aproape deciziile de populaţia autohtonă. Dar pentru acest lucru este nevoie de un grup de profesionişti maturi, care să poată opera sistemul, şi de un mediu politic la fel de matur, care să poată susţine sistemul”.

Europa Liberă: După Trianon mai mulți aristocrați maghiari i-au propus României o uniune dinastică, în care Transilvania avea un regim special, iar regele Ferdinand devenea împărat. Cât de realist putea fi acest proiect?

Balázs Ablonczy: „Cu siguranţă că în substratul acestui proiect se regăsea şi calculul elitei maghiare, potrivit căruia Budapesta, datorită experienţei imperiale şi poziţiei geostrategice, va răzbi curând Bucureştiul: sincer, nu cred în realismul acestui proiect, deşi însuşi prim-ministrul Bethlen István a cochetat cu ideea”.

Pe aceeași temă, citiți și

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG