Inginerul Dan Rădulescu, specialist în hidrotehnică, are mai multe explicații pentru inundațiile cauzate de ploaie, tot mai frecvente din marile orașe. Printre acestea:
- ignorarea strategiilor de dezvoltare;
- nerespectarea regulilor de alternanță de zone permeabile și impermeabile;
- dimensionarea și înfundarea canalizării;
Dan Rădulescu a studiat la Facultatea de Hidrotehnică a Construcțiilor bucureștene. În 1991 a plecat în Statele Unite unde, după absolvirea unui master, a lucrat timp de douăzeci de ani în Ministerul Mediului din California, la verificarea calității hidrologice a apei bazinale.
S-a întors în țară în 2013 unde a susținut un doctorat în domeniul apelor meteorice. Lucrează în calitate de consultant pentru ONG-uri interesate de protecția apei și a mediului.
Europa Liberă: De ce se inundă orașele când plouă?
Dan Rădulescu: În unele cazuri, orașele nu au respectat strategia de dezvoltare a orașului, adică alternanța de zone permeabile și impermeabile, de beton sau asfalt și zonă verde, pământ absorbant. Tot așa cu dimensionarea canalizărilor, fiindcă orașele au crescut, iar canalizările trebuie adaptate.
Dacă etanșeizăm suprafețe mari de sol, debitul apei pluviale crește. Și nu crește puțin: dacă am un metru pătrat de beton și un metru pătrat de iarbă, pe zona de beton debitul ploii este de până la 5 ori mai mare. Apa asta trebuie să se scurgă undeva, fiindcă nu are unde să intre în pământ, iar canalizările sunt subdimensionate.
În marile orașe aflate în expansiune se depășește capacitatea sistemului, fiindcă orașele adaugă suprafețe betonate, etanșe, iar canalul nu poate duce. O ploaie obișnuită ar trebui să poată fi absorbită în pământ, dar asta presupune să existe zone cu dale, sau doar cu vegetație care să permită absorbția.
Aici intervine necesitatea de a fi atenți la mediu, să proiectăm astfel încât să facem față provocărilor meteorologice și schimbărilor climatice. Sigur, mai sunt și greșeli de proiectare sau de execuție, mai rare, când nu se respectă panta de scurgere.
Și curățarea canalului e altă problemă. De exemplu, americanii au reglementări și practici clare în privința șantierelor de construcții. Acolo nu poți să arunci la canal sedimente, rămășițe care înfundă canalul. Deci întreținerea este o deficiență mare în toate privințele în România, nu doar în privința canalizării. Proiectăm, construim dar nu ne mai gândim și cum să întreținem ulterior.
Poluatorul plătește
Europa Liberă: Am auzit persoane care se miră de ce e nevoie să plătim noi apa meteorică? Nu vine ea din cer și intră în pământ? De ce să plătim?
Dan Rădulescu: Simplu, fiindcă este un serviciu. Apa de ploaie trebuie evacuată odată ce cade pe teritoriul nostru. Canalizarea care duce această apă este un serviciu oferit de municipalitate, de primăriile localităților. La sate încă se pot vedea șanțurile care colectau apele pluviale, dar multe localități și-au construit canalizare, unele pe fonduri europene.
Fac comparație cu ce am văzut în Statele Unite, conceptul este să reții cât mai mult din apa meteorică la locul căderii. Să vedeți de ce: ploile, zăpada topită adună de pe stradă toată murdăria, poluarea. Apoi apa duce cu ea toată mizeria. Dacă merge la stațiile de epurare, această apă murdară e tratată, deci plătim pentru epurarea ei. Dacă se scurge în râuri, ea poluează iar poluatorul plătește.
Doctoratul mi l-am dat în domeniul apelor meteorice urbane, într-un domeniu nu foarte popular la noi. Partea teoretică a fost să văd care sunt abordările în diverse zone urbane din lume, iar partea practică a fost să analizez calitatea de apă meteorică în zone urbane. Am luat probe înainte de a se scurge în canal, să văd ce se strânge în această apă, am pus totul într-un tabel comparativ, din SUA, Japonia, Australia, România ș.a.
Europa Liberă: Și ce ați constatat?
Dan Rădulescu: Suntem la fel. Pentru că în orașe se întâmplă în mare aceleași lucruri: mașini, animale de companie, oameni, construcții, mizerie ca peste tot. Problema e cum tratăm aceste ape, aici e diferența.
Apa își găsește mereu calea, se scurge pe unde vrea ea dacă nu e condusă bine. Cu apa nu te joci.
Europa Liberă: Se pot preveni inundațiile cauzate de abundența ploilor?
Dan Rădulescu: Să nu uităm că apa își găsește mereu calea, se scurge pe unde vrea ea dacă nu e condusă bine. Cu apa nu te joci. Există metode simple pentru reducerea riscului de inundații de la ploaie. De exemplu, parcarea să nu fie etanșă, ci cu o zona de pavată pentru roți, iar în spațiul dintre roți să fie iarbă. O metodă modernă este și înierbarea căii de rulare a tramvaiului, s-a început și în România în câteva orașe. Alei nebetonate, pavaje cu dale sau cu materiale permeabile sunt alte soluții. În China se vorbește despre „orașe burete”.
