Linkuri accesibilitate

Gazoductul TurkStream a fost inaugurat, gazul rusesc ar urma să ajungă inclusiv în Bulgaria, Serbia și Ungaria


Președinții Erdogan și Putin, alături de premierul bulgar Boyko Borissov și președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, la inaugurarea gazoductului TurkStream, Istanbul, 8 ianuarie

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan și omologul său rus, Vladimir Putin, au inaugurat un gazoduct, format din două conducte paralele, care va deschide o nouă rută de export pentru gazul rusesc în Turcia și Europa.

Noua conductă de gaze face parte din eforturile Moscovei de a reduce transporturile prin Ucraina. Construcția a început în mai 2017 și a costat aproape 8 miliarde de dolari.

TurkStream are o lungime de peste 930 de kilometri sub Marea Neagră și va transporta anual 31,5 miliarde de metri cubi de gaz rusesc în zona vestică a Turciei. Jumătate din volumul de gaze transportat se va îndrepta spre Balcani și Europa Centrală, inclusiv Bulgaria, Serbia și Ungaria.

La ceremonia de inaugurare, de miercuri, 8 ianuarie, Vladimir Putin a spus că noul gazoduct este un semnal al „interacțiunii și cooperării în beneficiul popoarelor noastre și al oamenilor din toată Europa, din întreaga lume”.

Primul ministru bulgar Boyko Borisov și președintele sârb Aleksandar Vucic au fost de asemenea prezenți la Istanbul, la ceremonia de deschidere a proiectului TurkStream.

Rusia a început deja livrările de gaze europene prin conductă, a declarat operatorul bulgar de gaz, Bulgarransgaz, pe 5 ianuarie.

Conducta merge până în apropierea satului turc Kiyikoy, la aproximativ 20 de kilometri de granița cu Bulgaria.
Conducta merge până în apropierea satului turc Kiyikoy, la aproximativ 20 de kilometri de granița cu Bulgaria.

Obiectivul pe termen lung al Rusiei este de a reduce sau de a pune capăt tranzitului de gaze prin Ucraina cu proiecte alternative de conducte, cum ar fi Nord Stream 1 și 2.

Facebook Forum

Percheziții măști false
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:37 0:00
XS
SM
MD
LG