Linkuri accesibilitate

Fuga de responsabilitate | Certificatul verde, blocat de populism


Palatul Parlamentului din București a fost luat cu asalt de protestarii împotriva certificatului verde la locul de muncă, chemați de AUR. Blocarea introducerii acestui certificat este apanajul tuturor politicienilor, care au dat dovadă de populism și fugă de responsabilitate.
Palatul Parlamentului din București a fost luat cu asalt de protestarii împotriva certificatului verde la locul de muncă, chemați de AUR. Blocarea introducerii acestui certificat este apanajul tuturor politicienilor, care au dat dovadă de populism și fugă de responsabilitate.

Previziunile sumbre și avertismentele despre impactul valului cinci venite de la cea mai înaltă autoritate, ministrul Rafila, se lovesc de zidul politicii. Partidele din coaliția PSD-PNL și președintele Iohannis par să fi capitulat în ce privește certificatul verde la locul de muncă.

Experiența valului patru când au murit peste 20.000 de oameni nu pare să fi fost suficientă pentru decidenții politici. Așa că acum avertismentele lui Alexandru Rafila, cele ale Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) sau ale medicilor par să nu impresioneze din moment ce discuția despre certificatul verde pentru angajați a fost blocată în Parlament la finele anului trecut.

Într-o declarație de luni, ministrul sănătății estima 800.000 de infectări cu noua variantă Omicron și preciza, cumva resemnat, că certificatul verde ar fi putut frâna această evoluție.

„În valul 4 am avut circa 400.000 de îmbolnăviri confirmate, prin diagnostic. Câte îmbolnăviri vom avea în valul 5 rămâne de văzut – noi estimăm probabil o dublare a numărului de cazuri în acest val. (…) Certificatul verde ar fi putut să frâneze creșterea, adică modul de creștere al numărului de cazuri și lucrul acesta oferea o relaxare a sistemului de sănătate care nu ar fi fost pus în pericol așa cum ar putea să fie dacă numărul de cazuri înregistrate în câteva zile este extrem de mare”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul estima că în jurul datei de 15 ianuarie vom asista la o creștere mai rapidă a cazurilor, dar ea începe să se vadă mult mai repede. De exemplu, în 4 ianuarie, numărul infecțiilor s-a dublat față de ziua precedentă- 3.900 vs 1.756.

Populismul, virusul care a blocat certificatul

În România certificatul verde, introdus în mai toată Europa sub forme destul de radicale, poate fi studiu de caz în materie de populism. Politicienii au preferat să nu supere electoratul majoritar nevaccinat decât să salveze în avans vieți. Noul guvern, ca și cel vechi, vrea liniște, pace socială, îi e teamă că protestele împotriva certificatului și restricțiilor ar putea escalada pe fondul nemulțumirii generate de explozia prețurilor și a incitărilor AUR.

Sociologul Ovidiu Voicu susține că explicația pentru neintroducerea certificatului vine dintr-un calcul politic, mai exact din populism.

O poziție mai fermă a dlui Rafila și nu numai a lui ar ajuta. Există un număr de oameni în zona tehnică de guvernare care ar trebui să fie mult mai fermi în a spune politicienilor că greșesc.

„Este un motiv pur populist, au făcut analize despre cât de mulți cetățeni sprijină acest demers și câți sunt împotrivă și au ajuns la concluzia că pierd mai mult cu introducerea lui. Spun că e populism pentru că e un calcul strict politic, nu e vreo urmă de interes public, pentru sănătatea publică sau protecția sistemului de sănătate”, declară Ovidiu Voicu pentru Europa Liberă.

Tot pe populism, inclusiv cel din propriul partid, dă vina și fostul ministru al sănătății, liberalul Nelu Tătaru.

„Părerea mea este că puteam să trecem certificatul verde acum șase-șapte săptămâni fără probleme, dar populismul l-a blocat. Mulți dintre colegii noștri acuzau presiuni venite din opinia publică ceea ce i-a făcut să tărăgăneze. Suntem cam singurei, cam puțini cei din coaliție care ne dorim cu adevărat certificatul verde. Nu vrem să supărăm opinia publică anti-vaccinistă care este în momentul de față majoritară”, admite Nelu Tătaru pentru Europa Liberă.

De partea cealaltă, ministrul sănătății Alexandru Rafila nu crede că e vorba de populism în primul rând, ci de dificultatea aplicării certificatului verde.

„Nu cred că este vorba neapărat de populism, mai degrabă este vorba de o chestiune care ține de dificultatea de aplicare a unei astfel de măsuri în România unde ai majoritatea populației nevaccinată”, spune Rafila pentru Europa liberă.

Condiționarea accesului în mall-uri de prezentarea certificatul de vaccinare s-a produs la spartul târgului, pe finalul valului patru al pandemiei, deși eșecul campaniei de vaccinare, în strânsă corelație cu numărul mare de morți, era de domeniul evidenței nu doar pentru noi, ci pentru întreaga Europă unde România ajunsese exemplul negativ.

Creșterea vertiginoasă a vaccinărilor după introducerea certificatului ( au fost zile în care s-a depășit suta de mii de vaccinări cu prima doză) s-a oprit în momentul în care populația a intuit corect lipsa de determinare a politicienilor în implementarea certificatului. În ultima perioadă numărul vaccinărilor a coborât mult sub 10.000 pe zi.

Antivacciniștii și conservatorii din parlament

Soluția este una politică și ea ține de parlament, pentru că guvernul nu poate rezolva chestiunea introducerii certificatului verde la locul de muncă prin Ordonanță de Urgență, deoarece este vorba de o restrângere a drepturilor cetățenești. Iar parlamentul este format din partide care, unele, precum AUR, sunt anti-vacciniste programatic, iar altele au în interior curente semnificative care fie nu susțin vaccinarea, fie pur și simplu nu cred în știință și în măsurile de sănătate publică.

„Trebuie să fim conștienți că atât PSD, cât și PNL au în interior curente foarte puternice conservatoare, tradiționaliste. Cum sunt la PNL cei din zona religioasă, gen secretarul general Sighiartău, Ben Oni Ardelean, iar la PSD cei veniți pe aceeași filieră, sau oameni gen Paul Stănescu, Marcel Ciolacu. Să ne amintim cum spunea Ciolacu că a cumpărat de la tarabă Arbidol pentru un nepot. Sunt oameni care nu cred în mod real în știință, în măsurile medicale, sanitare de combaterea pandemiei. Rezultatul este că, neavând o credință fermă în modernitate, sunt foarte mulțumiți să lase lucrurile așa cum sunt cu prețul ridicat al deceselor”, spune pentru Europa Liberă sociologul Ovidiu Voicu.

Cu excepția USR care a insistat pentru impunerea certificatului verde pentru toți angajații, celelalte partide au tras de timp și au dat mesaje contradictorii sau ambigue. Pe de o parte spuneau că susțin vaccinarea, pe de alta se opuneau certificatului verde pentru angajați, motivând că acesta afectează dreptul la muncă.

Cel mai bun exemplu este chiar Ludovic Orban, care vorbea de acest drept, dar susținea în același timp că o „persoană vaccinată transmite virusul”, deci, de fapt, vaccinarea nu ar opri răspândirea virusului. De alfel, a declarat clar că atât el, cât și ceilalți colegi din grupul format în jurul său nu vor vota la Cemera Deputaților obligativitatea certificatul verde la serviciu.

La Senat legea, una organică, a fost respinsă la mustață- a avut 67 de voturi și i-ar fi trebuit 69. Doi senatori din grupul Orban s-au abținut de la vot.

În forma care s-a dezbătut la Senat și în care a venit la Camera Deputaților, eu nu votez acest proiect”, spunea Orban explicând și de ce.

„Vaccinarea ne ajută pe noi. Cum ne ajută? Reduce riscul de îmbolnăvire și în același timp, dacă te îmbolnăvești - și sunt mii de persoane vaccinate care s-au îmbolnăvit - ne ajută să nu dezvoltăm o formă severă. Dar nu împiedică răspândirea virusului de către o persoană vaccinată. O persoană vaccinată poate să răspândească virusul. Este demonstrat științific”.

Orban a făcut desigur recurs și la faptul că „vaccinarea nu se face cu forța și nu se face afectând dreptul la muncă”. Nu e singurul pe această poziție. Și aici nu e vorba de AUR care promovează antivaccinismul din convingere, dând curs teoriilor conspiraționiste.

Fuga de responsabilitate

Este vorba și de președintele Klaus Iohannis, cel care, așa cum a relatat presa, ar fi blocat de fapt dezbaterile pe tema certificatului verde la o întâlnire cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

Fuga de responsabilitate în acest subiect delicat și controversat s-a văzut cel mai bine în discuțiile, și acestea eșuate, despre trecerea legii prin asumarea răspunderii guvernului. De fapt, nimeni nu voia să fie arătat cu degetul ca fiind „vinovat” de introducerea certificatului verde, așa că s-a încercat formula răspunderii colective.

Alexandru Rafila se arată nemulțumit de declarațiile unor politicieni care în loc să susțină o procedură parlamentară pentru votarea acestui certificat fac declarații împotriva ministrului sănătății. Întrebat de ce PSD, care e prima vioară în coaliție, nu susține o astfel de procedură și votarea certificatului, Rafila a fost evaziv.

„Vioara a doua nu vrea și încearcă să paseze la vioara întâia. Prima vioară vrea cel puțin în aceeași măsură ca și vioara a doua să voteze acest document. Adică nu are rost să fim ipocriți și să spunem tot timpul că ceilalți sunt de vină. Se poate discuta deschis, asumat”, a fost poziția ministrului Sănătății.

Alexandru Rafila, un mare susținător al vaccinării pe vremea când se afla în opoziție, pare că și-a nuanțat mesajul după ce a ajuns la putere.

”Noi am făcut o formă de certificat care cred că era funcțională și introducea și testarea, ceea ce este extrem de important, pentru că în momentul de față controlul transmiterii trebuie făcut și prin testare nu doar prin vaccinare”, explică ministrul Alexandru Rafila pentru Europa Liberă.

Alexandru Rafila a propus prin legea pusă în dezbaterea Parlamentului folosirea certificatului verde în funcție de un algoritm de creșterea a cazurilor. Acest tip de argumentație aritmetică a fost mai folosită și pentru declararea carantinei în localitățile care depășeau o anumită rată de infectare mia de locuitori. Numai că populismul a înfrânt cifrele și logica, iar de la un indice de infectare la 3 la mia de locuitori s-a ajuns la 6, apoi la 10 sau peste.

Românii nu vor certificatul verde

În România, mesajele antivacciniste și conspiraționiste au avut succes, dar nu se poate afirma că este un caz singular. Dacă ne uităm la diferite sondaje de opinie, devine evident de ce politicienii au amânat, nu e clar dacă sine die, introducerea certificatului.

Un sondaj Avangarde de la finalul lunii noiembrie arăta că 53% dintre români nu sunt de acord cu introducerea certificatului verde la locul de muncă. Același sondaj mai arata că 47% sunt de acord ca statul să plătească timp de 60% testele celor care refuză vaccinarea ( prevedere din legea discutată la Senat).

Potrivit unui studiu făcut de D&D Research pentru BestJobs 1 din 4 angajați și-ar demisia de la serviciu dacă vaccinarea ar deveni obligatorie.

XS
SM
MD
LG