În unele țări cetățeanul primește o reducere la plată dacă dovedește că reține, colectează apa de ploaie pe care o folosește la udatul grădinii sau la altceva. Este o metodă corectă, plătești cât deversezi. În California, în Australia, în zone deșertice apa se colectează în rezervoare. Îmi amintesc că și la noi la țară oamenii adunau apa de ploaie de la burlan în butoi și era cea mai bună pentru spălat, fiindcă era mai puțin dură.
Experiența californiană
Europa Liberă: Ce ați reținut de la americani în cei douăzeci de ani cât ați lucrat acolo?
Dan Rădulescu: La americani a durat zeci de ani până lumea s-a acomodat cu ideea că e important să ai grijă de apă. Legea Apelor Curate care are o lungă istorie. Din anii '70 până în anii '90 când s-a adoptat s-au adunat date, s-au purtat discuții, modificări de normative, de regulamente.
A fost nevoie de reglementări clare și stricte, fiindcă și la ei companiile sau cetățenii conduceau țevile direct în râu sau în mare. Ideea de protecție a mediului a venit mai târziu și a început să influențeze inclusiv ingineria, tehnologia.
Eu sunt un convertit, mi-am continuat studiile în SUA, am dat un masterat și m-au angajat că eram bine pregătit tehnic. Totuși, școala românească nu se făcea de râs în domeniul tehnic. Dar pe partea de mediu mi-a luat un an și jumătate să mă pun la punct.
Abia după aceea am putut să devin un profesionist complet. Aici e marea diferență între România și SUA și probabil alte țări avansate: nu se face conjuncția între partea de inginerie și partea de mediu. Și mie îmi e greu uneori să port ambele pălării și să gândesc conjugat.
Europa Liberă: De ce are 180 pagini regulamentul de autorizare în California pentru a deversa apă în râuri, lacuri, mare?
Dan Rădulescu: Obținerea unei autorizații de deversare pentru primăriile orașelor cere îndeplinirea mai multor criterii, trebuie foarte clar argumentat, trebuie prezentate probe. Apoi condițiile se impun pe domenii, de exemplu pentru șantiere sunt anumite condiții, pentru zonele industriale alte condiții, la fel pentru zonele comerciale.
Sunt condiții clar stabilite pentru dezvoltarea viitoare a orașelor, cum va arăta problema apei uzate în viitor, când orașul se extinde. Iată de ce are 180 pagini un astfel de document.
Zero gunoi în apă
Europa Liberă: Ce concentrație de gunoaie au apele în California?
Dan Rădulescu: Zero. Da, zero. Fiindcă Legea Apelor Curate nu acceptă gunoi în apă. Fiindcă la baza legislației stă conceptul folosințelor beneficiare, nivelul de calitate a apelor nu poate fi retrogradat. Dacă s-a obținut o calitate bună a râului, nu poți anul următor să lași mai jos ștacheta.
Mai mult, există și reglementări estetice în privința deșeurilor de orice fel, adică gunoiul să nu se vadă, să se găsească soluții estetice de colectare și depozitare, ceea ce Uniunea Europeană nu a prevăzut în legislația sa.
Europa Liberă: Cum se sancționează abaterile, încălcările?
Dan Rădulescu: Uneori drastic, uneori așa încât să se redreseze situația. Vă explic. Există amenzi de milioane de dolari. Pentru poluarea intenționată se face închisoare. Pentru deversări neintenționate sau instalații defecte, se merge pe amenzi care devin foarte mari fiindcă se cumulează fiecare zi în care amenda nu e plătită. Se ajunge și la milionul de dolari. După un timp, amenda se dublează fiindcă se consideră „violare continuă”.
Municipalitățile primesc amenzi consistente, nu sunt deloc scutite fiindcă sunt primele care au responsabilități față de cetățeni. De multe ori se putea ajunge la o înțelegere: dintr-o parte a amenzii, municipalitatea sau compania sancționată se poate angaja să facă un proiect de îmbunătățire a instalațiilor, un proiect de mediu etc. Scopul nu e să iei banii și gâtul cuiva, ci să ajungi la o investiție pentru binele tuturor.
Pe vremea lui Ceaușescu se construiau baraje, iar biologul nu era consultat. Așa s-a distrus arealul faunei din zonă.
Europa Liberă: Credeți că directivele recente ale Uniunii Europene, Green Deal de exemplu, vor impulsiona în România trecerea la ape curate și la grija pentru mediu?
Dan Rădulescu: Cred că da, cu întârziere însă fiindcă nu e simplu de înțeles de ce totul trebuie făcut în concordanță cu natura. În plus, avem noi un talent de a ocoli legislația și de a o „adapta”.
Eu îi înțeleg pe oamenii ăștia, nici noi n-am făcut ca studenți cursuri de protecția mediului la facultatea de hidrotehnică, asta era treaba biologilor, nu a noastră. Pe vremea lui Ceaușescu se construiau baraje, iar biologul nu era consultat, expertiza sa nu conta. Așa s-a distrus arealul faunei din zonă.
Dincolo, în SUA, la orice aviz care avea legătură cu natura, echipele sunt interdisciplinare și se așteaptă opinia biologului, un raport care poate să oprească proiectul.
Olandezii au trecut la conceptul „să-i dăm spațiu râului”. Corpul de ingineri al armatei americane care se ocupă de baraje, sisteme de ape, ecluze etc., cel mai performant corp de experți din lume, are un program numit „Engineering with Nature”.
Ca apa să fie bună, trebuie să poți pescui și să poți înota în ea.
Europa Liberă: Ar trebui preluate pur și simplu modelele, tehnologiile?
Dan Rădulescu: Exact, fiindcă orașele sunt, din anumite puncte de vedere, cum e apa meteorică, asemănătoare. Când a început să proiecteze „sponge cities”, China a văzut ce fac americanii și a copiat modelul, scurtând timpul.
Criterii pentru râuri curate: să pescuiești și să te scalzi
Europa liberă: Oamenii au construit localitățile mereu pe lângă ape curgătoare. Cum trebuie ele gândite, integrate azi?
Dan Rădulescu: Spuneam că filosofia Legii Apelor Curate din SUA pleacă de la conceptul folosințelor beneficiare. Se dispune ca apa să fie bună să poți pescui în ea și să poți înota în ea. Aceste două condiții spun tot. Să poți pescui și mânca peștele, apa trebuie să fie curată, nu să te intoxici. Ca să te scalzi, apa trebuie să fie curată, nu să pleci cu boli de piele sau să te îmbolnăvești.
Ca și legea din SUA, directivele europene și legea românească a apelor prevăd că odată ce s-a stabilit un nivel al condițiilor, nu mai poți retrograda, nu mai poți da înapoi. Adică dacă ai stabilit ca râul să fie bun pentru pescuit, respectiv pentru scăldat, și se obține o calitate a apei de acest fel, nu se mai poate accepta și autoriza o apă murdară în care peștii mor. Dacă se întâmplă, atunci cineva e vinovat și trebuie să plătească.
Acestea sunt cele mai importante folosințe beneficiare. De aici încolo le avem și pe celelalte: sursă de apă pentru populație, pentru industrie, pentru agricultură, pentru hidroenergie, navigație, divertisment.
Dar să nu uităm că apa este și habitat pentru o mare diversitate de ființe, de la insecte, păsări, animale acvatice, pești etc. De apă au nevoie toate animalele sălbatice, urșii sau căprioarele nu au robinet.
Autostrăzile fragmentează biosistemul
Europa Liberă: O porțiune din autostrada A1 Lugoj-Deva stagnează de ani fiindcă nu s-au făcut ecoductele cerute de Comisia Europeană. În 2017 premierul de atunci, Sorin Grindeanu, spunea că nu e nevoie, că în Banat nu sunt urși. E nevoie sau nu de așa numitele „tuneluri pentru urși”?
Dan Rădulescu: Cele mai mari probleme de fragmentare a biosistemelor sunt autostrăzile. Aș lua orice decident din România și l-aș invita să traverseze autostrada. Poate? Nu poate. Nici animalele nu pot. De aceea, a construi o autostradă ar trebui să o însemne o colaborare interdisciplinară, cu biologii la masă. Trecerile pentru animale sunt obligatorii.
Să nu credeți că în SUA n-a existat o rezistență a inginerilor față de indicațiile biologilor și a experților de mediu. Dar presiunea societății civile a fost hotărâtoare. Până la urmă, s-au așezat cu toții la masă și s-au pus de acord. În România există experți în toate domeniile, dar nu stau la aceeași masă.
Apare și problema numărului de hidrotehniști care ies de pe băncile facultăților. Avem de făcut peste 1000 de stații de epurare a apei. Cu cine le faci și apoi cu cine faci mentenanța. Din ce știu, sunt cam 25.000 de specialiști la ora asta în România în sistemul de canalizare și tratare a apelor uzate.
După socoteala mea ar mai fi nevoie de 30%, adică 7-8.000 de oameni bine pregătiți. De unde, că facultățile scot câteva zeci de absolvenți hidrotehniști pe an.
Sunt alocate 10 miliarde de euro în total pentru canalizare, distribuția apei, stații de epurare și tratare a apelor uzate, 5 miliarde din PNRR, alte 5 miliarde din PNDL.
Nici nu vreau să mă gândesc câtă mână de lucru e necesară, apoi câți oameni să le pună în funcțiune, să le opereze, să asigure mentenanța. Dacă nu le facem, plătim amenzi, România intră în infringement. Ni se iau banii și plătim și amenzi.
Europa Liberă: O să importăm ingineri hidrotehniști?
Dan Rădulescu: Da, așa cum înainte de Revoluție inginerii români erau trimiși în America de Sud sau oriunde în lume să construiască hidrocentrale, acum vom importa noi ingineri din Pakistan, India, Vietnam. Indienii au o bună reputație, am avut în California colegi din India, școlile britanice le-au asigurat o bună pregătire.
