Linkuri accesibilitate

Diferențele de opinie din interiorul CCR ating un punct critic


Valer Dorneanu, Cristian Deliorga și Gheorghe Stan, membri CCR

 Ultimele două decizii ale judecătorilor CCR au avut parte de opinii diferite în puncte sensibile, care au înclinat balanța în favoarea Parlamentului, în concordanță cu criticile PSD, au mai tăiat din puterile președintelui și au limitat atribuțiile Guvernului în timpul pandemiei.

Ultima decizie, care a stabilit că este constituțională ordonanța de urgență privind starea de alertă (pe care a adoptat-o Guvernul Năstase, în 2004 și a fost contestată de Avocatul Poporului după 16 ani) a fost publicată inițial pe site-ul instituției fără opiniile separate ale judecătoarelor CCR Simina Tănăsescu și Livia Stanciu.

  • CCR a transmis Europei Libere, prin reprezentantul său, că nepublicarea opiniilor separate a avut la origine „o eroare tehnică”, remediată câteva ore mai târziu.

Discuția care a avut și voturi împotrivă este importantă, pentru că este exact cea care a decis că restrângerea de drepturi și libertăți în timpul stării de alertă poate fi făcută doar prin lege, nu și prin ordonanță de urgență. Cu alte cuvinte, potrivit deciziei actualei majorități a CCR, doar Parlamentul, nu și Guvernul, pot impune restricții în timpul stării de alertă.

Or, exact asupra acestei știrbiri a autorității Guvernului au apărut divergențele. Livia Stanciu și Simina Tănăsescu au avut o altă interpretare a deja celebrelor articole din Constituție - 115, referitor la ordonanțele de urgență, și 53, referitor la restrângerea de drepturi și libertăți, din Constituție.

Cele două judecătoare spun că „art 115 (alin.6) din Constituție a stabilit o interdicție nu doar pentru Guvern de a nu afecta „în sens negativ" drepturi și libertăti fundamentale, ci - indirect - și o interdicție pentru Parlament de a nu face ceea ce oricum îi este interzis prin art.53 din Constituție, și anume să nu afecteze „în sens negativ" pe termen nelimitat drepturi sau libertăți fundamentale. De aceea, chiar și atunci când Parlamentul ar aproba o ordonanță de urgentă care ar fi încălcat exigențele art.115 alin.(6) din Constituție în privința „afectării negative" a drepturilor fundamentale, el nu poate acoperi acest viciu intrinsec al ordonanței de urgență pentru că și-ar depăși propria competență - limitată de art.53 din Constituție - dacă ar „afecta negativ", adică ar restrânge exercitiul sau conținutul ori ar atinge chiar existența unor drepturi sau libertăți pe termen nelimitat.

Tănăsescu și Stanciu au adus în linia de argumentare două decizii ale CCR din 2014 și 2018, când au fost considerate constituționale de către CCR ordonanțe de urgență care s-au referit la drepturi și libertăți.

Ceilalți șapte colegi ai lor, au considerat că „Guvernul nu are nicio competență de legiferare în domeniul legilor​ constituţionale («ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale») şi cel al​ legilor care vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică («ordonanţele de urgenţă​ nu pot viza măsuri de trecere silită»), acestea fiind în competența de legiferare exclusivă a Parlamentului”.

Republica parlamentară

Tot zilele acestea, CCR a dat publicității și argumentele în privința stării de urgență, care a fost reglementată prin două ordonanțe de urgență. Și în acest caz, există o prăpastie între deciziile majorității actuale a CCR (dominată de PSD) și cele două judecătoare (desemnate de președintele Klaus Iohannis).

  • Cea mai netă diferență de opinii este legată de locul președintelui în ierarhia statului

În acest caz, șapte dintre judecătorii CCR au considerat că decretul prezidențial care declară starea de urgență poate fi cenzurat de Parlament și de CCR. Interpretarea pe care cei șapte o dau art. 93 din Constituție, se înscrie între mai multe decizii din ultimii ani ale Curții, care au tăiat din autoritatea președintelui ales în mod direct de cetățeni, fără să fi avut loc un referendum aprobat de cetățeni prin care să fie modificată Constituția. De fiecare dată, fie Parlamentul, unde PSD a avut majoritatea, fie Guvernul, atunci când PSD a fost la Palatul Victoria, au preluat din atribuțiile șefului statului. Or, prioritatea Parlamentului în fața președintelui, prin reinterpretarea unor articole ale Constituției, arată că majoritatea CCR privește România, din perspectiva puterilor în stat, ca pe o republică parlamentară, nu ca pe o republică semiprezidențială.

În privința decretelor prezidențiale privind starea de urgență, majoritatea CCR a considerat că președintele și-a depășit atribuțiile prin reglementările pe care le-a trecut în anexele celor decrete și că ar fi trebuit să fie modificate de Parlament.

„Parlamentul s-a limitat să încuviințeze măsura, fără a-și îndeplini obligația de a verifica respectarea exigențelor pe care Constituția și legea le impun decretului Președintelui și de a sancționa exercitarea ultra vires a competențelor legale.”

De asemenea, în motivarea celor șapte judecători se sugerează că și CCR se poate pronunța, în cazul în care ar fi sesizată în contextul medierii între puterile statului cel mai probabil sau de către un grup de senatori și deputați, asupra decretului prezidențial.

O opinie total diferită au avut în opinia concurentă judecătoarele Simina Tănăsescu și Livia Stanciu, care sunt de părere, așa cum CCR se pronunțase de mai multe ori cu ani în urmă, că decretele prezIdențiale pot fi atacate în contencios administrativ, dar nu pot fi controlate politic de Parlament și de CCR.

Ideea controlului parlamentar asupra conținutului decretului, spun cele două judecătoare, ​„este contrară literei explicite a Constituției și, în plus, contravine și principiului separației puterilor în stat (art.1 alin.4) și dreptului fundamental de liber acces la justitie (art.21) al oricărei persoane ce s-ar putea considera lezată în drepturile sale subiective de astfel de acte administrative”.

În plus, Stanciu și Tănăsescu spun că nu se află în competența CCR să verifice decretele președintelui, în vreme ce Parlamentul este chemat de Constituție doar să încuviințeze sau nu decretul președintelui, altminteri, spun cele două judecătoare, este negată „realitatea normativă obiectivă din statul de drept care ar trebui să fie România”.

Ele au făcut și o trimitere la recenta condamnare a României de către CEDO în cazul revocării Laurei Codruța Kovesi, în care, potrivit unei decizii a CCR (care a avut de asemenea opinii contrare majorității) prin care președintele a fost obligat s-o revoce de la șefia DNA.

„În cauza Kovesi v. România (cererea nr.3594/19) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că limitarea liberului acces la justiție al reclamantei a rezultat din decizia nr. 358/2018 prin care jurisdicția constituțională a afirmat că instanțele de contencios administrativ pot verifica doar legalitatea formală a decretelor emise de Președintele României (a se vedea în special paragrafele 153-157 din hotărârea CEDO în cauza Kovesi v. România, 5 mai 2020)”, au scris în opinia concurentă cele două judecătoare.

Facebook Forum

VIDEO

Proteste violente în Belarus
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:04:52 0:00
XS
SM
MD
LG