Linkuri accesibilitate

Cum se rostogolește ura sau de ce ce are nevoie România de Ziua Trianonului


Harta Austro-Hungariei în „Meyers Konversations-Lexikon", Volum 7, Leipzig, Germany, 1910

România și Ungaria au ratat reconcilierea în anii confortului economic, când Europa ar fi putut ajuta la schițarea și finanțarea unui plan pe termen lung, așa cum au făcut Germania și Franța. Legea sărbătoririi tratatului de la Trianon nu este doar o dublare a aniversării unirii Transilvaniei cu România, ci și o modalitate de a le arăta maghiarilor întregul dispreț.

Stabilind Ziua Națională a României la 1 Decembrie, deja politicienii de la București i-au exclus pe maghiari de la cea mai importantă sărbătoare a țării, fără să se gândească că ar fi fost mai utilă o zi care să lege cele două comunități, română și maghiară, decât una care să le dezbine. Pentru maghiari astfel de sărbători se suprapun, cumva, peste comemorările lor.

Legiferarea Zilei Trianonului, în plină epidemie de coronavirus și într-o perioadă de tensiuni artificiale create de președintele Klaus Iohannis și de premierul Viktor Orban, demonstrează doar cum funcționează teoria bulgărelui de zăpadă în rostogolirea discursului naționalist.

Niciodată liderii politici de la București și nici cei de la Budapesta n-au fost interesați, cu adevărat, de o reconciliere în adevăratul sens al cuvântului. De ce? Fiindcă discursul urii aduce voturi și fiindcă ieșirea din istorie este un proces dureros, pe care niciuna dintre părți nu vrea să-l exerseze. Atunci când Istvan Bibo, cunoscut sociolog al culturii, născut la Budapesta, scria despre „Mizeria micilor state est-europene”, includea mai mult decât micile fricțiuni. Bibo amintea și că din această regiune unde pe un spațiu restrâns se află atât de multe națiuni și state mici, fără prea mare importanță, au izbucnit cele două războaie mondiale (1946, traducerea în limba română în 2000, în volumul Între Occident și Răsărit, editura Kriterion).

La 10 ani după ce Parlamentul de la Budapesta a votat la rândul lui o Lege a Trianonului, numită și Legea ungară a unității naționale, care acordă între altele și cetățenia ungară maghiarilor din afara Ungariei, Legislativul de la București aniversează 100 de ani de la Tratatul de la Trianon cu propria lege. Cea mai importantă prevedere a ei obligă televiziunea și radioul publice să „introducă în programele lor emisiuni de la manifestările dedicate acestei sărbători”.

Pe 4 iunie 1920, la Palatul Trianon de la Versailles, lângă Paris, diplomații au hotărât ceea ce armatele stabiliseră deja pe câmpul de luptã: sfârșitul Ungariei Mari și transformarea acestei țări, care administra jumătate din Imperiul Habsburgic, într-un stat mic. Astfel, în 1920, populația Ungariei se reducea de la nouăsprezece milioane la doar șapte, iar teritoriul tău se micșora cu circa 60% prin cedarea Ardealului și Banatului în favoarea României, Burgenland-ul, Austriei, Rutenia și actualul teritoriu al Slovaciei, Cehoslovaciei, teritoriul pe care se întinde azi Croația și Voivodina, Serbiei.

Trei milioane de etnici maghiari au rămas atunci în afara granițelor noii Ungarii și, după cum scrie Stefano Bottoni, de la Universitatea din Bologna, Tratatul de la Trianon a reprezentat pentru maghiari „mult mai mult decât un tratat de pace extrem de dur și punitiv, susceptibil să devină primejdios pentru echilibrul politic european”, acest document a devenit „sinonim pentru o înfrângere nemeritată”.

Istoria nu e întodeauna justă, după cum constata ironic în acest caz specific și Emil Cioran scriind despre „blestemul de a fi maghiar” al lui Ady Endre. Acest blestem de care vorbea poetul maghiar transilvănean, mort cu un an înainte de Trianon, n-ar fi nimic față de „nenorocirea” de a fi român, credea Cioran, pentru că „nenorocirea e o stare pasivă, în vreme ce în blestem există ideea unei alegeri de-a-ndoaselea, așadar de grandoare, neîntâlnită în nenorocire” (Idei consemnate în jurnalul scriitorului în martie 1971; Emil Cioran, Caiete III, Humanitas, București, 2000)

România nu a reușit niciodată să ia distanță față de Ungaria mutilată și nu doar că nu a putut să aibă compasiune pentru această țară vecină, dar a făcut tot ce a putut pentru a-i zgândări rănile niciodată închise. Păcatele ungurilor față de românii din Transilvania s-au transformat, între timp, în păcatele românilor față de maghiarii de acolo.

Frustrările și ura sunt alimentate, de la o generație de politicieni la alta, în așa fel încât provincia multiculturală de odinioară să nu poată fi niciodată (re)deveni un loc de întâlnire pașnică al românilor, ungurilor, nemților, sârbilor.

Vremurile de glorie ale Ungariei Mari au murit acum 100 de ani, dar Viktor Orban vrea să le readucă înapoi prin extinderea influenței economice și culturale a Budapestei în teritoriul pe care îl administra Ungaria înainte de Primul Război Mondial.

România rămâne pasivă, așa cum a descris-o Cioran, în fața extinderii simbolice a Ungariei și de aceea reacțiile Bucureștiului vor tinde să fie tot mai enervate. Neputința răspunsului coerent e înlocuită cu gesturi simbolice, de dispreț la adresa maghiarilor, cum este această Lege a sărbătoririi Zilei Trianonului, pe 4 iunie în fiecare an.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG