Vicepreședintele CSM a fost implicat într-un scandal cu polițiști care l-au oprit în trafic și pe care i-a amenințat, prevalându-se de funcția sa.
Dintr-o filmare care a apărut în spațiul public reiese că Horodniceanu se înfurie pentru că polițiștii nu-l recunosc și-i amenință că va lua legătura cu șeful Poliției Iași.
Pe 27 iunie, Inspecţia Judiciară a început acţiunea disciplinară faţă de procurorul Daniel Horodniceanu, după ce vicele CSM a fost oprit în trafic și „s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziţie umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat”.
Fapta procurorului, la care făcea referire Inspecția Judiciară este abatere disciplinară prevăzută și sancționată de legea magistraților (Legea 303/2022) și de cea privind transparența funcțiilor publice (Legea 161/2003).
Tot din Legea 303, privind statutul magistraților, Horodniceanu a încălcat și articolul care prevede că nu are voie să-și folosească funcția pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților, altfel decât în limita cadrului legal.
Horodniceanu a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună ieșeană pentru mai multe abateri.
Conform unei filmări care a circulat în spațiul public, Horodniceanu i-a întrebat dacă știu pe cine au oprit și i-a amenințat că-i va contacta pe superiorii lor.
El s-a prevalat și de fosta sa funcție de șef al DIICOT (Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) și a spus că este cunoscut de toți poliţiştii din judeţ.
Dialogul dintre Horodniceanu și polițiști:
„Sunt procuror-şef Daniel Horodniceanu de la Crimă Organizată. Nu mă cunoaşteţi?”,
„Nu vă cunosc.”
„Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare? Dar de unde sunteţi dumneavoastră, de la Vaslui sau de la Iaşi?”, a întrebat Daniel Horodniceanu.
Unul din agenții de poliție i-a spus că este de la Secţia 1 Poliţie Rurală și i-a cerut actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al maşinii şi poliţa de asigurare.
„Eu am să vă dau legitimaţia mea de procuror şi am să vă mai întreb o dată de ce m-aţi oprit?”, a spus Horodniceanu.
Polițistul i-a răspuns că nu a păstrat distanţa legală în trafic, că a făcut o depășire fără să semnalizeze și că a circulat cu o viteză peste limita legală, dar că nu-l va amenda, dar a vrut să-i atragă atenția la greșelile din trafic.
Horodniceanu le-a spus apoi polițiștilor că el este procuror de 25 de ani și că în 2016 i-a cerut ministrului de Interne Gabriel Oprea să le mărească salariile polițiștilor cu 15%.
La scurt timp, polițistul Marian Godină a făcut publică informația că polițiștii care l-au oprit în trafic pe Daniel Horodniceanu sunt anchetați.
„Polițiștii care și-au permis să-l oprească în trafic pe Horodniceanu au rămas azi fără telefoane. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus astăzi ridicarea telefoanelor polițiștilor în vederea percheziției informatice”, a scris Godină pe pagina sa de Facebook.