Linkuri accesibilitate

România primește 31,5 mld. de euro, fonduri de coeziune, până în 2027. Priorități: Sănătatea și transportul


România va primi peste 31 de miliarde de euro până în 2027 pentru a se dezvolta.

România va primi în total 31,5 mld. EUR din politica de coeziune în perioada 2021-2027, în cadrul acordului de parteneriat cu Comisia Europeană, pentru investiții care să scadă diferența de dezvoltare față de restul Uniunii.

Domeniile vizate includ modernizarea sistemului de sănătate, transportul durabil, economia ecologică, potrivit unui comunicat al Comisiei.

Comisia Europeană precizează care sunt domeniile și pentru ce vor fi folosiți banii în următorii 5 ani:

1. Creșterea competitivității economice și a digitalizării

4,33 miliarde de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională și Regională (FEDR) vor sprijini transformarea economică inovatoare și inteligentă a României.

Fondurile ar urma să amplifice competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și vor sprijini cercetarea și inovarea, în special prin colaborarea dintre mediul de afaceri și cel universitar. De asemenea, vor fi sprijinite întreprinderile inovatoare și activitățile inovatoare din cadrul IMM-urilor tradiționale.

De asemenea, banii europeni ar urma să fie investiți în digitalizarea întreprinderilor și în dezvoltarea de servicii publice digitale inovatoare. Ele ar contribui și la îmbunătățite competențele digitale ale populației, în special ale elevilor și profesorilor.

2. Economia ecologică

6,75 de miliarde de euro din FEDR și din Fondul de coeziune vor fi investite în tranziția ecologică, în special în energie verde, reducerea emisiilor de dioxid de carbon, infrastructura de mediu, conservarea biodiversității, spații verzi, gestionarea riscurilor și măsuri de mobilitate urbană durabilă.

Dintre acestea, 2,3 miliarde de euro vor fi destinate îmbunătățirii performanței energetice a clădirilor rezidențiale și publice și dezvoltării surselor de energie regenerabilă și a sistemelor energetice inteligente.

Aceste măsuri vor reduce consumul de energie și emisiile de carbon și vor sprijini decarbonizarea sectorului energetic.

2,34 miliarde EUR ar urma să sprijine sectorul apei și al apelor uzate și vor îmbunătăți economia circulară, punând accentul pe deșeuri, reutilizare și reciclare.

2,14 miliarde EUR din Fondul pentru o tranziție echitabilă (Just Transition Fund – JTF) vor atenua impactul social și economic al tranziției ecologice către o economie neutră din punct de vedere climatic.

JTF va viza regiunile din România cele mai afectate de eliminarea treptată a cărbunelui și a lignitului, concentrându-se pe transformarea industriilor energofage.

3. Modernizarea sistemului de sănătate

Se vor investi 2,3 miliarde EUR pentru a asigura accesul cetățenilor la sănătate și pentru a îmbunătăți calitatea, eficacitatea și reziliența sectorului sanitar.

Fondurile vor viza, de asemenea, grupurile vulnerabile, reducând astfel inegalitățile.

4. Transport durabil

7,2 miliarde de euro din Fondul de coeziune și din FEDR vor continua să dezvolte moduri de transport multimodale și mai durabile.

O atenție deosebită va fi acordată trenurilor și căilor ferate, precum și extinderii transportului public durabil în orașe.

Investițiile în rețelele transeuropene de transport (TEN-T) vor îmbunătăți legăturile cu regiunile periferice de peste Munții Carpați și vor facilita accesul la centrele industriale.

Acest lucru ar urma să contribuie, la rândul său, la creșterea economică și la mobilitatea forței de muncă.

5. Ocuparea forței de muncă, competențe și combaterea sărăciei

7,3 miliarde de euro din Fondul social european Plus (FSE+) vor îmbunătăți accesul la ocuparea forței de muncă, în special în ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor, la o educație de calitate și favorabilă incluziunii, la noi competențe și la formare profesională.

FSE+ va contribui la modernizarea Serviciului Public de Ocupare a Forței de Muncă din România, va promova incluziunea socială, accesibilitatea și eficiența serviciilor publice, arată Comisia Europeană.

De asemenea, 3,5 miliarde de euro vor dezvolta antreprenoriatul social și vor sprijini consolidarea capacităților partenerilor sociali și ale organizațiilor societății civile.

Fondul va îmbunătăți accesul la educația și îngrijirea copiilor preșcolari, reducând abandonul școlar timpuriu. De asemenea, se va îmbunătăți relevanța pe piața muncii a educației și formării profesionale (VET) și a învățământului terțiar.

3,3 miliarde de euro vor combate sărăcia în rândul copiilor și vor aborda problema privațiunilor materiale.

Fondurile ar trebui să îmbunătățească accesul la serviciile sociale și calitatea acestora și vor dezvolta servicii sociale, educaționale și de sănătate integrate în 2 000 de comunități rurale.

6. Pescuit durabil

162,5 milioane EUR din Fondul european pentru pescuit maritim și acvacultură (EMFAF) vor fi investite în pescuitul și acvacultura durabile, în conservarea resurselor biologice acvatice din Marea Neagră și în activități de control al pescuitului.

Fondul va sprijini, de asemenea, un sector durabil al acvaculturii și al prelucrării.

Acesta va diversifica comunitățile locale din domeniul pescuitului și acvaculturii și va sprijini o așteptată modernizare a infrastructurii de pescuit din Marea Neagră.

Până acum au fost încheiate acorduri pentru fondurile de coeziune cu alte 17 țări europene

Comisia Europeană precizează că acordul de parteneriat cu România este cel de-al 18-lea care a fost adoptat, după cele cu Grecia, Germania, Austria, Cehia, Lituania, Finlanda, Danemarca, Franța, Suedia, Țările de Jos, Polonia, Bulgaria, Cipru, Portugalia, Estonia, Slovacia și Italia.

Pentru Polonia, comisia a adoptat pe 30 iunie acordul prin care acordă fonduri de coeziune în valoare de 76,5 miliarde euro pentru perioada 2021-2027.

Banii vor merge și în Polonia pentru tranziția verde și digitală, creșterea competitivității și pentru dezvoltarea de competențe ale persoanelor care au dificultăți de integrare pe piața muncii.

Bulgaria va primi, în urma încheierii acordului din 6 iulie 2022, fonduri de coeziune în valoare de 11 miliarde euro pentru perioada 2021-2027.

Banii vor fi folosiți atât pentru coeziunea economică, socială și teritorială în regiunile bulgare și vor ajuta la tranziția verde și digitală, dar și pentru domeniile politice în care Bulgaria are potențialul de a îmbunătăți și de a reduce disparitățile regionale din țară.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru lucrează în presă din 2001. Primele articole le-a publicat în România Liberă, ziar în redacția căruia a lucrat în primii trei ani. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, DIGI 24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. Din ianuarie 2021, Andreea este Senior Correspondent în echipa Europei Libere România. 

XS
SM
MD
LG