Canada este considerată „o țară de imigranți”: aproximativ un sfert din canadieni s-au născut în altă țară. În întinderea arctică a Canadei, chiar și cei 38 de milioane de cetățeni ocupă doar zone foarte mici.
Îmbătrânirea populației canadiene este o problemă tratată cu maximă seriozitate de guvern. Conform datelor oficiale, dacă acum 50 de ani doar unul din opt canadieni era pensionar, până în 2035 unul din trei ar urma să fie pensionar (dacă este păstrată tendința actuală).
Fiindcă majoritatea populației Canadei, mai ales în zonele urbane, a sosit recent din alte țări, programul pro-imigrație al guvernului se bucură de susținere populară. Doar anul trecut au sosit în Canada 405.000 mii de oameni, un număr record pe care guvernul dorește să-l depășească acceptând 500.000 de oameni pe an.
Guvernul dorește să atragă imigranți mai ales către zonele rurale sau depărtate ale țării. Doar în Quebec locuiește un sfert din populația țării, așadar autoritățile încearcă să populeze și alte zone.
Cei mai căutați sunt imigranții cei din domeniul medical, al construcțiilor și în posturile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică).
„Canadienii aduc oameni cu competență în domenii în care este cerere. Acestea sunt o dată domeniile de de vârf, tehnologie, adică IT-iști, ingineri, producție de aeronave, producție de mașini, și așa mai departe. În plus, este o populație îmbătrânită ca și în tot vestul Europei, oamenii au trăit și sănătatea a progresat. Iar oamenii cum îmbătrânesc, au nevoie de îngrijiri medicale. Mai apar și nevoi temporare, de exemplu vara este nevoie de lucrători în industria HoReCa, în zonele turistice, deci în Columbia Britanică, în Quebec, sau Alberta”, explică pentru Europa Liberă Dan Crivoi, reprezentant al Via Canada, o firmă de emigrare către Canada.
Cererea nu se referă doar la persoanele calificate, care să vină pe termen scurt: dimpotrivă, Canada va pune accent pe aducerea întregii familii, va oferi copiilor locuri în școli și cursuri de limbă ori recalificare, dacă sunt necesare. În special în afara Quebecului, guvernul dorește să aducă imigranți francofoni pentru a se asigura că zona nu va rămâne singura enclavă francofonă.
Pe lângă imigrația economică, Canada își propune să primească mai mulți refugiați din motive umanitare sau de persecuție. Cu toate acestea, anul trecut a primit doar 20 de mii, o treime din ținta pe care și-o propusese guvernul.
Cu toate acestea, potrivit CBC mulți canadieni se întreabă dacă țara poate face față unui val atât de mare de nou-veniți, din punct de vedere al infrastructurii. Va fi nevoie de sute de mii de case noi, de zeci de spitale, de școli, de angajați în instituțiile de stat care să susțină creșterea populației.
Imigrantul român din Canada
Jumătate dintre românii din Canada sunt născuți în România, în timp ce un sfert sunt născuți în Canada din familii române, o cifră în creștere pe măsură ce familiile petrec mai mult timp peste ocean. Restul sunt urmașii celor veniți cu mai multe generații în urmă, mai ales familii din Transilvania și Bucovina venite la începutul secolului trecut și refugiați politici din timpul comunismului.
Dintre cei din prima generație, aproape jumătate s-au stabilit în provincia Ontario, în timp ce o treime au ales zona francofonă din Quebec. Jumătate din rezidenții români din Canada au studii superioare, spre deosebire de 25% din populația generală.
Românii au rata de șomaj mult mai redusă decât populația generală, ocupând mai ales poziții din mediul afacerilor, administrației și STEM. Sunt mai rar întâlniți în domeniul serviciilor și în industria grea.
Europa Liberă a discutat despre procesul de emigrare cu Dan Crivoi, reprezentant al firmei Via Canada care a ajutat peste 11 mii de români să emigreze în Canada.
„În anii ‘90 și la începutul anilor 2000 au fost foarte mulți care au emigrat, mai mulți decât acum. Atunci erau mulți profesioniști, în principal ingineri care fuseseră formați de regimul comunist, oameni care au urmat o școală bună și lucraseră în fabrici dar au rămas fără muncă odată ce s-a destrămat regimul comunist”, explică Dan Crivoi, care lucrează în domeniu de 25 de ani.
Specialistul explică cum fiecare provincie în parte, dar și Canada la nivel federal, stabilesc de ce profesii au nevoie și ce număr de oameni sunt dispuși să primească. Dan Crivoi explică, simplu, cum funcționează această cerere descentralizată de muncitori:
„Să zicem că ar vrea cineva să vină în România: județul Constanța caută marinari și județul Brașov, să zicem, caută ingineri mecanici, fiindcă acolo industria mecanică e mai dezvoltată.”
Imigrația către Canada este dictată astfel de aceste cote, încercând să umple concret meseriile în care există cerere. Astfel s-au orientat și românii, după cerere.
Spre deosebire de românii din multe țări europene, fiindcă în Canada emigrează exact în virtutea calificărilor lor, românii reușesc să se angajeze în domeniile în care sunt specializați.
Studiile sunt, în general, echivalate în ziua de astăzi (cu excepția unor universități private precum Spiru Haret) așa că cei sosiți nu trebuie să urmeze o altă facultate pentru a putea lucra în domeniul în care lucrau acasă.
Atât persoanele singure cât și familiile sunt acceptate, în funcție de provincie, în Canada. „Unele provincii, cum este Quebec, încurajează familiile pentru că pentru că așa e concepută politica lor demografică, atunci familiile primesc puncte în plus”, explică Dan Crivoi de la Via Canada, punând accent pe faptul că prioritare sunt competențele profesionale ale candidatului.
Radu: Douăzeci de ani în Montreal
Radu Ionescu, împreună cu soția și cei doi copii mici pe atunci, a emigrat în 2002. Procesul de emigrare a durat în jur de doi ani.
„În acea vreme, credeam că am plecat din cauza sistemului, dar era o combinație de elemente. Soția mea era nemulțumită pentru că stăteam cu mama, iar băncile în vremea aceea nu prea ofereau credite pentru case tinerilor”, explică Radu. Astfel au ales Canada, una dintre puținele țări în care procesul de emigrare, chiar dacă era greu, era mai clar. Au preferat asta decât să meargă în Europa de vest, unde ar fi trebuit să stea într-o situație legală mai precară până ar fi dobândit cetățenie. Regretă însă că nu a ales Europa, unde nu era atât de dificilă emigrarea pe cât părea, și unde s-ar fi integrat mai ușor.
În acea perioadă, România era în top 10 țări de origine a imigranților din Canada și a doua țară de origine din Europa, după Regatul Unit dar înaintea Franței. Se căutau români francofoni mai ales în Quebec, provincie în care a ajuns și familia Ionescu.
Radu este de profesie inginer și, deși la început spune că a lucrat „cam ce prindeam”, în ultimii 15 ani lucrează în domeniu. Soția sa, calificată ca profesoară în România, a trebuit să facă din nou facultatea acolo pentru că în acea vreme nu i se echivalau studiile din România.
În cei douăzeci de ani de când se află în Canada, lui Radu i s-au alăturat atât mama cât și sora sa, împreună cu familia.
Despre oamenii din Quebec, Radu spune că sunt abordabili, fapt ceea ce i-a permis să se integreze ușor. „Ca popor, sunt destul de asemănători cu românii, au fost îngrădiți de englezi așa că au avut o viață grea și simplă. N-au prea multe fumuri în cap.”
N-a fost întâmpinat cu rasism, despre care spune că este aproape inexistent în Canada, mai ales în orașe. „După ce au trecut de faptul că văd ei că pe mine mă cheamă altfel decât pe ei sau că am un accent, au văzut că de fapt nu trebuie să-i judeci pe oameni după rasă, după nație”, spune Radu.
În lipsa prejudecăților, a reușit să se dovedească și să se integreze pentru că a lucrat „în competiție cu [cei din Canada, n.r.], mi-am câștigat viața cu cârca mea”. Consideră că viața din Canada i-a deschis astfel orizontul și că i-a permis să vadă lumea dintr-o perspectivă diferită.
Comunitatea română este destul de slab închegată, cel puțin în experiența lui Radu. Cel puțin nu sunt la fel de uniți ca alte grupuri de imigranți, spune el, adăugând că „sunt diferențe de opinie și de viață foarte mari” în întreaga Canada. Există însă biserici, magazine, școli românești astfel încât „dacă vrei să trăiești ca în România, poți”. Copiii au învățat și vorbesc bine limba română, deși și-au petrecut aproape toată viața în Montreal și sunt vorbitori nativi de franceză și engleză.
În general, Radu este satisfăcut cu viața sa din Canada. La început, avea regrete și se gândea că i-ar plăcea să se întoarcă la pensie înapoi la Brașov, unde a crescut. El apreciază cât de pusă la punct este Canada, unde chiar dacă impozitele sunt ridicate, serviciile oferite de stat sunt pe măsură.
Anii de pandemie i-au schimbat în rău opinia despre România, pe care a văzut-o în comparație dezorganizată și neglijentă, unde mentalitățile de pe vremea comunismului cântăresc încă prea mult. Astfel a decis că i-ar face plăcere să revină câteva luni pe an în România, dar că nu s-ar muta înapoi.
Doru: Șase luni în Toronto
Doru Ruță este editor video și a petrecut anul acesta șase luni în Canada, unde i s-a oferit soției sale un post temporar la o multinațională. Împreună s-au decis să nu prelungească contractul, pentru că viața este destul de scumpă și aveau un grup strâns de prieteni în București, la care n-ar fi renunțat ușor. Astfel, în octombrie, au revenit acasă.
Spune că s-a adaptat ușor la viața socială, pentru că oamenii „sunt extrem de primitori și amabili. N-am simțit niciodată falsitate în atitudinea lor”. A reușit să socializeze chiar dacă lucra de acasă la propriile proiecte. Soția sa, în schimb, lucra foarte mult. “Se lucrează într-adevăr din greu în America de nord. Trag ca de tine ca de-un robot, au impresia că nu pot să duci oricât”, subliniază Doru.
Nici Doru nu a dat de comunitatea românească, până când nu a fost la finala unui turneu de tenis unde juca Simona Halep. „Arena era aproape plină de români, am constatat că sunt foarte mulți. În rest, o singură dată am auzit un cuplu vorbind româna pe stradă și ne-am salutat, trecând unii pe lângă alții.”
Doru spune că i-a plăcut și i-a prins bine perioada petrecută în Toronto, mai ales pentru că într-un oraș atât de mare nu a fost aproape deloc blocat în trafic.
„În București e absolut un stres mare pentru mine să-mi petrec atâta timp într-un trafic atât de agresiv. Acolo, nici măcar o zi sau o oră nu am simțit lucrul ăsta. Nu am stat niciodată în trafic. Transportul în comun e și el pus la punct. Lumea este extrem de civilizată”, spune el.
Doru mai menționează că vremea este într-adevăr atât de rece și deprimantă pe cât pare, distanțele sunt enorme, iar piața imobiliarelor este extrem de scumpă. Și acestea au fost printre aspectele care l-au convins să nu rămână în Toronto.
A apreciat că pătura medie a societății pare mai consistentă decât în România, că instituțiile sunt extrem de eficiente, că țara este foarte fiscalizată și că Toronto este un oraș divers dar incluziv.
Cu câteva impresii pozitive spune că va rămâne toată viața. „Este felul în care oamenii sunt atât de relaxați”, precizează Doru. „Nu aleargă, nu sunt grăbiți. Iar lucrul acesta îmi dădea o liniște foarte mare.”
