Soldații ruși se fac vinovați de majoritatea crimelor de război comise în februarie și martie în patru provincii nordice ale Ucrainei, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Conform documentului, forțele ruse au tras cu artilerie grea fără rezervare în zonele civile și au atacat civilii care încercau să fugă de conflict.
Comisia „a găsit motive rezonabile pentru a concluziona că o serie de crime de război, încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului umanitar internațional au fost comise în Ucraina”, a afirmat Consiliul ONU pentru Drepturile Omului într-un comunicat de presă.
Comisia a documentat modele de execuții sumare, detenție ilegală, tortură, rele tratamente, violuri și alte violențe sexuale comise în zonele ocupate de trupele rusești în cele patru regiuni acoperite de raport, a precizat Consiliul pentru Drepturile Omului.
Raportul ONU a identificat și două crime de război comise de ucraineni, care nu s-ar compara însă ca gravitate și cruzime cu cele comise de militarii ruși.
Majoritatea crimelor de război sunt greu de documentat sau de dovedit, deoarece nu există înregistrări sau alte dovezi care să lege indivizi anume de faptele comise. În special în regiunile eliberate, unde crimele au avut loc cu luni mai devreme, timpul trecut face ca anchetele să fie dificile. Multe zone sunt încă inaccesibile.
Crimele împotriva umanității, crimele de război și genocidul
Crimele împotriva umanității, conform ONU, presupun o campanie sistemică și intenționată împotriva unei populații civile. Sub această categorie se înscriu crima, sclavia, deportarea, arestarea neconformă cu standardele internaționale, tortura, violul, disparițiile și persecutarea unui grup anume pe fond religios, național, etnic, politic, ori de gen. Aceste crime pot avea loc pe fond de pace.
Potrivit ONU, crimele de război sunt încălcări intenționate ale dreptului umanitar internațional care presupun responsabilitate individuală sub definiția dreptului internațional. Spre deosebire de genocid și crime împotriva umanității, acestea au loc anume pe fondul conflictului armat. Multe astfel de fapte comise pe timp de război sunt greu de categorizat: bombardarea unui spital, în unele circumstanțe, poate fi considerată o crimă de război, dar în altele nu.
Potrivit Convențiilor ONU de la Geneva din 1949, semnate atât de Rusia, cât și de Ucraina, tortura, cauzarea intenționată de răni, uciderea prizonierilor de război, vizarea în mod deliberat a populației civile și distrugerea extinsă a proprietăților fără existența unui obiectiv militar sunt toate crime de război.
Genocidul presupune o intenție clară de eliminare a unui grup de persoane prin diverse metode. Tocmai intenția sau premeditarea, faptul care separă genocidul de crimele de război sau cele împotriva umanității, este lucrul cel mai dificil de dovedit. Grupul poate fi definit pe fond religios, național, etnic. Metodele de eliminare includ crima, rănirea gravă, impunerea unor condiții imposibile de viață, impunerea unor metode care să prevină nașterea și transferul forțat al copiilor către un alt grup.
Termenul „genocid” a apărut doar în anul 1944 cu privire la Holocaust și a fost inclus la scurt timp după în dreptul internațional. De atunci, definiția a încorporat alte campanii de eliminare sistemică a unor populații, precum genocidele din Armenia (1915-1923) sau Rwanda (aprilie-iulie 1994).
Multe dintre crimele pe care astăzi le considerăm inacceptabile și ilegale au avut loc pe fond de război sau de pace pe întreaga durată a istoriei umane. Diferența constă în existența curentă a unui set de legi naționale și convenții internaționale aprobate de aproape fiecare stat din lume, care ne constrâng moral și pedepsesc legal crimele de război sau cele împotriva umanității.
Deportarea și reeducarea
Între 900.000 și 1,6 milioane de ucraineni ar fi fost deportați în Rusia, 9.000 dintre dintre aceștia fiind copii separați de părinți sau ai căror părinți au fost uciși. Acum o săptămână au fost readuși în țară 37 de copii răpiți de ruși din Harkov. Niciunul dintre copii nu era orfan.
Până în mai, adopția copiilor străini era interzisă în Rusia. Președintele Vladimir Putin a semnat atunci un decret care să permită adoptarea copiilor din Ucraina. Statul rus a pregătit o bază de date cu părinți care să poată prelua acești copii răpiți și le acordă sume mari de bani pentru fiecare copil care dobândește cetățenie rusă.
Într-un reportaj AP News din 14 octombrie, este descris cum mii de copii au fost răpiți de armata rusă cu intenția să fie crescuți ca cetățeni ruși și să li se șteargă identitatea.
Statul rus ar fi mințit mii de copii că părinții lor au murit sau că nu îi mai vor, i-a dus cu forța în orfelinate sau în familii adoptive ruse, și i-au folosit pentru propagandă.
Cei care aveau 17 ani în acele momente și au împlinit între timp 18 ani vor fi trimiși pe front ca să lupte împotriva propriei țări.
Rușii spun că dau dovadă de generozitate și de milă.
Human Rights Watch consideră că această campanie de deportări este o crimă de război și, posibil, și o crimă împotriva umanității. Deportarea și reeducarea copiilor se încadrează sub definiția genocidului deoarece constituie o încercare de ștergere a identității unei națiuni inamice.
Conform unui expert consultat de AP News, aceste deportări și îndoctrinări nu ar fi acțiuni spontane care au loc pe câmpul de luptă, ci campanii premeditate.
În septembrie, reprezentanții ONU au declarat că sunt credibile rapoartele conform cărora mii de copii ucraineni ar fi fost deportați în Rusia. Procesul de repatriere este extrem de dificil deoarece nu se știe sigur care copii au dispărut și unde s-ar putea afla, iar negocierile cu rușii adesea nu duc nicăieri.
Regulile războiului previn forțele ruse să forțeze civilii ucraineni să evacueze zonele de conflict și să intre în Rusia. Un astfel de transfer forțat nu este justificat pe motiva umanitare și constituie o crimă de război și o potențială crimă împotriva umanității.
Violul ca armă de război
Rusia folosește violul și violența sexuală ca arme de război în timpul acestui conflict, a declarat reprezentanta ONU pentru violența sexuală în timpul conflictelor, Pramila Patten.
„Când auzi mărturiile femeilor despre soldații ruși care luau Viagra, este clar că e vorba de o strategie militară”, a menționat aceasta.
Au fost documentate și confirmate de ONU și alte organizații umanitare peste 100 de cazuri de viol de la începutul războiului. Victimele multor dintre aceste abuzuri sunt copiii.
Violența sexuală intră, conform dreptului internațional, sub categoria crimelor de război, crimelor împotriva umanității, și poate fi unul dintre factorii genocidului. Aceasta a fost codificată ca și crimă de război în urma genocidului din Rwanda.
Elementele-cheie care clasifică violența sexuală ca armă de război sunt metoda și motivul: faptul că violul, tortura, prostituția forțată sunt comise cu scopul de a elimina o populație anume sau din cauză că soldații dezumanizează oponenții la un nivel fundamental.
Aceste atitudini fac adesea parte din cultura comportamentală a armatei, motiv pentru care trec din domeniul acțiunilor personale ale soldaților și țin de întregul grup.
Astfel devine violul o armă de război - pentru că este folosită în acest scop. Echivalent cu tortura civililor sau a prizonierilor de război, violența sexuală atacă existența grupului oponent. Adesea, violul este folosit ca pedeapsă pentru femeile capturate sau ca recompensă pentru soldați. Faptul că violența sexuală are loc la scară largă contribuie și el la categorisirea sa ca instrument de război.
Femeile sunt cel mai des victime ale violenței sexuale (violul, agresiunea sexuală, sclavia sexuală, prostituția forțată, tortura sexuală) pentru că se află adesea între populațiile civile acaparate în campania militară. Adesea, soldații sunt încurajați să violeze femeile inamice nu doar ca și recompensă, ci cu scopul de a procrea cu ele și a le elimina nația ori etnia.
Astfel de crime au fost remarcate în genocidele din Rwanda și Bosnia, ori în timpul bătăliei Berlinului din aprilie-mai 1945.
Sute dintre milioanele de femei care s-au refugiat în afara Ucrainei au fost violate de către soldații ruși; cel puțin câteva zeci au rămas însărcinate în urma acestor violuri.
Trauma unei astfel de sarcini nedorite în urma unui viol este profundă sub orice circumstanțe, însă pentru ucrainencele care au ajuns în Polonia situația este și mai dificilă deoarece acolo nu au dreptul de a-și întrerupe sarcina.
Deși în Ucraina ar fi avut dreptul la contracepție de urgență și avort până în a douăsprezecea săptămână de sarcină, femeile nu au acces la avort în Polonia sub aproape nicio circumstanță.
Atacurile asupra civililor și criza umanitară
Agenția de refugiați a ONU a declarat războiul din Ucraina a fi o urgență umanitară de cel mai înalt grad. Peste 7,2 milioane de oameni s-au refugiat în afara Ucrainei de la începutul invaziei și aproape tot atâția sunt strămutați intern din cauza conflictului armat și a ocupației ruse.
Așadar, o treime din populația Ucrainei a fost strămutată intern sau internațional de conflict, cea mai mare criză a refugiaților din Europa de după al Doilea Război Mondial.
Soldații ruși au acționat cu cruzime în multe dintre zonele disputate sau controlate, conform mai multor investigații din presă și ale organizațiilor pentru drepturile omului. Într-un reportaj Europa Liberă din 10 septembrie, un soldat rus povestește cum au torturat și ucis cu cruzime locuitorii din regiunea Harkov.
„Am tras în tot ce mișca: case, mașini, orice. Am dărâmat toate casele cu tancuri și transportoare blindate”, spune soldatul într-o conversație telefonică interceptată. „Am luat doi prizonieri. Le-am luat puștile AK-47, SVD-urile [pușcă cu lunetă], am tăiat o ureche”.
Ucraina condamnă atacurile armatei ruse asupra civililor și infrastructurii civile ca fiind crime de război. Rusia a tras de la început în orașe mari precum Kiev, Herson sau Mariupol, iar în urma bombardării podului Kerci din Crimeea, în 8 octombrie, au vizat din nou zonele civile.
Masacrele
Armata rusă a lăsat în urma sa mii de cadavre ale ucrainenilor (în stradă, la Bucea sau în gropi comune în Izium), arată imaginile și relatărilor din Ucraina.
La sfârșitul lunii aprilie, Ucraina a înaintat primul proces împotriva Rusiei pentru crimele de război comise la Bucea, la marginea Kievului. Pe lângă uciderea a peste 300 de civili, mulți au fost luați prizonieri și torturați. Acuzațiile de crime de război au fost menționate de ancheta Human Rights Watch. Rușii au spus că masacrul de la Bucea ar fi fost o înscenare.
În septembrie a fost descoperit la Izium, în regiunea Harkov, o groapă comună unde au fost înmormântate peste 440 de ucraineni, atât civili cât și și soldați. În acele momente, și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a susținut că Rusia trebuie adusă în faţa justiţiei internaţionale pentru crimele de război comise în Ucraina.
Prizonierii de război. Tortura în Donbas, încă din 2014
Crime de război și împotriva umanității au loc în Crimeea și Donbas de cel puțin opt ani, de la sosirea așa-numiților „omuleți verzi” - mercenari sau soldați ruși fără însemne militare. În Donbas, operează încă din 2014 închisori prezum Izolyatsia, unde sunt torturați ucrainenii deținuți politic de către separatiștii pro-ruși.
Șefa adjunctă pentru drepturile omului din ONU, Nada al-Nashif, a spus în iulie 2021 că există „încălcări grave” ale drepturilor omului în multe locuri din regiunea controlată de separatiști, inclusiv în închisoarea Izolyatsia din Donețk. Aceste încălcări „continuă zilnic, în mod sistematic”, a declarat Nashif în fața Consiliului pentru Drepturile Omului cu câteva luni înaintea invaziei Ucrainei.
În acest conflict, situația prizonierilor de război a rămas neclară. Crucea Roșie remarcă cu îngrijorare că a beneficiat doar de acces redus la prizonierii de război și că poate prea rar să verifice condițiile în care trăiesc aceștia. Rusia este obligată prin a treia Convenție de la Geneva să faciliteze aceste verificări și comunicarea prizonierilor de război cu familiile lor.
Sutele de oameni asediați în combinatul Azovstal, în lupta pentru Mariupol, pot fi considerați prizonieri de război. Rusia se face vinovată pentru tratamentul lor în cele 82 de zile de asediu; unii soldați au fost puși în izolare,
Nu există o convenție anume care să reglementeze schimburile de prizonieri, dar Ucraina și Rusia au negociat bilateral aceste schimburi. Cel mai recent, pe 18 octombrie a avut loc schimbul a 108 prizoniere ucrainene cu 110 prizoniere ruse.
