Linkuri accesibilitate

Filarmonica din Sibiu & Cristian Lupeș. Un simfonic contemporan excelent și, mai ales, inedit


Michael Barenboim

Un simfonic concertant cu o elegie ”amenințătoare” pe post de uvertură și trei concerte în program: unul pentru pian, cu compozitorul solist, celălalt pentru vioară cu Michael Barenboim și un concert-experiment pentru dirijor și orchestră, în care șeful de orchestră devine cyborg! Memorabil!   


Mi-am dorit să văd mai multe concerte cu filarmonicile din țară în această ediție a festivalului. Ieri seară, la Sibiu, am avut ocazia unuia excelent, chiar inedit, simfonicul ansamblului filarmonic dirijat de proaspătul ei manager, Cristian Lupeș, într-un program superb, chiar inedit și novator, cu muzica secolului 21.

Sper ca pînă pe 22 septembrie să mai apuc din această serie, măcar unul. E important să ascultăm și să vedem ansamblurile din „provincie”, festivalul se întâmplă o dată la doi ani, actualii diriguitori ai culturii române și-l doresc din ce în ce mai „suplu”, iar de aceste orchestre depinde starea muzicală a unei țări, care nu excelează la consum cultural pe cap de locuitor. Ce-am văzut-auzit la Sibiu îmi dă motive să fiu optimist.

Cristian Lupeș a câștigat prin concurs mandatul de manager la Sibiu în luna iunie a acestui an. Are vise frumoase și planuri mari pentru instituția muzicală din fosta primă capitală culturală europeană a României. Cu orchestra filarmonicii sibiene are o relație mai veche, au colaborat pentru prima oară în 2009, când a dirijat la sala Thalia Suita I-a de Enescu, apoi în 2012 într-un program Constantinescu-Enescu-Olah iar în 2017 a dus această orchestra tânără și ambițioasă în piața Festivalului Enescu, cu siguranță o mare realizare pentru atunci. Prezența în festival a orchestrei din Sibiu anul acesta e o premieră, pentru că Sibiul intră în seria „Muzica secolului 21” cu un program cântat ieri acasă și o prezență în capitală, mâine la Sala Radio, cu începere de la ora 13.00

De aceea, cronica de azi e mai mult o avancronică, una care vă invită să mergeți la concertul filarmonicii sibiene mâine, la Sala Radio, de fapt un simfonic concertant, foarte bine cântat, cu trei concerte, unul pentru pian, unul pentru vioară și – atenție! – unul pentru dirijor și orchestră, în fapt un experiment inedit, memorabil și chiar tulburător, un simfonic care debutează cu o elegie amenințătoare scrisă de Dan Dediu, pe post de uvertură.

Elegia minnaciosa e o lucrare amenințătoare doar cu titlul, Dediu a scris-o parcă special pentru a demonstra că muzica timpului nostru merită un dram de atenție, amenințarea e în fapt o păcăleală, nu tot ce se scrie azi e doar vis urât și disonant. Muzica zilelor noastre e practic un vehicul, unul contemporan: Nu mai mergem cu șareta la Viena, folosim smartphone și trăim în secolul 21 îmi spune Cristian Lupeș, care a ales special această lucrare din partiturile noi pe care tinerii șefi de orchestră selectați pentru seria „Muzica secolului 21” le au la dispoziție pentru concertele lor. Muzica e chiar frumoasă, pianul citează o temă calină din Yann Tiersen, pe țesătura ca o plasă a corzilor în tremolo, care, da, să admitem, poate părea amenințătoare. Vor căpăta accente războinice o dată cu complementul alămurilor pachet, care sună proaspăt și bine, da, arta e o încleștare. Un crescendo plenar conduce la concluzii, subliniate de

Lucrarea e un vis nostalgic, auzim iar citatul comercial din Tiersen, corzile vor reveni la țesătura minnaciosa, care folosește celebrul motiv DSCH, o aluzie-omagiu la marele Șostakovici


melopeea melancolică a unui clarinet-syrinx și solo-ul ludic-plângăcios al flautului în dialog cu harpa. Lucrarea e un vis nostalgic, auzim iar citatul comercial din Tiersen, corzile vor reveni la țesătura minnaciosa de la început, care folosește celebrul motiv DSCH, o aluzie omagiu la marele Șostakovici. Lucrarea se stinge treptat, într-un admirabil morendo gestionat de dirijor. Aplauze reconfortante. Sala Thalia nu e chiar plină, dar e mai multă lume ca în București, dacă mă gândesc la publicul care vine la concertele din seria contemproană de la Sala Radio. E un eveniment, fără îndoială, pentru sibienii prezenți în sala fost bastion de apărare al orașului. Anul acesta au avut 8 concerte în festivalul Enescu, toate cu cu nume mari și lucrări cuceritoare. Pofta aceasta pentru muzică va fi cu siguranță unul dintre pilonii pe care filarmonica lor poate crește frumos în viitor.

Următoarea lucrare e Island Nation Free Piano Concerto de Francesco Tristano, o lucrare cântată în primă audiție de MDR Symphony Orchestra și Kristjan Järvi la Gewandhaus din Leipzig în 2016, exemplul perfect pentru modul în care o partitură pentru orchestra mare poate cuceri audiența de astăzi, primind întotdeauna standing ovations . Cum s-a întâmplat și la Sibiu. Cu compozitorul la pian, foarte tînăr, cu blugi mulați, bocanci în picioare și șuvițe ondulate după care își maschează o timiditate de adolescent, lucrarea e un deliciu ritmic.

Toată lumea e posedată de dezmățul ritmic contaminant din partitură, încă de la prima parte Bel Ombre , o bunică dansează în scaun cu nepoțica în brațe, orchestră, dirijor și public trăiesc fericiți în acordurile placate alert de pianist. Orchestrația are multă percuție – bongos, maracas, xilofon și marimba, și Tristano dansează la pian pînă la solo-ul final, o cadență suspendată, ca o promisiune. Partea a doua e clubbing orchestra , sala bastion simbol al Sibiului e acum clubul în care se proiectează, ca un soundtrack în timp real, visul fericit al oamenilor de pe insula libertății, The Islanders.

Dirijor și pianist sunt împreună ca un DJ la patru mâini care conduce sala într-un vertij tonic, din nou pian pe final, cu multă pedală, Francesco Tristano e un solist bun care știe să-i facă pe oameni să se simtă bine, dar dirijorul e suveranul absolut care gestionează ritmica dezlănțuită.

Finalul, Opal, începe cu o temă de pian preparat (compozitorul-solist apasă corzile grave cu mâna dreaptă), sunetul e nou și ușor ciudat, contratimpând desenul unui solo contrabas virtuoz mânuit de o foarte tânără instrumentistă din orchestră, într-un excelent slap-bass percusiv, dirijorul adună atent orchestra într-o stratificare a partidelor ce înalță o coregrafie muzicală din nou contaminantă, toată lumea e pur și simplu entuziasmată, aplauzele sunt cuceritoare, Cristian Lupeș ridică partitura, pianistul compozitor zâmbește încurcat, toată lumea e fericită.

  • La pauză, strada Cetății, perpendiculară pe intrarea în filarmonică, e foarte animată. Lume multă în promenadă, se aud muzici în surdină, frânturi de dialoguri în mai multe limbi peste voci și strigăte de copii.În aer plutesc miresme gastronomice îmbietoare. Oamenii se plimbă liniștiți, turnul archebuzierilor, impozant, în stânga sălii Thalia, are ceva liniștitor pe fundalul înserării sibiene proiectate roz-violaceu peste casele vechi cu ferestre care fac simpatic cu ochiul. E frumos la Sibiu!

Înapoi în sală, atmosfera se schimbă cu Concertul pentru vioară de Jörg Widmann, o lucrare scrisă în 2007 și audiționată în premieră în același an de Christian Tetzlaff cu Junge Deutsche Philarmonie și Manfred Honeck la pupitru.

Nu regret deloc că am mers la Sibiu și am pierdut primul simfonic al lui Petrenko cu Oslo Philarmonic: n-am ascultat niciodată până acum o lucrare în care vioara cântă non-stop pe toată durata partiturii, de aproximativ 30 de minute, ținând solistul într-o stare de permanentă excitare emoțională și consum psihic.

Michael Barenboim, foto Stefan Dragomir/Artografica Sibiu
Michael Barenboim, foto Stefan Dragomir/Artografica Sibiu

Lucrarea debutează cu un solo care seamănă cu Tzigane de Ravel, cu sunet plin și glisat pe corzile grave, dirijorul chiar mai încordat ca solistul introducând cu o atenție de chirurg acompaniamentul sumar, de o permanentă culoare întunecată. Dacă orchestra experimentează continuu toată această pastă timbrală, de tablou expresionist, vioara solo are tempo-uri cu schimbări fascinante, oportunități tehnice remarcabile și o provocare coșmarescă pentru interpret. Care, pe scena sibiană, a fost Michael Barenboim, tânărul violinist care a cântat ca o mașină toată partitura – în sensul bun al cuvântului, cu un sunet impresionant și o rigurozitate fascinantă. Seamănă teribil cu celebrul său tată în tinerețe, îmi amintesc chiar o fotografie în care adolescentul Daniel Barenboim zâmbește fericit lângă marele Celibidache, alături de care a cântat deseori, în versiuni interpretative rămase astăzi etalon. Michael Barenboim e un muzician excelent, e puțin încurcat de aplauzele tari ale sălii,

Veți descoperi un dirijor-cyborg, care folosește accelerometru, senzor de mișcare și o cască-experiment, care va măsura undele cerebrale


Ultima lucrare a serii e Concertul pentru dirijor și orchestra de Constantin Basica, cercetător și doctor al Stanford University, un compozitor care trăiește astăzi în San Francisco. Acest concert inedit e în fapt un experiment, rodul unor îndelungate discuții muzical-științifice (și fantastice!) între autor și dirijorul Cristian Lupeș, iar concertul de la Sibiu e a doua etapă a unui proiect de cercetare, în care compozitorul implică inteligența artificială, subliminalul uman și o fantezie debordantă! Ce pot să vă spun despre această muzică e doar că, pentru prima dată în lume, veți asista la colaborarea dintre un computer quantic (GEBOCARqIS), cu o quasi-inteligenţă artificială, cu o orchestra simfonică, în cazul de față cea din Sibiu, generând noi muzici, în care dirijorul Lupeș e doar unul dintre voluntarii din experiment:

„Soft-urile învață în cazul de față de la reacţiile muzicienilor, dirijorului şi ale publicului, cum să se comporte în viitor. Veţi descoperi un dirijor-cyborg care foloseşte accelerometru, senzor de mişcare şi o cască-experiment care va măsura undele cerebrale", spune compozitorul Constantin Basica în ”libretul” ce acompaniază permanent muzica experiment, printr-o filamre video proiectată în scenă pe toată durata ei.

Nu voi scrie nimic despre interpretarea acestei lucrări-experiment la Sibiu, tot ce pot să vă spun este că va fi o experiență memorabilă. Sper să mergeți la Sala Radio, mâine, de la ora 13.00, pentru a o vedea, alături de celelalte lucrări excelente din programul contemporan interpretat de Orchestra Filarmonicii din Sibiu. Pentru experiența de la sala Thalia, doar atât: bravo, Cristian Lupeș, bravo Sibiu! Aștept, în continuare, provincia!

Radio Europa Liberă este partener media al Festivalului George Enescu

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG