Linkuri accesibilitate

Echipamentul, mâncarea și ambulanța, printre achizițiile verificate de procurori la Spitalul CF Witting


Spitalul Witting din București
Spitalul Witting din București

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 controlează toate contractele publice încheiate de conducerea Spitalului CF Witting din București. Dosarul penal vizează activitatea spitalului în mandatul ultimilor doi directori: Sorin Cristian Banu și Ion Iulian Petrescu.

Achiziții de peste două milioane de lei sunt considerate suspecte de procurori în urma perchezițiilor făcute pe 26 martie la Spitalul CF 1 de pe Calea Plevnei din București (rebotezat CF Witting), situat în apropierea Gării de Nord.

Sorin Cristian Banu, manager Spitalul CF Witting
Sorin Cristian Banu, manager Spitalul CF Witting

Aceste achiziții au fost făcute în ultimii doi ani. Contractele suspecte ale unității medicale aflate în subordinea Ministerului Transporturilor s-au încheiat în mandatului actualului director, Sorin Cristian Banu. Acesta a fost numit în funcție în februarie 2019 în urma unui concurs.

Anchetatorii analizează și posibile nereguli ce țin de organizarea spitalului săvârșite înainte de această dată, în mandatului directorul Ion Iulian Petrescu.

Europa Liberă nu a reușit să-l contacteze pe actualul manager, Sorin Cristian Banu, pentru a-și expune punctul său de vedere, întrucât avea telefonul închis, dar reprezentanți ai conducerii spitalului ne-au transmis că toate contractele s-au încheiat corect, dar că trebuie să se țină seamă de criza de produse de protecție de anul trecut.

Din acest motiv, unele contracte nu au fost realizate prin licitație și poate nici produsele nu sunt de top, dar altele nu se găseau pe piață, au declarat aceștia pentru Europa Liberă.

Amintim că Spitalul CF Witting a devenit, în iulie 2020, unitate medicală în care se tratează doar cazuri cu COVID-19 în urma pandemiei declarate anul trecut.

Contractele cerute de procurori

Pe 26 martie, procurorii au făcut percheziții la unitatea medicală într-un dosar care privește achizițiile făcute în perioada pandemiei, dar și alte eventuale nereguli petrecute în mandatul ultimilor doi manageri.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 au cerut toate contractele de achiziții publică făcute de actuala conducere, au declarat pentru Europa Liberă reprezentanți ai spitalului.

Pentru moment, investigația se desfășoară în REM, au precizat pentru Europa Liberă reprezentanți ai Parchetului. Altfel spus, anchetatorii încă verifică probe pentru a decide apoi dacă pun sau nu sub urmărire penală persoanele care au săvârșit eventualele fapte ilicite.

Corpul de Control al Ministerului Transportului a publicat de curând un raport în care semnala nereguli privind modul de organizare a Spitalului CF Witting.

Europa Liberă a relatat pe larg despre concluziile acestui raport.

​Europa Liberă a consultat achizițiile publice desfășurate de unitatea medicală în perioada investigată de procurori. Cele mai importante contracte de spital în ultimii doi ani au fost:

  • Măștile

În 2020, Spitalul CF Witting a semnat mai multe contracte pentru materiale destinate protecției cadrelor medicale împotriva SARS-Cov-2. Cel mai important a fost încheiat pe 30 septembrie 2020, prin negociere fără publicarea prealabilă, cu firma Simac Impex Trading SRL. Societatea a fost înființată în 2011 și a fost deținută de atunci de Sorin Cristian Măciuneanu.

În urma contractului cu Simac Impex Trading, spitalul a primit echipamente de protecție împotriva Covid-19. Cu Simac s-a mai încheiat și un al doilea contract, în valoare de doar 98.200 de lei. Publicația „Libertatea” a scris că mai multe cadre medicale din Spitalul CF Witting, suport COVID, au reclamat faptul că începând cu decembrie 2020 au fost echipați cu măști de protecție tip FFP2 pe eticheta cărora era înscrisul „non-medical”.

Unitatea medicală a mai semnat anul trecut, în luna aprilie, și un contract cadru cu Rombiomedica SRL și Rafi Medical pentru furnizare de materiale sanitare. Rombiomedica SRL este deținută de acționarul majoritar, printr-o altă societate, Haritina Stela Dabelea. Rafi Medical este deținută de Vasile Rafi Topor și de Florentina Topor.

Alte contracte pentru dotări și aparatura medicale au mai fost semnate cu Spectra Vision SRL (cumpărare directă de 134.453 de lei) și două contracte de 134.453 de lei pentru Grandpharma SRL. Spectra Vision este deținută de Gabor Arpad Kicsi, iar Grandpharma este deținută de Daniela Antonina Pop. Toate informațiile de acționari sunt obținute cu ajutorul platformei termene.ro.

  • Mâncarea

Din 2019, unitatea medicală a semnat mai multe contracte cadru pentru alimente necesare preparării hranei pacienților. Valoarea acestor înțelegeri contractuale de tip cadru este de maximum 400.000 de lei.

Astfel de contracte au fost semnate cu:

- Stedyan Com SRL din Brăila (Firma este deținută de acționarul unic Dumitru Dănuț Sterea);

- Company 94 - Pirnau SRL din Prahova (Firma este deținută de familia Pîrnău, Vasile și Radiana Pîrnău);

- Lactate Natura SA din București (Societatea este deținută de fondul de investiții SIF Oltenia SA);

- Geocor Trade Imp-Exp SRL din Dâmbovița (Firma este deținută de Leonard Cristian Nedelcu).

  • Medicamentele

Cele mai importante contracte, din punct de vedere financiar, au fost cele pentru medicamente.

S-au încheiat următoarele înțelegeri.

Un contract cadru de 24 de luni în valoare de 1,4 milioane de lei atribuit în iunie 2016, prin licitație deschisă, către Alliance Healthcare România SRL. Societatea este deținută de Alloga Logistics România SRL care la rândul său este deținută de firma britanică WBA Financial Services Limited.

Un contract cadru de 24 de luni în valoare de 1,2 milioane de lei atribuit în iunie 2016, prin licitație deschisă, către Farmexim SA din București. Societatea Farmexim și farmaciile Help Net fac parte din 2018 din compania europeană Pheonix Group, furnizor de servicii de sănătate.

Un contract cadru de 24 de luni în valoare de 1.1 milioane de lei atribuit în iunie 2016, prin licitatie deschisă, către Fresenius Kabi Romania SRL din Brașov. Firma este deținută de societatea germană Fresenius Kabi Deutschalnd GMBH.

Un contract cadru de 24 de luni în valoare de 1.05 milioane de lei atribuit în iunie 2016, prin licitație deschisă, către Farmaceutica Remedia Distribution & Logistics SRL din Deva. Firma este deținută, printr-o altă societate - Farmaceutica Remedia SA , de Norbert Valentin Tăruș.

  • Ambulanța

În noiembrie 2019, spitalul încheia un contract, fără licitație, prin încredințare directă prin care se cumpăra o ambulanță de tip Dacia Dokker contra sumei de 128.570 de lei (peste 26.000 de euro). Firma câștigătoare a fost Romturinga SRL din Argeș. Societatea are doi acționari: Stelian Ion cu 69% și Vasilica Ion - cu 31%.

Spital în subordinea Ministerului Transportului

Spitalele CF se află în subordinea administrativă a Ministerului Transportului, chiar dacă serviciile medicale sunt controlate și acreditate de instituții din subordinea Ministerului Sănătății.

Pe lista unităților medicale din subordinea Ministerului Transportului se află: Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting București, Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 București, Spitalul Clinic Căi Ferate Iași, Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara, Spitalul General Căi Ferate Ploiești, Spitalul General Căi Ferate Galați, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța, Spitalul General Căi Ferate Brașov, Spitalul General Căi Ferate Pașcani, Spitalul General Căi Ferate Simeria, Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea, Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, Spitalul General Căi Ferate Sibiu, Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin.

Mare parte a anului trecut, aceste unități s-au aflat în răspunderea secretarului general al Ministerului Transporturilor, Ștefania Ferencz, conform unui ordin al ministrului Transporturilor, Lucian Bode (actual ministru la Interne), semnat în luna mai 2020.

În perioada 2000-2004, când Emil Boc era deputat, Ștefania Ferencz a fost șefa de cabinet a acestuia. În 2009, era șefa de cabinet a fostului premier și apoi secretar de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului.

Pe 18 ianuarie 2021, Ferencz era numită secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, minister condus de la începutul anului de Lucian Bode.

  • 16x9 Image

    Marian Păvălașc

    A intrat în echipa Europa Liberă în ianuarie 2021. Este un jurnalist freelancer care își propune să publice știri importante, dar și reportaje, investigații. A intrat în presă în primii ani ai studenției, în urmă cu 15 de ani, atunci când a început să scrie pentru un cotidian din Galați. 

XS
SM
MD
LG