Fostul ministrul Elena Udrea și jurnalistul Dan Andronic au scăpat de acuzații în dosarul de corupție „Hidroelectrica”. Curtea de Apel București a decis încetarea procesului penal în baza unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR). Decizia nu este definitivă.
Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel București a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a faptelor în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, conform portalului instanțelor.
Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi în cazul jurnalistului Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.
Instanţa dispus însă confiscarea de la Elena Udrea a aproximativ 3,4 milioane de euro.
Decizia judecătoarei vine ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale a României (CCR) şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care se referă la prescrierea faptelor.
Procurorii o acuză pe Elena Udrea că ar fi primit suma de aproximativ cinci milioane de dolari de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu, pentru ca acesta să continue contractele încheiate cu compania de stat Hidroelectrica.
Ea a fost trimisă în judecată în 2017, fiind acuzată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) că, în anul 2011, i-ar fi promis omului de afaceri Bogdan Buzăianu că își va exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi Hidroelectrica în schimbul sumei de 5 milioane de euro.
Promisiunea ar fi fost făcută prin intermediari pentru ca Energy Holding, societatea omului de afaceri, să-și păstreze contractele încheiate cu compania de stat.
Procurorii mai spun în rechizitoriu că, în noiembrie 2011, fostul ministru Udrea ar fi primit, prin intermediar, suma de 3,8 milioane de dolari, precum şi o creanţă de 900.000 de euro, reprezentând acțiuni la cotidianul Evenimentul zilei.
DNA mai spune că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, Elena Udrea a preluat această creanţă de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan.
În prezent, Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de șase ani de închisoare, primită în dosarul „Gala Bute”.
Ea a fost membră în PNL, PDL și PMP și de-a lungul carierei sale politice a deținut funcții în stat precum șef al Cancelariei Prezidențiale, ministru al turismului și al dezvoltării regionale.