Linkuri accesibilitate

Cât de aproape suntem de scenariul roșu


Zile la rând cu peste 3.000 de cazuri noi la nivel național și opt județe în care incidența medie a cazurilor la mia de locuitori depășește pragul de 1,5. Unii medici vorbesc despre ”scenariul roșu”, ca despre o posibilitate reală.

Grupul de comunicare strategică a prezentat vineri situația județelor unde incidența cazurilor de Covid 19 a trecut de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Peste rata de 3, un oraș ar trebui să intre în carantină.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele: București – 2,2, Alba – 1,98, Vâlcea -1,98, Iași – 1,80, Bacău – 1,72, Teleorman – 1,62, Neamț – 1,62, Vaslui – 1,59

Conform denumirilor oficiale ale autorităților sanitare românești, scenariul roșu se cheamă „scenariul 3”. În această situație putem ajunge dacă capacitatea spitalelor de boli infecțioase, de pneumoftiziologie și a celor de suport este depășită de numărul de cazuri de COVID-19 care necesită spitalizare.

„Noi suntem foarte aproape de acest scenariu”, explică la Europa Liberă doctorul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase a Spitalului Victor Babeș din Timișoara.

La momentul redactării acestui articol, la Terapia Intensivă a Spitalului nu mai era niciun loc disponibil.

„Avem totuși 4 locuri libere: 2 pentru femei în faza necritică, deci în faza în care nu au nevoie de oxigen, și 2 la secția de pneumologie. Avem aceste 4 locuri pentru că am reușit să externăm 4 pacienți”, subliniază medicul.

Pentru cele 4 locuri, în caz de urgență, Virgil Musta spune că ar putea aduce o butelie de oxigen, dar ea nu este la fel de eficientă precum instalația din secția de ATI.

Când spitalele suport sunt și ele pline

„În acest moment, și spitalele suport din Timișoara sunt pline”, avertizează Musta. Este motivul pentru care Spitalul Județean Timișoara a devenit și el spital de suport pentru COVID-19.

„Săptămâna viitoare avem promisiunea că vom primi alocate 40 de paturi cu oxigen într-o altă secție. Iar la Spitalul Județean se va reamenaja o secție de ortopedie pentru a primi pacienți COVID-19”, spune medicul.

În cazul în care nu mai este niciun loc disponibil nicăieri, secțiile ATI din județe vecine sunt în permanentă comunicare.

„Noi putem trimite pacienți la Arad, în Caraș-Severin sau alte zone. Numai că transportul nu poate fi prea lung. Ambulanțele sunt dotate cu ventilatoare mobile sau instalații de oxigen, dar ele sunt variante portabile pentru urgențe, nu sunt la fel de eficiente precum cele de spital”, afirmă Virgil Musta.

El avertizează clar: „în scurt timp, dacă menținem acest ritm de creștere, oameni care au nevoie de îngrijire la spital vor sta acasă din lipsă de locuri”.

Predicții statistice: Peste o săptămână Bucureștiul ajunge în scenariul roșu

Institutul Național de Statistică a prezentat, vineri, datele potrivit cărora, în ultimele două săptămâni, în București au fost confirmate 4.969 de noi infectări, raportat la o populație de 2.151.665 locuitori. Ceea ce înseamnă că indicele de infectare este de 2,2.

Capitala ar putea ajunge în scenariul roșu dacă în următoarele două săptămâni se vor înregistra, în total, 6.455 de cazuri de coronavirus, reprezentând o medie de 461 de cazuri pe zi. Graphs.ro a calculat deja că media pe perioada unei săptămâni este de 406 cazuri.

Medicul Octavian Jurma, care de la începutul epidemiei a publicat mai multe modele statistice ce s-au dovedit corecte, avertizează și el că Bucureștiul va ajunge la o incidență cumulată de 3 cazuri / 1.000 de locuitori în săptămâna 12-18 octombrie.

„Este aproape o certitudine statistică și nu mai putem face nimic să prevenim asta”, afirmă Jurma în postarea de pe Facebook.

Odată atins acel prag, municipiul București ar putea ajunge în carantină, conform prevederilor legale în vigoare.

Ce urmează?

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după o vizită la Institutul Național de Sănătate Publică, că nu intenționează „să revenim la stare de urgență”.

Iohannis a mai precizat că, deocamdată, sistemul sanitar nu ar fi sub presiune, pentru că la ATI, la nivel național, sunt puțin peste 600 de pacienți internați, iar capacitatea totală este de peste 1.100.

Iată cum arată gradul de ocupare a paturilor pentru pacienți COVID-19, la nivel național, cu datele raportate pe 4 octombrie.

Însă experiența doctorului Virgil Musta, de la Timișoara, arată că, la fel cum deciziile de sănătate publică sunt descentralizate și adaptate la nevoile locale, la fel situația diferă de la zonă la zonă.

Institutul Național de Sănătate Publică a realizat o analiză a vulnerabilităților din județele țării, cu datele raportate până pe 4 octombrie, care arată câtă presiune este pusă pe capacitatea de răspuns a sistemelor sanitare locale.

Plecând de la datele raportate până în data de 4 octombrie, INSP a realizat și o hartă a incidențelor cumulate la 14 zile la nivel național.

În acest context, medicul Virgil Musta subliniază că „respectarea regulilor și a măsurilor de protecție este singura cale de a evita tragedii”.

El descrie cazul unui tânăr din grija sa, care nu a respectat măsurile, s-a infectat și apoi și-a îmbolnăvit părinții în vârstă.

„Părintele e acum la ATI cu perspectivă negativă, iar copilul plânge pe holuri”.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG