Linkuri accesibilitate

După reprezentația democraților, ce pregătesc republicanii la Convenția Națională care începe luni


Președintele Trump va fi reconfirmat în cadrul Convenției drept candidat al republicanilor pentru un nou mandat la Casa Albă
Președintele Trump va fi reconfirmat în cadrul Convenției drept candidat al republicanilor pentru un nou mandat la Casa Albă

Conventia Națională a Partidului Democrat a fost considerată, în general, un succes. Urmează acum, începând de luni, republicanii.

Democrații au avut ca obiectiv să ilustreze unitatea partidului – între aripa moderată și cea de stânga – și lărgirea bazei electorale cu republicanii care-l consideră pe Donald Trump inacceptabil pentru țară.

Republicanii vor încerca să mobilizeze alegătorii devotați președintelui, în speranța că ceilalți li se vor alătura de teama a ceea ce ar putea urma, dacă Biden și Harris sunt aleși.

Președintele Trump și-ar fi dorit o convenție așa cum erau ele înainte de pandemie, dar dupa ce Charlotte și Jacksonville nu au mai fost opțiuni viabile pentru o întrunire de astfel de dimensiuni, convenția va fi în mare parte virtuală – ca a democraților – cu câteva intervenții cu public, probabil de la Casa Albă și alte câteva locații.

Președintele supraveghează cu atenție pregătirile și programul și după convenția democraților a recomandat ca majoritatea intervențiilor să fie în direct, ceea a antrenat schimbări de ultim moment.

Pe baza a ceea ce au văzut saptămâna trecută, republicanii au hotărât să amplifice atacurile împotriva lui Joseph Biden pentru că șansa lor este să argumenteze că fostul vice-președinte nu este decât o acoperire înșelătoare a socialiștilor de tipul Bernie Sanders, care ar deține puterea reală în Partidul Democrat și că aceștia reprezintă o primejdie pentru America și pentru capitalism.

Tema convenției republicane este “Onorarea unei istorii americane mărețe”. Ca și la democrați, în fiecare din cele patru seri vor fi politicieni cu discursuri, dar și un număr mare de oameni obișnuiți ale căror intervenții vor fi pline de “speranță și patriotism”.

Luni, în ziua intitulată “Pământul Promisiunii” maximum 336 de delegați se vor aduna la Charlotte în Carolina de Nord pentru a-i nominaliza pe Donald Trump și Mike Pence pentru funcțiile de președinte și respectiv vice-președinte.

Marti, ziua “Pământ al Oportunităților” va include discursul soției președintelui, Melania Trump.

Miercuri va fi rândul vice-președintelui Pence, care își va rosti alocuțiunea de la Baltimore, la baza militara Fort Henry, la finalul zilei inclusă în program ca “Pământ al Eroilor”.

În sfârșit, ultima zi – “Pământ al Măreției” – va include discursul președintelui Trump de acceptare a nominalizării, alocuțiune rostită în fața unui public de susținători, de la Casa Albă.

Alegeri SUA: Donald Trump - portret de candidat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:30 0:00

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG