Linkuri accesibilitate

Șapte oameni au murit în incendiul de la Ferma Dacilor. Pensiunea nu avea autorizații. DNA redeschide un dosar


Un puternic incendiu a izbucnit în a doua zi de Crăciun la pensiunea Ferma Dacilor, din satul Tohani, comuna Gura Vadului, la circa 90 de kilometri nord de București.
Un puternic incendiu a izbucnit în a doua zi de Crăciun la pensiunea Ferma Dacilor, din satul Tohani, comuna Gura Vadului, la circa 90 de kilometri nord de București.

Șapte oameni au murit într-un incendiu izbucnit marți dimineață la pensiunea Ferma Dacilor din judeţul Prahova. Salvatorii continuă să caute supraviețuitori. Pensiunea nu avea autorizație de securitate la incendiu și nici de construire. Patronul complexului este un controversat om de afaceri.

Actualizare 10:30, 27 decembrie. Pompierii au extras a șaptea victimă a incendiului de la pensiunea Ferma DAcilor. Este vorba despre un minor. În acest moment, o singură persoană mai este dispărută.

Actualizare 8:00, 27 decembrie. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a cerut un raport complet de la ISU Prahova cu privire la controalele şi măsurile dispuse la Ferma Dacilor în ultima perioadă.

Acestea vor fi analizate şi se va stabili dacă au existat deficienţe în îndeplinirea activităţilor de control, menionează IGSU.

„În urma tragicului eveniment produs în această dimineaţă la un operator din judeţul Prahova, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat ISU Prahova prezentarea unui raport preliminar referitor la controalele efectuate, inclusiv deficienţele constatate şi sancţiunile aplicate, dacă acestea există, precum şi măsurile dispuse de personalul de specialitate în scopul remedierii deficienţelor constate la nivelul spaţiilor aparţinând operatorului economic cu funcţiuni de cazare situat în localitatea Tohani din judeţul Prahova, în timpul verificărilor efectuate”, a transmis IGSU printr-un comunicat.

Raportul solicitat şi de şeful DSU, Raed Arafat, „va face obiectul unei analize ample, alături de specialişti ai Inspecţiei de Prevenire din cadrul IGSU”.

„Datele prezentate vor contribui la crearea unui imagini obiective asupra activităţilor derulate de ambele părţi, îndatoririle şi obligaţiile aferente fiecărui sector de activitate, în scopul protejării vieţii şi a bunurilor cetăţenilor”, a mai transmis IGSU.

Instituţia a precizat că, în cazul în care vor fi constatate nereguli sau deficienţe în îndeplinirea atribuţiilor, vor fi dispuse măsurile care se impun, fără să precizeze cu exactitate care sunt aceste măsuri.

ISU Prahova spune că a verificat pensiunea în 2019 și a identificat „6 nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului și au fost aplicate 6 avertismente”.

Actualizare 20:05 „A fost extrasă cea de-a şasea victimă carbonizată (deocamdată nu se poate preciza dacă este adult sau minor). Se continuă acţiunile de căutare”, a transmis, marţi seară, IGSU, potrivit news.ro.

Două persoane au suferit arsuri și se află la spital. Două persoane sunt dispărute și șase oameni au murit, printre care un copil.

Pensiunea nu avea nici autorizație de construire, ci doar de un certificat de edificare.

„Eu am plecat acum de la Primărie, la ora actuală, din analiza făcută pe documentele pe care mi le-au prezentat până în acest moment, se pare că există doar un certificat de edificare a construcţiilor eliberat în baza unui raport de expertiză. Acest certificat este dat în anul 2020, spre sfârşitul anului”, a declarat pentru news.ro, marţi seară, prefectul de Prahova.

Oficialul a explicat ce rol are certificatul de edificare.

„În lipsa autorizaţiei de construire, în baza unei modificări legislative, într-adevăr, se poate elibera un astfel de certificat prin care poţi autoriza acea construcţie. Acum se pun alte întrebări cu privire la existenţa pensiunii ca destinaţie. La momentul anului 2020 nu exista autorizaţia de construire”, a precizat prefectul Virgiliu Nanu.

Pensiunea funcționa din 2013.

„Pentru motivele de mai sus, din dragoste pentru natură și pentru gastronomia tradițională, în 2013 am pus bazele Fermei Dacilor, gândită ca un proiect de și pentru familie. Din fericire pentru familia dacică extinsă de astăzi, am dimensionat gresit proiectul, putând astfel omeni la un ospăț, peste 150 de daci. Și pentru că ospețele noastre îndestulătoare invită la siestă temeinică, am rânduit cu drag și atenție la detalii pentru voi, 21 de odăi, 4 căsuțe suspendate și 4 colibe dacice, 6 cabane padure și 10 Locuri de campare și parcare pentru mașini si autorulote”, scrie pe site-ul Ferma Dacilor.

Actualizare 17.38 Secția militară a DNA a clasat în martie 2023 un dosar care privea modul în care funcționa Ferma Dacilor fără autorizație de incendiu, scrie G4Media. DNA va redeschide acest dosar după ce pensiunea a ars din temelii marți, potrivit unor surse judiciare care au dezvăluit informațiile pentru G4Media.

Dosarul penal îi viza pe anumiți inspectori de la ISU Prahova, care ar fi trebuit să verifice Ferma Dacilor, anunță Digi24.

G4 Media scrie că ISU Prahova a organizat, în 2019, o masă de protocol la Ferma Dacilor.

Actualizare 14:45. Prefectul județului Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat la Antena 3 că o a şasea victimă ar fi fost identificată carbonizată în ruinele fostei pensiuni, dar că în acest moment nu se poate spune dacă este vorba despre un copil sau despre un adult.

Departamentul pentru Situații de Urgență nu a confirmat încă acest deces și continuă acţiunea de căutare a celorlalte trei persoane dispărute.

De altfel, prefectul Virgiliu Nanu a declarat ulterior că este vorba totuși despre cinci cadavre găsite carbonizate. El a mai spus că acolo avea loc o petrecere privată.

Pe de altă parte, apar noi informații cu privire la cei doi răniți din incendiu, care au fost transportați la spital.

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat pentru Agerpres că o femeie de 47 de ani, care a suferit arsuri pe 5% din corp, la nivelul feţei şi unei mâini, a rămas internată în secţia de Chirurgie Plastică a spitalului, iar un adolescent de 16 ani a fost transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

El are „arsură pe 5% din suprafața corpului, fără probleme. Este în investigații. Rămâne internat în secția de chirurgie plastică”, spune pentru Europa Liberă dr. Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al spitalului bucureștean.

Actualizare 13:00. Incendiul a fost stins, iar pompierii continuă acțiunea de căutare a celorlalte persoane surprinse de foc, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat că a preluat coordonarea anchetei deschise de polițiști după incendiu. Infracţiunile vizate sunt de ucidere din culpă şi distrugere.

Surse judiciare citate de News.ro au declarat că ancheta este în stadiu incipient, iar procurorii nu exclud nicio ipoteză, cea a unui accident sau că incendiul a fost provocat.

Pompierii au stins incendiul, dar continuă căutările în cazul celor trei eventuali supraviețuitori.
Pompierii au stins incendiul, dar continuă căutările în cazul celor trei eventuali supraviețuitori.

Actualizare 12:00. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a anunțat că „a cincea victimă decedată a fost extrasă, un adult”.

Cu puțin timp înainte, DSU anunțase că pompierii au recuperat un al patrulea cadavru carbonizat, tot un adult.

Bilanțul total indică la această oră cinci morți: un copil și patru adulți.

Alte trei persoane sunt în continuare dispărute și sunt căutate de salvatori. Este neclar dacă au reușit să se evacueze sau au fost surprinse de flăcări la mansarda pensiunii.

O echipă de specialişti a Institutului Naţional de Criminalistică a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini ancheta, a anunțat Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Presa relatează că printre victime se numără membri ai familiei proprietarului sau prieteni ai acestuia. Aceste informații nu au fost încă confirmate de autorități.

Actualizare 10:30. O a treia victimă - un adult - a fost găsită carbonizată de către salvatori între ruinele pensinii distruse de flăcări, conform News.ro.

Știrea inițială:

Un copil și un adult au fost găsiți carbonizați de pompieri și echipajele de ambulanță care intervin la marți dimineață la incendiul izbucnit la pensiunea Ferma Dacilor, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Flăcările care au cuprins pensiunea de la Tohani, în județul Prahova, s-au extins pe o suprafaţă de aproximativ o mie de metri pătraţi. ISU a activat planul roșu de urgență și intervine cu 60 de pompieri.

Autoritățile spun că la acest moment sunt căutate persoanele cazate la etajul clădirii și care nu au putut să se evacueze. Ar fi vorba de cel puțin șase persoane.

26 de persoane erau la pensiunea afectată de incendiu, spune Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Mai multe persoane sunt căutate de zeci de pompieri, după ce zona de mijloc a acoperișului s-a prăbușit.
Mai multe persoane sunt căutate de zeci de pompieri, după ce zona de mijloc a acoperișului s-a prăbușit.

Doi oameni care au suferit arsuri au fost transportați Spitalul Judeţean Ploieşti. Cele două victime au arsuri minore, precizează ISU. Este vorba despre o femeie de 47 de ani şi un adolescent de 16 ani.

Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat la Antena 3 că acoperişul pensiunii s-a prăbuşit în zona centrală, iar în zonă încă ard mocnit focare ale incendiului, astfel încât accesul nu este încă pe deplin posibil.

Potrivit prefectului, în pensiune erau cazaţi câţiva turişti şi mai mulţi apropiaţi ai patronului.

ISU: Clădirea nu avea autorizație de securitate la incendiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a precizat că pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu.

„Pentru obiectivul vizat a fost efectuată o verificare pe fond în anul 2019, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului și au fost aplicate 6 avertismente. La momentul verificării nu au fost puse la dispoziția inspectorilor documente din care să rezulte momentul punerii în funcțiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării și obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu”, a anunțat ISU marți dimineață.

Pensiunea turistică funcționează de aproape 11 ani și este deținută de Cornel Dinicu.

Complexul Ferma Dacilor din regiunea viilor (județul Prahova) - 10 kilometri de Mizil și 50 de Ploiești - se întinde, conform prezentării de pe site-ul propriu, pe o suprafață de 40 de hectare. Pensiunea are 21 de camere și, tot în complex, mai sunt căsuțe suspendate, cabane - în vie și pădure, colibe „dacice”.

Cine este patronul pensiunii Ferma Dacilor

Cornel Dinicu se prezintă drept proprietarul complexului turistic deschis în urmă cu un deceniu în satul Tohani, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova. Ferma Dacilor e la circa 90 de kilometri de București.

Potrivit Economedia, firma iniţială pe care funcționa afacerea se numea Ferma Dacilor Tradiţional, însă de mai mulți ani figurează ca fiind radiată. La aceeaşi adresă apare însă firma Ferma Dacilor Production SRL, înregistată în anul 2016.

Acest SRL a raportat în anul 2022 o cifră de afaceri de 5,5 milioane de lei, un profit în creștere de 1,9 milioane de lei, dar și 11 angajați. Firma a mai raportat la Ministerul Finanțelor datorii de aproximativ 1,1 milioane de lei.

Economedia mai scrie că Ferma Dacilor Production SRL este deținută în procente egale (50%) de Adrian Vitomir Ristin și Marian-Viorel Olteanu, deși patron se prezintă Cornel Dinicu. Este neclară pe moment legătura între cele două SRL-uri.

Relatările din presă îl descriu pe Cornel Dinicu ca având probleme juridice începând cu finalul anilor 90. În 1996 ar fi fost liderul unui grup de bodyguarzi din cartierul bucureștean Regie. În următorul an, a fost arestat și condamnat la patru ani de închisoare pentru amenințare și lovire.

Cotidianul Evenimentul Zilei (EVZ) îl menționa ca „unul dintre cei mai periculoși recuperatori”, într-un articol din 2007 cu titlul „Mafia româno-rusă, după diamante în Africa”. O grupare de interopi din Rusia l-ar fi însărcinat în acel an să prospecteze o exploatare de diamante din Sierra Leone.

Cu șapte ani înainte, în ianuarie 2000, Cornel Dinicu și alte două persoane au fost acuzați că ar fi furat 500.000 de dolari și un kilogram de aur din maşina lui Mihai Bucurenciu, liderul interlopilor din cartierul bucureștean Giulești.

Infracțiunile au început să fie cunoscute sub numele de afacerea „Portbagajul”, un scandal care a dus la destituirea şefului Politiei Capitalei de atunci și a unor ofițeri de Crimă Organizată.

Într-o anchetă ProTV din urmă cu doi ani, un intervievat spunea despre Cornel Dinicu că în acea perioadă a fost „bodyguardul unui senator de Călăraşi, Tărăcilă”. G4Media scrie că este vorba de Doru Ioan Tărăcilă, parlamentar în mai multe legislaturi și fost ministru de Interne între 1994 și 1996.

Tot în acei ani, Dinicu a fost reținut de polițiști și pentru deţinere ilegală de arme si muniţie, iar G4Media mai scrie că asigura și paza lui Claudiu Pavelescu, fostul deputat PNȚCD de Călăraşi.

Șeful Protecției Consumatorilor, prieten cu patronul

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, lăuda și recomanda pensiunea Ferma Dacilor într-o postare de pe Facebook din luna octombrie.

În mesajul său adresat „pentru idiocrați și hateri”, șeful ANPC declara este „prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani”. „Cunosc acest proiect, încă din 2007, de când era o simplă idee”, menționa Constantinescu.

Horia Constantinescu lăuda Ferma Dacilor într-o postare din octombrie 2023.
Horia Constantinescu lăuda Ferma Dacilor într-o postare din octombrie 2023.

„Această reclamă este în schimbul prieteniei, recunoașterii meritelor și faptului că prietenul meu pune România în farfurie”, mai scria el.

Europa Liberă a solicitat un punct de vedere de la președintele ANPC și îl vom publica atunci când îl vom primi.

Știre scrisă cu ajutorul relatărilor News.ro.
  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG